Trump a declarat recent că „ar trebui să se rezolve în următoarele zile” și că „probabil vom semna în Europa”. Aceste afirmații vin la doar câteva ore după ce președintele a amenințat Insula Kharg, un punct strategic iranian, printr-o postare belicoasă pe rețelele sociale. Această oscilație între amenințări și promisiuni de pace reflectă frustrarea crescândă a administrației Trump în fața unui război care a paralizat economiile globale și a dus inflația la cele mai înalte niveluri din ultimii ani.
Liasson a remarcat că, de luni de zile, de la începutul războiului la sfârșitul lunii februarie, Trump a alternat între a spune că un acord de pace este aproape și a amenința că va bombarda Iranul atât de puternic încât „civilizația lor va fi ștearsă și nu va mai fi restaurată”. Această abordare, asemănătoare cu „Ziua Cârtiței”, a dus la o lipsă de credibilitate atât în rândul aliaților, cât și al adversarilor Statelor Unite.
Un exemplu recent al acestei incoerențe a fost atunci când Trump a anunțat lovituri americane ca răspuns la doborârea unui elicopter Apache de către Iran, deși cei doi soldați au fost salvați nevătămați. Apoi, pe Truth Social, a scris că „la un moment dat, în viitorul nu prea îndepărtat, vom lua Insula Kharg și alte puncte de infrastructură petrolieră”. La doar câteva ore după aceea, într-un interviu la Fox News, a spus că „nu știu dacă America are stomacul pentru asta” și că „americanii ar vrea să ne vedem de treabă acasă”.
Această contradicție constantă ridică întrebarea: de ce ar trebui să acordăm atenție unui președinte care se contrazice atât de frecvent? Liasson a explicat că, deși Trump este liderul celei mai puternice țări din lume, comportamentul său sugerează o lipsă de strategie clară. Chiar dacă această abordare ar fi menită să fie un „șah în patru dimensiuni” pentru a dezorienta inamicii, până acum nu a dus la niciun acord. Mai mult, aliații și adversarii SUA se întreabă câtă credibilitate mai are America.
Frustrarea lui Trump este evidentă: el vrea să încheie războiul, care îl afectează politic și economic, dar singura cale de ieșire implică măsuri pe care le-a criticat la predecesorii săi, cum ar fi furnizarea de fonduri Iranului. De partea cealaltă, iranienii caută, de asemenea, o soluție care să le salveze fața, cum ar fi redeschiderea Strâmtorii Hormuz în schimbul unor concesii. În acest impas, asistăm la un „dans al lui Trump” – amenințări într-o zi, retrageri în următoarea.
De ce este important:
Această situație evidențiază instabilitatea și imprevizibilitatea politicii externe americane sub administrația Trump, cu consecințe directe asupra securității globale, economiei mondiale și încrederii în leadershipul SUA. Oscilațiile constante între pace și război nu doar că subminează eforturile diplomatice, dar și amplifică riscurile unor escaladări necontrolate, afectând în același timp prețurile energiei și stabilitatea financiară internațională.
