Contextul actual: Trump și Netanyahu
În ultimele luni, mass-media americană a relatat pe larg despre tensiunile dintre Trump și Netanyahu. Potrivit unor surse anonime, Trump l-ar fi numit pe Netanyahu „nebun de legat” din cauza escaladării atacurilor israeliene în Liban, unde aproape 4.000 de oameni au fost uciși și 1,2 milioane de persoane au fost strămutate. La summitul G7 din Franța, Trump a declarat că Netanyahu „trebuie să fie mai responsabil” în Liban și că nu este mulțumit de invazia israeliană și de modul în care este gestionată situația cu Hezbollah. Cu doar câteva momente înainte de încheierea acordului cu Iranul, Trump a condamnat bombardarea Beirutului de către Israel.
Acordul dintre SUA și Iran, semnat miercuri de Trump și omologul său iranian Masoud Pezeshkian, prevede încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban. Israelul, care controlează acum aproximativ 20% din teritoriul libanez, a refuzat să se retragă, iar Netanyahu a promis că armata israeliană nu va părăsi țara. Trump a avertizat că „prea mulți oameni au fost uciși” și că nu este necesar să fie dărâmate apartamente întregi pentru a găsi o țintă.
Istoria conflictelor: de la Eisenhower la Obama
Cea mai gravă confruntare dintre SUA și Israel a avut loc în timpul crizei Suezului din 1956. Israelul, alături de Marea Britanie și Franța, a atacat Egiptul după naționalizarea Canalului Suez. Președintele american Dwight Eisenhower a fost furios, temându-se că războiul va întări influența sovietică în lumea arabă. El a cerut public premierului israelian David Ben-Gurion să retragă forțele, amenințând cu presiuni economice și diplomatice. Egiptul a păstrat controlul asupra canalului, iar acest episod este considerat de analiști ca fiind cea mai puternică presiune pe care un președinte american a exercitat-o cu succes asupra Israelului.
După Războiul din Golf, președintele George H.W. Bush a căutat negocieri de pace arabo-israeliene și s-a opus extinderii coloniilor israeliene în teritoriile palestiniene ocupate. Administrația Bush a întârziat acordarea a 10 miliarde de dolari în garanții de împrumut cerute de premierul Yitzhak Shamir până când Israelul va aborda problema coloniilor. Confruntarea publică a culminat cu faimoasa declarație a lui Bush că este „un tip singuratic” pe Capitol Hill, luptând împotriva lobby-ului pro-israelian. Cu toate acestea, ajutorul militar nu a fost redus fundamental, iar relația a continuat să se extindă sub administrațiile următoare.
Clinton și Netanyahu: o primă întâlnire tensionată
În 1996, la doar o lună de la preluarea mandatului, Netanyahu s-a întâlnit cu președintele Bill Clinton la Washington. Întâlnirea nu a decurs bine. Clinton ar fi întrebat după aceea: „Cine naiba crede că este? Cine este superputerea aici?” Clinton era profund implicat în Acordurile de la Oslo, lansate sub fostul premier israelian Yitzhak Rabin, în timp ce Netanyahu se opunea prevederii de înghețare a coloniilor. Netanyahu s-a lăudat ulterior că a subminat procesul de la Oslo. Populația de coloniști israelieni a crescut de la 250.000 în anii 1990 la 700.000 astăzi. În ciuda relațiilor tensionate, Clinton a investit capital politic pentru a media Memorandumul de la Wye River din 1998, care promitea palestinienilor o autonomie mai rapidă și mai extinsă.
Obama și Netanyahu: confruntarea nucleară
Relațiile dintre Barack Obama și Netanyahu s-au deteriorat mai întâi din cauza construcției de colonii în Cisiordania și apoi din cauza negocierilor cu Iranul privind programul nuclear. Punctul culminant a fost atins în 2015, când Netanyahu a acceptat o invitație a republicanilor de a vorbi în fața Congresului împotriva politicii lui Obama față de Iran, fără a se coordona cu Casa Albă. Netanyahu a susținut că acordul nuclear „pavează calea Iranului către bombă”. Oficialii administrației Obama au criticat gestul, iar mai mulți democrați au boicotat discursul. Cu toate acestea, anul următor, Obama a semnat cel mai mare pachet de ajutor militar din istorie pentru Israel, în valoare de peste 38 de miliarde de dolari. „Angajamentul Americii față de securitatea Israelului este de neclintit”, a declarat Casa Albă.
Analiză: De ce nu se schimbă sprijinul SUA?
Yossi Mekelberg, expert la Chatham House, consideră că „lui Trump îi place de Netanyahu pentru că îi amintește de el însuși: o persoană tranzacțională, egoistă și gata să meargă la război”. Netanyahu, la rândul său, „știe să manipuleze” și „poate da orice situație în direcția dorită”. Cu toate acestea, Mekelberg avertizează că sprijinul bipartizan pentru Israel în SUA este în scădere. „Dacă Israelul era cândva considerat un activ strategic, acum, sub conducerea lui Netanyahu, este văzut ca o povară.”
Relațiile dintre SUA și Israel depășesc o singură persoană: există interese și valori comune. Dar tensiunile dintre lideri nu au dus niciodată la o schimbare fundamentală a politicii americane. Fie că este vorba de Eisenhower, Bush, Clinton, Obama sau Trump, sprijinul militar și diplomatic a rămas constant, chiar și în momentele de cea mai mare criză. Aceasta este o lecție importantă pentru înțelegerea dinamicii geopolitice din Orientul Mijlociu.
De ce este important:
Înțelegerea istoriei tensiunilor dintre liderii americani și israelieni este crucială pentru a anticipa evoluțiile viitoare în Orientul Mijlociu. Deși conflictele publice pot părea dramatice, ele nu au modificat niciodată sprijinul fundamental al SUA pentru Israel. Acest articol arată că, indiferent de personalitățile implicate, relația bilaterală este ancorată în interese strategice și valori comune, dar și că există limite ale influenței americane. În contextul actual al acordului cu Iranul și al războiului din Gaza și Liban, este esențial să recunoaștem că retorica tensionată nu înseamnă neapărat o schimbare de politică. Cititorii pot astfel să evalueze mai bine știrile despre „rupturi” și să înțeleagă că sprijinul pentru Israel rămâne o constantă a politicii externe americane, indiferent de cine se află la Casa Albă sau la Ierusalim.
