În mai 2025, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a adoptat Acordul Pandemic, un document destinat să fie „constituția” răspunsului global la viitoarele pandemii. Obiectivul era ambițios: a asigura că, când va apărea următorul patogen periculos, lumea va reacționa mai repede, mai just și mai coordinat decât în timpul COVID-19. Dar, aproape un an și jumătate de la adoptare, tratatul este, în cuvintele expertei Suerie Moon, co-directoare a Centrului de Sănătate Globală de la Institutul Graduat din Geneva, "într-o stare de limbo continuu".
Anatomia unui blocaj: Accesul la patogen vs. Beneficiile partajate
Inima disputei nu este o problemă tehnică, ci una morală și economică: echitatea. Pandemia de COVID-19 a dezvăluit o groapă uriașă între țările bogate și cele în curs de dezvoltare. Țările din "Globalul Nord" au accesat vaccinurile aproape instantaneu, procurându-le de mai multe ori pentru populațiile lor, în timp ce "Globalul Sud" a primit doar rămășițe, cu ani în urmă.
Acordul Pandemic încearcă să închidă această groapă printr-un mecanism numit Anexă privind Accesul la Patogene și Partajarea Beneficiilor (PABS). Principiul este simplu în teorie: dacă o țară descoperă un virus nou și împărtășește datele genetice (sevența genomică) cu lumea, acea țară – și, prin extensie, lumea în dezvoltare – ar trebui să aibă acces garantat la vaccinurile, testele și tratamentele dezvoltate pe baza acelor date.
Dar "diavolul se ascunde în detalii". Țările bogate (SUA, UE, Japonia, Canada etc.) vor o bază de date deschisă, rapidă, fără bariere contractuale. Argumentul lor este științific: în primele zile ale unei pandemii, viteza este viață. În ianuarie 2020, cercetătorii chinezi au încărcat genomul SARS-CoV-2 într-o bază publică (GISAID). Acea acțiune a permis dezvoltarea vaccinelor în timp record. "A funcționat incredibil de bine", declară David Reddy, director general al Federației Internaționale a Producătorilor Farmaceutici (IFPMA). Orice cerere de înregistrare, contracte sau plăți ar încetini știința exact în momentul în care are nevoie să fie cel mai agil.
Pe de altă parte, țările din Globalul Sud (Africa, America Latină, părți din Asia) au "amintiri amăre" din COVID-19. Ele nu mai acceptă promisiuni vagi. Ele vor garanții de fier ("ironclad guarantees"). Logica lor este una de leverage: "Dacă vă dau datele azi, mâine primesc vaccinul". Propunerea lor concretă: o bază de date închisă, accesibilă doar celor care semnează contracte cu OMS. Aceste contracte ar impune companiilor farmaceutice să cedeze un procent din producție (vaccine, teste, tratamente) la preț redus sau gratuit, pentru distribuție în țările sărace.
Modelul gripei: O soluție parțială respinsă de bogatați
Interesant este că un astfel de sistem există deja și funcționează pentru gripă. Rețeaua OMS de Pregătire pentru Pandemii de Gripă (PIP) funcționează pe principiul: "ți dau eșantionul de virus, tu mi dai acces la vaccin". Țările bogate au acceptat, în principiu, ca 20% din vaccinurile produse într-o urgență pandemică să fie alocate OMS.
Totuși, când vine vorba de extinderea acestui model la orice patogen (nu doar gripă), blocatul reapare. Industria farmaceutică și guvernele țărilor gazdă ale acestor companii refuză condiționalarea accesului la date. Ele susțin că o bază de date "închisă" cu contracte complexe ar crea un gât de sticlă birocratic. Amber Sholz, șefă de politică științifică la Institutul Leibniz, explică: un cercetător care studiază cum intră un virus nou în celulele umane are nevoie de datele virale, dar și de date proteomice umane. Împachetarea acestor date în cutii juridice separate oprește descoperirea.
