Contextul acestei amenințări este unul tensionat: după ce Statele Unite și Israelul au lansat atacuri asupra Iranului în luna februarie, Teheranul a închis Strâmtoarea Hormuz, o rută maritimă vitală prin care trece peste 20% din traficul global de petrol. Această mișcare a paralizat parțial comerțul internațional și a determinat Washingtonul să caute soluții pentru redeschiderea căii navigabile. În acest cadru, un jurnalist l-a întrebat pe Trump dacă ar accepta un acord pe termen scurt prin care Iranul și Omanul să supravegheze împreună strâmtoarea.
Răspunsul președintelui american a fost unul tranșant și amenințător: „Nimeni nu o va controla. Sunt ape internaționale, iar Omanul se va comporta exact ca toți ceilalți, sau va trebui să-i aruncăm în aer”. Deși inițial s-a speculat că Trump ar fi putut greși și să se refere la Iran în loc de Oman, Departamentul de Stat al SUA a confirmat ulterior că amenințarea viza direct această țară arabă, publicând transcrierea completă a declarației pe rețelele sociale.
Omanul, cunoscut pentru politica sa de neutralitate și pentru rolul de mediator în conflictele regionale, nu a anunțat niciodată că dorește să se alăture Iranului în controlul Strâmtorii Hormuz. Relațiile dintre SUA și Oman sunt vechi de peste 200 de ani, bazate pe multiple tratate de cooperare, inclusiv parteneriate de securitate, un acord de liber schimb și un pact științifico-tehnologic. De altfel, Omanul a acționat anterior ca un intermediar cheie între Washington și Teheran, încercând să medieze un armistițiu după izbucnirea războiului din 28 februarie.
Amenințarea lui Trump evidențiază o tendință tot mai accentuată de a recurge la forța militară în politica externă, o strategie numită adesea „diplomația canonierelor”. Criticii au reacționat prompt, subliniind că o astfel de retorică încalcă Carta Națiunilor Unite, care interzice amenințările cu forța împotriva oricărui stat. Raed Jarrar, directorul de advocacy al organizației americane pentru drepturile omului DAWN, a declarat pentru Al Jazeera: „Amenințarea de a «arunca în aer» o țară arabă doar pentru că apele sale se află de-a lungul unei rute petroliere pe care Washingtonul vrea să o redeschidă este aceeași logică anarhică care a produs acest război în februarie. Este cel mai clar semnal că orice încetare a focului intermediată de această administrație va dura doar până când președintele își va pierde din nou cumpătul la o ședință de cabinet”.
Declarația lui Trump vine în contextul în care televiziunea de stat iraniană a raportat existența unui memorandum de înțelegere între Iran și Oman, care ar fi urmat să le ofere celor două țări controlul comun asupra strâmtorii. Administrația Trump a respins însă această informație, catalogând-o drept „o fabricație completă”. Strâmtoarea Hormuz a funcționat ca o cale de trecere internațională liberă timp de decenii, dar după atacurile din februarie, Iranul a închis-o și a început să revendice suveranitatea asupra sa.
În aceeași ședință de cabinet, Trump a reiterat și cerința ca țările arabe, inclusiv Arabia Saudită și Qatarul, să stabilească relații oficiale cu Israelul ca parte a oricărui viitor acord de încetare a focului între SUA și Iran. Această abordare reamintește de Acordurile Avraamice mediate de Trump în primul său mandat, care încurajau normalizarea relațiilor dintre statele arabe și Israel. Președintele american a amenințat că se va retrage din negocieri dacă mai multe țări arabe nu se alătură acestui demers, declarând: „Cred că ni se cuvine acest lucru, sincer. Nu sunt sigur că ar trebui să încheiem acordul dacă ele nu semnează, dacă vreți să știți adevărul”.
Casa Albă nu a răspuns imediat solicitării Al Jazeera de a comenta aceste declarații. În timp ce administrația Trump pare să mizeze pe o combinație de presiuni economice și militare pentru a-și impune voința în regiune, criticii avertizează că astfel de tactici riscă să escaladeze și mai mult un conflict deja devastator. Rămâne de văzut dacă Omanul, un aliat loial al SUA, va ceda acestor amenințări sau dacă va continua să-și urmeze politica de neutralitate, într-un moment în care echilibrul de putere în Golf este tot mai fragil.
