Miza este uriașă. Funcția de director al serviciilor naționale de informații (DNI) a fost creată după atentatele din 11 septembrie 2001 tocmai pentru a pune ordine în haosul agențiilor americane de spionaj, care înainte vorbeau prea puțin între ele. Cel care ocupă acest scaun coordonează practic tot ce mișcă în zona de intelligence – de la CIA la NSA, de la FBI la cele 16 agenții care compun comunitatea de informații a SUA.
Decizia a fost anunțată de Trump printr-o postare pe rețeaua lui de socializare, în stilul caracteristic, cu majuscule și declarații tranșante. Argumentul președintelui? Pulte ar avea, spune el, „experiență profundă în gestionarea celor mai sensibile chestiuni din America, siguranța și soliditatea piețelor, și peste 10 trilioane de dolari la Fannie Mae/Freddie Mac, o creștere substanțială față de acum doar 12 luni”. Traducere liberă: omul știe să numere bani, deci poate conduce și spionii.
Numai că biografia lui Pulte, așa cum apare pe site-ul FHFA, vorbește despre carieră în sectorul locuințelor și în filantropie. Nimic despre intelligence, nimic despre securitate națională, nimic despre dosare clasificate. E ca și cum ai pune un instalator bun la conducerea unei centrale nucleare, pe motiv că se pricepe la țevi.
Cine este de fapt Bill Pulte?
Pulte nu este un personaj oarecare în cercul apropiat al lui Trump. El a fost numit în fruntea FHFA, instituția care supervizează cele două coloși ipotecari Fannie Mae și Freddie Mac, companii care garantează practic jumătate din creditele imobiliare din America. Funcția de președinte al acestor entități vine cu o putere financiară extraordinară, iar Pulte a gestionat-o cu un stil care i-a atras atât admiratori, cât și critici vehemenți.
În ultimul an, Pulte a devenit un fel de „câine de atac” al administrației. S-a arătat dispus, ba chiar dornic, să meargă după persoanele percepute ca dușmani ai președintelui. Cel mai sonor exemplu: anul trecut, l-a acuzat pe Lisa Cook, membră în consiliul guvernatorilor Rezervei Federale (Fed), de fraudă ipotecară. Cook, prima femeie de culoare care a ocupat vreodată un loc în consiliul Fed, a negat orice fărădelege. Trump a încercat ulterior să o concedieze, dar cazul a ajuns la Curtea Supremă, care a audiat argumentele în ianuarie și încă nu s-a pronunțat.
Această atitudine de „vânător de vrăjitoare” este exact ceea ce îi îngrijorează pe democrați și pe mulți specialiști în securitate.
Reacții dure din partea opoziției
Senatul american nu a întârziat să critice mișcarea. Senatorul Mark Warner, democrat de Virginia și membru de top în Comisia de Informații a Senatului, a dat o declarație care taie ca un bisturiu: „În loc să aleagă un profesionist respectat al securității naționale, capabil să ofere evaluări independente, președintele a ales un oficial care a demonstrat nu doar disponibilitate, ci nerăbdare de a folosi autoritatea guvernului pentru a urmări răzbunarea politică.”
Warner a mers mai departe, spunându-și teama că Pulte „va fi dispus să modeleze informațiile după dorințele președintelui, indiferent de costul pentru poporul american”. E o acuzăție gravă într-o țară unde, în teorie, serviciile secrete trebuie să servească națiunea, nu un singur om.
De ce pleacă Gabbard?
Poziția devine vacantă pentru că Tulsi Gabbard, actualul director al informațiilor naționale, a anunțat luna trecută că va demisiona pe 30 iunie. Trump a explicat atunci că Gabbard vrea să fie alături de soțul ei, care urmează un tratament pentru cancer osos. Gestul a fost prezentat ca unul uman, de compasiune. Rămâne de văzut dacă în culise au existat și alte motive, pentru că în politica de la Washington nimic nu este niciodată ce pare a fi.
Gabbard a fost una dintre cele mai controversate figuri din cabinetul Trump, trecând printr-o transformare spectaculoasă de la candidata democrată anti-intervenționistă din 2020 la unul dintre cei mai loiali aliați ai președintelui republican. O carieră politică demnă de un roman.
Un guvern plin de oameni cu pălării multiple
Noua numire nu face decât să confirme un tipar din administrația Trump: același om, mai multe funcții. Secretarul de stat Marco Rubio este, în același timp, și consilier interimar pe securitate națională. În februarie, el a renunțat la funcția de arhivist interimar al Statelor Unite, dar portofoliul lui rămâne unul supraîncărcat. E greu de spus dacă această concentrare de putere este o strategie deliberată de eficientizare sau o dovadă de lipsă de opțiuni.
Cert este că, într-o democrație care se vrea divizată prin checks and balances, astfel de suprapuneri ridică semne de întrebare legitime. Cine controlează pe cine, când același om răspunde la mai multe telefoane de urgență în aceeași zi?
Ce urmează?
Până la 30 iunie, Pulte va trebui să se acomodeze cu dosare pe care nu le-a văzut niciodată, cu limbaj codificat, cu presiuni imense și cu o audiere în Congres care, cel mai probabil, va fi una furtunoasă. Funcția de DNI necesită confirmarea Senatului, iar Pulte, în varianta sa de „acting", nu are nevoie de vot. Dar trecerea la titulatură deplină va însemna lupte grele pe Capitol Hill.
Între timp, comunitatea de informații a SUA – ale cărei evaluări au contrazis în repetate rânduri pozițiile Casei Albe, de la Ucraina la China, de la Iran la capacitatea nucleară a Coreei de Nord – primește un șef care nu a lucrat niciodată în domeniu. Rămâne de văzut dacă va asculta de fapt, sau doar va bifă cerințele politice ale celui care l-a numit.
Un lucru e sigur: Washingtonul nu are timp de plictiseală.
De ce este important:
Această numire nu este doar o simplă rotație a cadrelor. Ea reflectă o tendință mai profundă în modul în care Trump își construiește guvernul: loialitatea politică primează în fața expertizei, iar funcțiile publice devin, din ce în ce mai mult, instrumente de recompensă pentru apropiați și de pedepsire pentru adversari. Faptul că un om fără niciun fel de experiență în intelligence ajunge să conducă comunitatea de informații a celei mai puternice țări din lume este un semnal de alarmă nu doar pentru America, ci pentru toți aliații care depind de evaluări corecte venite de la Washington. Într-o lume în care amenințările cibernetice, războaiele hibride și tensiunile geopolitice se înmulțesc, calitatea informațiilor pe care le primește președintele SUA poate face diferența dintre pace și catastrofă.