Costul întârzierii: Nu birocrație, ci vieți
La Adunarea Generală a ONU, Directorul General al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lansat un apel disperat: "Deși persistă diferențe, sunt convins că țările vor găsi teren comun... Vă rog doar un lucru: terminați-l, cât mai curând posibil. Întârzierile nu sunt doar întârzieri de procedură. Sunt întârzieri care costă tuturor țărilor scump, când va arriva următoarea pandemie."
Aceasta nu este retorică alarmistă. Fiecare lună de negocieri în care PABS rămâne nerezolvat este o lună în care lumea rămâne vulnerabilă. Fără un sistem pre-acordat de partajare a datelor și a beneficiilor, viitoarea pandemie va începe exact ca cea trecută: o cursă haotică, naționalistă, în care câștigă cei cu bani și putere de cumpărare, iar cei săraci mor sau așteaptă.
Geopolitica vaccinelor: Mai mult decât sănătate
Blocajul reflectă o schimbare tectonică în geopolitică. Țările din Globalul Sud nu mai acceptă rolul de beneficiari pasivi ai filantropiei occidentale. Ele își văd resursele biologice (eșantioanele virale, biodiversitatea) ca active naționale suverane care trebuie monetizate sau schimbate echitabil. Brasilia, Africa de Sud, India, Indonesia – ele acționează ca un bloc coeziv în negociere, refuzând să semneze un "cec pe alb" pentru industria farmaceutică occidentală.
În același timp, statele unite și UE-ul sunt sub presiune internă să protejeze proprietatea intelectuală și competitivitatea industriilor lor naționale de biotehnologie. Un tratat care obligă la transfer tehnologic forțat sau la licențiere obligatorii este văzut ca un precedent periculos pentru inovația viitoare.
Cale în care? O diplomatie a "miciilor pași"
Suerie Moon descrie atmosfera din Geneva ca fiind "somnoroasă". Calea înainte nu este evidentă. O soluție posibilă ar fi un compromis hibrid: o bază de date publică pentru datele de secvențiere (esentiale pentru surveiliență și cercetare de bază), dar un sistem de "trigger" (declanșator) care activează obligațiile de partajare a beneficiilor (vaccine, transfer tehnologic) doar în cazul declarării unei urgențe de sănătate publică de interes internațional (PHEIC).
Altă idee: separarea clară a "datele de secvențiere" (care ar trebui să rămână libere) de "eșantioanele fizice" și "datele clinice asociate" (care ar putea fi supuse sistemului PIP extins). Dar până acum, încrederea lipsește. Țările bogate tem că orice acceptare a principiului "acces condiționat" va fi extinsă ulterior. Țările sărace tem că, fără condiții scrise în piatră, promisiunile se vor evapora la prima criză.
Concluzie: Timpul nu ne aparține
Tratatul Pandemic este, momentan, o arhitectură fără acoperiș. Avem pereții (principiile generale), dar lipsește acoperișul (mecanismul PABS funcțional) care ne apără de furtună. Istoria ne judecă nu după intențiile declarate la Geneva, ci după capacitatea de a livra soluții concrete înainte de următoarea alarmă.
Dacă diplomazia nu reușește să depășească acest impas, nu vom avea doar un eșec diplomatic. Vom avea un eșec moral și, eventual, un bilant de vieți pierdute care ar fi putut fi salvate. Ceasul tichetează, și virusul nu așteaptă consensul ONU.
De ce este important:
Acest tratat nu este doar un document birocratic; este singura poliță de asigurare colectivă a omenirii împotriva următoarei pandemii. Blocajul actual pune în pericol principiul solidarității globale: fără un sistem juridic obligatoriu de partajare a datelor și a beneficiilor (vaccine, tratamente), viitoarea criză va replica catastrofa inechității din COVID-19, unde viața a depins de locul geografic al nașterii, nu de nevoia medicală. Rezolvarea impasului PABS este testul de maturitate al sistemului internațional – dacă nu putem să ne punem de acord acum, în timp de pace, nu vom reuși să ne coordonăm atunci, în timp de război cu un virus.
