În o declarație controversată și plină de afirmații neconfirmate, fostul președinte american Donald Trump a declarat că el, nu Iranul, este cel care a dus la închiderea Straitului Hormuz – una dintre cele mai importante rute maritime ale lumii, prin care trece aproximativ 20% din petrolul global. Trump a argumentat că deschiderea straitului ar permite Iranului să câștige „500 de milioane de dolari pe zi”, iar prin urmare, SUA și Israel au ales să-l păstreze închis ca parte a strategiei de presiune economică și militară împotriva Teheranului. Această afirmație, lipsită de orice dovadă verificabilă și contradictorie cu datele obiective, a ridicat semne de întrebare printre experții internaționali în domeniul siguranței maritime, economiei globale și politicii externe.
Straitul Hormuz, un canal de navigare de doar 34 km de lățime la punctul său cea mai îngust, se află între Iran și Peninsula Arabică și este vital pentru transportul de gaze lichidate, petrol și alte resurse energetice spre piațele mondiale. Conform datelor Agentei Internaționale pentru Energie (IEA) și a Administrației Americane de Informație Energetică (EIA), în 2023, prin acest canal au trecut aproximativ 21 milioni de barele de petrol pe zi, ceea ce reprezintă circa 1/5 din consumul global de petrol. Orice blocare semnificativă a straitului ar avea efecte devastatoare pe prețurile mondiale de energie, déclanșând inflație, recessione și instabilitate geopolitică.
Totuși, nu există nici o dovadă credibilă că SUA sau Israel au efectuat o blocare militară permanentă a Straitului Hormuz. În schimb, Iranul a fost de multe ori acuzaţi de a amenința cu blocarea straitului în contextul tensiunilor regionale – în special în perioada 2019-2020, când navele iraniene au încercat să oprite sau să abordeze nave comerciale în zonă, iar SUA au răspuns cu prezență navală crescută și sancoane. De fapt, în ultimele ani, Iranul a menținut accesul la strait deschis pentru navele sale proprii și pentru cele comerciale, deoarece dependența sa de exporturile de petrol prin această rută este critică pentru economia sa. Un blocare unilaterală efectuată de SUA ar fi, deci, contrar intereselor propriilor aliati în Golful Persic (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuwait) și ar fi dus la o răspunsă imediată din partea Iranului, probabil prin acțiuni de răspuns în mare deschis sau prin creșterea tensiunilor în Iraq, Siria sau Liban.
Trump a, de asemenea, adăugat că „războiul US-Israel pe Iran merge bine pentru că nu a durat cât Vietnamul”. Această comparație este, cel puțin, problemática. Războiul din Vietnam a durat aproximativ 20 de ani (1955-1975), a dus la moartea a peste 58.000 de soldati americani și milioane de vietnamezi, și a rămas unul dintre cele mai traumatică experiențe în istoria externă a SUA. În contrast, nu există un „război” declarat oficial între SUA, Israel și Iran în sensul tradițional al cuvântului. Ce există este o campană de presiune maximă – inclusiv sancoane economice dure, operații de informații, atacuri cibernetice și, ocazional, lovituri militare directe împotriva forțelor iraniene în Siria sau Irak – dar nu un conflict armat deschis, cu trupe de teren și bombardeeri masive. Chiar și atacurile israeliene contre forțele iraniene în Siria, deși frecvente, nu constituie un război în sensul juridic sau militar al termenului.
De asemenea, afirmația că Iranul ar câștiga „500 de milioane de dolari pe zi” dacă Straitul Hormuz ar fi deschis este complet infondată. Conform analizelor effectuate de Brookings Institution și de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), veniturile iraniene din exportul de petrol sunt în jurul de 10-15 miliarde de dolari pe an – adică circa 27-41 de milioane de dolari pe zi – și sunt deja sever afectate de sancoanele occidentale. Chiar și în scenariul optimist, în care Iranul ar putea exporta la capacitate maximă fără restricții, veniturile zilnice nu ar depăși 50 de milioane de dolari – longe de cele 500 de milioane menționate de Trump. Această exagerare de un factor de 10 sugerează fie o incomprensie profundă a economiei petrolului, fie o intenționată manipulare a datelor pentru a justifica o politică agresivă.
De ce este important:
Această declarație a lui Trump nu este doar o afirmație falsă – este un exemplu clasic de dezinformare strategică care distorsionează percepția publică despre realitățile geopolitice complexe. Prin atribuirea responsabilității pentru o blocare care nu există SUA-ului și prin inflarea veniturilor iraniene cu un factor de 10, Trump încearcă să-și reconstruiească imaginea ca pe un lider puternic și decisiv, chiar și atunci când faptele contradictorii acestui narrative. Într-o perioadă în care tensiunile în Golful Persic sunt din nou ridicate – cu Iranul care accelerează programul nuclear, Israelul care menită acțiuni preventive și SUA-ul care tentează să echilibreze alianțele sale cu Arabia Saudită și Israelul fără să déclancheze un conflict mai larg – asemenea afirmații pot avea consecințe reale: pot încrede publicul că o agresiune militară este justificată, pot crește riscul de escaladă accidentală și pot undermina credibilitatea instituțiilor care se bazează pe date obiective pentru a formula politici externe. Într-o lume în care dezinformarea se răspândește mai repede decât adevărul, verificarea faptelor nu este doar o responsabilitate jurnalistică – este o necesitate pentru surviverea democrației.
Trump afirmă că el, nu Iranul, a închis Straitul Hormuz – și că războiul cu Teheran merge bine pentru că nu a durat cât Vietnamul
