Atacul din 7 octombrie, în care au fost ucise 1.139 de persoane și 250 au fost răpite, a fost amplificat în Israel prin repetarea nesfârșită a videoclipurilor cu violențele. Cu toate acestea, ancheta propriei echipe de investigație a Al Jazeerei a relevat că unele dintre poveștile despre atrocități – inclusiv unele false – au fost folosite pentru a justifica genocidul lansat asupra Gazei, care a ucis până acum peste 72.600 de palestinieni. În acest context, tribunalul militar pare să fie mai degrabă o încercare de a consolida narațiunea oficială și de a pedepsi colectiv populația palestiniană.
Ministrul Justiției, Yariv Levin, unul dintre co-sponsorii proiectului de lege care a înființat tribunalul, a numit această legislație „unul dintre cele mai importante momente ale actualului Knesset”. El a subliniat sprijinul transpartinic pentru lege, spunând: „Se poate simți că facem ceea ce trebuie, găsind o modalitate de a ne uni în acest moment, chiar dacă suntem în ajunul alegerilor și în ciuda tuturor dezacordurilor”. Cu toate acestea, această unitate aparentă ascunde o realitate sumbră: mulți dintre cei aproximativ 300 de palestinieni reținuți sunt civili, inclusiv figuri proeminente precum directorul spitalului, dr. Hussam Abu Safiya. Grupurile pentru drepturile omului raportează că deținuții palestinieni au fost abuzați fizic și violați, iar zeci au murit în închisorile israeliene.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a cerut public abrogarea legislației care înființează tribunalul, afirmând că justiția nu poate fi realizată printr-un proces care nu respectă standardele internaționale. Asociația Internațională a Barourilor (IBA) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea unui proces echitabil, menționând „riscul crescut de practici coercitive în cazurile legate de securitate, care pot echivala cu tortură sau alte tratamente rele, ducând la informații nesigure, mărturii false, condamnări greșite și grave erori judiciare”. Organizații precum Amnesty International, Human Rights Watch și B’tselem au condamnat, de asemenea, cadrul legal al proiectului de lege.
Yossi Mekelberg, consultant principal la Chatham House, a comentat: „Oamenii din Israel au nevoie de justiție, dar nu știu dacă aceasta este soluția, sau dacă statul israelian, așa cum este acum, este capabil să o ofere”. El a făcut referire la abuzurile filmate asupra activiștilor flotilei internaționale pentru Gaza de către ministrul Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, care au rămas nepedepsite în Israel. „Nu am nicio simpatie pentru Nukhba [membrii aripii militare Hamas care au condus atacul din 7 octombrie], dar justiția trebuie să fie la fel de mult despre noi și umanitatea noastră, ca și despre ei și ceea ce au făcut. Mă tem că aceasta ar putea fi răzbunare.”
Politicienii israelieni au învinovățit în mod constant toți palestinienii pentru atacul din 7 octombrie. La doar câteva zile după atac, președintele israelian Isaac Herzog a declarat: „Este o întreagă națiune acolo care este responsabilă. Nu este adevărată această retorică despre civili care nu știu, nu sunt implicați. Absolut nu este adevărat”. De-a lungul anilor, echivalarea palestinienilor cu „teroriștii” de către miniștri precum Ben-Gvir sau Bezalel Smotrich a devenit obișnuită. Chiar și încercările politicienilor palestinieni din parlamentul israelian de a vorbi în arabă înainte de adoptarea legislației tribunalului au stârnit strigăte de „rușine” din galeria publicului, care păreau să asocieze imediat limba arabă cu sprijinirea „terorismului”.
Hassan Jabareen, fondatorul organizației juridice palestiniene Adalah, a declarat pentru Al Jazeera: „Știm că oficialii israelieni învinovățesc întreaga Gaza pentru 7 octombrie. Președintele lor, un așa-zis moderat, a spus chiar asta. Gaza este inamicul colectiv al Israelului. Nu este nimic nou”. El a făcut referire la legislația existentă înainte de 7 octombrie care permitea armatei israeliene să împuște oameni în Gaza fără răspundere legală. „Acum avem un tribunal militar care poate aplica pedeapsa cu moartea pe baza unor dovezi secrete, unde acuzații nu sunt prezenți pe parcursul audierilor și unde nu se aplică niciunul dintre sistemele tipice de corectitudine. Și cine a votat pentru asta? O majoritate uriașă în Knesset.”
Sprijinul evreilor israelieni pentru tribunal și pentru orice formă de pedeapsă aplicată palestinienilor din Gaza este copleșitor. Cu toate acestea, guvernul israelian nu va putea scăpa de controlul public pentru propriul său rol în eșecul de a opri atacul din 7 octombrie. Presiunile pentru o anchetă asupra acțiunilor guvernului în acea zi continuă. Rom Bralavski, un fost ostatic în Gaza, a cerut tuturor membrilor parlamentului să demisioneze din cauza atacului din 7 octombrie: „Asumați-vă responsabilitatea și ieșiți din viețile noastre. Sângele tuturor celor uciși pe 7 octombrie este pe mâinile voastre. Și chiar înainte de a pleca, înființați comisia de anchetă de stat care să investigheze ce s-a întâmplat exact aici, pentru ca să nu se mai repete niciodată.”
Întrebarea rămâne: vor fi procesele televizate ale acuzaților de atacul din 7 octombrie și posibila lor execuție suficiente pentru a devia astfel de cereri? Poate. Dar chiar dacă nu, spune analistul politic Ori Goldberg, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu este prea preocupat să-și recâștige oponenții. „Netanyahu a trecut de stadiul în care îi mai pasă cu adevărat”, a spus Goldberg. „Așa funcționează el și se pare că așa îi permitem să funcționeze. Este întotdeauna o altă pariere, o altă cascadorie, o altă zi de grație de câștigat.”
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru înțelegerea modului în care Israelul folosește sistemul juridic pentru a consolida o narațiune de răzbunare colectivă împotriva palestinienilor, în loc să caute o justiție autentică. Tribunalul militar special, cu puterea de a impune pedeapsa cu moartea pe baza unor dovezi secrete și fără garanții de corectitudine, reprezintă o încălcare gravă a standardelor internaționale de drept. Acest caz evidențiază tensiunile dintre securitate și drepturile omului, precum și riscul ca astfel de procese să devină instrumente de propagandă și de deviere a atenției de la responsabilitățile guvernamentale. Pentru cititori, este esențial să înțeleagă că justiția nu poate fi realizată atunci când este subminată de ură și răzbunare, iar acest tribunal ar putea stabili un precedent periculos pentru alte conflicte.
