Loveurile americane au țintit orașe și zone de-a lungul coastei iraniene, în apropierea Stratului Ormuz blocat, inclusiv o nunță din orașul Kuhestak, din județul Sirik. Printre victime se află doi copii, unul fiind un băiețel de patru ani ucis în atacul de la nunță, conform declarațiilor ministrului sănătății iranian, Mohammad-Reza Zafarghandi. Portavozul Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, Esmaeil Baghaei, a calificat atacul de la Kuhestak ca un „crimă de război”, respingând categoric afirmațiile SUA că nu țintește civili. „Realitatea este atât de oribilă încât nici propaganda americană nu a îndrăznit să susțină ceea ce susține astăzi armata SUA. Siric nu e o poveste. Civilii sunt reali. Victimele sunt reale”, a scris Baghaei pe platforma X. Înmormântarea celor patru victime din Kuhestak a avut loc joi, într-o atmosferă de durere și furie care alimentează discursul naționalist la Teheran.
Răspunsul Iranului nu s-a făcut așteptat. Corpurile Gardelor Revoluționare Islamice (IRGC) au lansat atacuri împotriva bazelor americane din Bahrain, Irak și Iordanie, semnalând că Teheran nu intenționează să absoarbă lovele pasiv. Pe de altă parte, Trump a declarat la Casa Albă că loveurile americane i-au „lovit tare” adversarul și au „distrus toate noile echipamente pe care încercau să le construiască de-a lungul Stratului Ormuz”. „A fost un atac foarte greu aseară. Și suntem pregătiți să facem altul. Și oricând vrem”, a adăugat președintele, într-un ton care semnalează o strategie de presiune maximă, dar și o anumită impulsivitate.
Contextul strategic este, însă, mult mai complex decât o simplă schimb de rachete. Stratul Ormuz, prin care trecea înainte de război aproximativ o cincime din petrolul comerțat global, este acum în mare parte paralizat. Teheran a închis calea de apă ca represalie la lovele americane și israeliene de pe 18 februarie care au declanșat conflictul. Deși administrația Trump susține că stratul rămâne deschis și că marina americană escortează zilnic zeci de nave, realitatea de pe teren o contrazice aspru. Înainte de război, aproximativ 130 de nave treceau zilnic; acum, doar câteva zeci reușesc traversarea, sub amenințarea minelor, a dronilor și a rachetelor iraniene. Miercuri, IRGC-a a anunțat că două tancuri au lovit mine și au rămas imobilizate în timpul unei încercări de tranzit neautorizat, în timp ce compania saudită de navigație Bahri a confirmat uciderea a doi marini filipinezi într-un atac anterior.
Impactul economic este deja simțit la pompele de benzină din SUA și pe piețele internaționale. Prețul brutului Brent a urcat la aproximativ 95 de dolari barelul, o creștere de peste 30% de la începutul conflictului. Pentru un președinte care a făcut din costul vieții un argument central al campaniei, aceasta este o lovitură dură. Sondajul Reuters/Ipsos din august arată că doar 31% din americani aprobă războiul, în timp ce 63% îl dezaprobă. Ratingul de aprobare al lui Trump a căzut de la 40% la 33% de când luptile au repris. Aproape de alegerile de midterm din noiembrie, Republicenii sunt îngrijorați: electoratul penalizează prețul ridicat al benzinăi, iar un conflict prelungit ar putea costa majoritatea în Congres.
Trump a încercat să minimizeze factorul electoral. „Numărul unu, nu candidez. Partidul meu candidează, și voi ajuta partidul meu”, a declarat în Oval Office. „Dar cred că partidul meu respectă faptul că nu lăsăm Iranul să aibă o armă nucleară”. Totuși, analiștii politico-militari sunt sceptici. Tariq Khan, fost general-locotenent al Armatei Pakistanului și fost comandant al Corpului Frontier, descrie o „poziție strategică din ce în ce mai incomodă” pentru SUA. „SUA nu a reușit să restabilească mediul maritim existent înainte de război și cheltuie acum resurse militare pentru a se ocupa de o problemă pe care războiul însuși a ajutat să o creeze”, a declarat Khan pentru Al Jazeera.
Strategia Iranului pare să fie una de „costuri inacceptabile”. Teheran știe că nu poate învinge convențional Armada SUA, dar poate face războiul suficient de dureros – militar, economic și electoral – ca să forțeze o retragere sau un compromiș. Autoritatea Iraniană a Stratului Persic (PGSA), creată de Teheran pentru a polița trecerea, a adăugat 11 nave pe lista neagră în această săptămână, în plus față de cele 45 din săptămâna trecută, amenințând cu amenzi, confiscări sau captură. Paralel, Washington intensifică izolarea economică, amenințând cu sancțiuni masive țările care comerțiază cu Iran, menținând de facto propriul blocad economic.
Naratiunile divergente sunt flagrante. Trump susține că forțele americane ajută la ieșirea „a multe nave în fiecare zi cu milioane de barele de petrol” și că SUA are „control, control foarte puternic”. Realitatea satelitară și datele de trafic maritim arată o imagine diferită: un stratul militarizat, un comerț asfixiat și o economie globală ținută la ransom de o standoff-uri fără sfârșit vizibil. Dacă Trump escalează, riscul unui război largizat cu implicații directe pentru Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Israel devine real. Dacă se abține, riscă să pară slab în fața electoratului său și a aliaților.
În acest joc de șah geopolitic, piesele mici – civilii din Kuhestak, marinii filipinezi, prețul benzinei în Ohio – sunt cele care plătesc nota. Și până când una din părți decide să cedeze sau să negocieze, Orientul Mijlociu rămâne pe muchia cuțitului, cu un stratul vital pentru economia mondială transformat într-un câmp de luptă al voințelor imperiale.
De ce este important:
Acest conflict nu este doar o schirmușă frontalieră, ci un test al noului ordon mondial multipolar. Blocada Stratului Ormuz demonstrează vulnerabilitatea cailor vitale de aprovizionare energetică și capacitatea unui actor regional determinat să contrecare supremacia navală a SUA prin guerre asimetrice. Pentru România și UE, creșterea prețurilor energiei și instabilitatea regiunii au impact direct asupra inflației, securității aprovizionării și a politicilor de migrație. Politic, războiul devine un referendum camuflat asupra liderului Trump înainte de midterm-uri, forțând Republicenii să aleagă între loialitatea față de președinte și supraviețuirea electorală. Diplomația rămâne singura ieșire durabilă, dar fereastra pentru negociere se închide cu fiecare rachetă lansată și fiecare civil ucis.
