Pe 25 iulie 2021, Saied a invocat articolul 80 din constituție pentru a dizolva parlamentul, a demite prim-ministrul și a prelua controlul asupra justiției. De atunci, Tunisia, singura democrație născută din Primăvara Arabă, a alunecat vertiginos spre un regim autoritar. În acest articol, vom analiza impactul celor cinci ani de guvernare Saied asupra economiei, drepturilor omului și relațiilor internaționale, bazându-ne pe dezbateri cu experți politici și economici, precum și pe mărturii ale opoziției.
Economia: de la speranță la dezastru
Indicatorii economici ai Tunisiei s-au prăbușit sub conducerea lui Saied. Ridha Chkoundali, profesor de economie la Universitatea din Tunisia, a declarat pentru Al Jazeera că rata investițiilor a scăzut de la o medie de 20% din PIB între 2015 și 2019 la doar 8% în 2023. Această prăbușire este atribuită unui climat de afaceri ostil, agravat de o povară fiscală uriașă – taxele au crescut cu cinci puncte procentuale din 2015. „Impozitarea nu mai este folosită pentru a stimula investițiile, ci doar pentru a colecta venituri, în detrimentul creșterii economice”, a explicat Chkoundali.
Inflația alimentară a atins aproape de trei ori media generală, erodând puterea de cumpărare a tunisienilor. Șomajul a explodat, în special în rândul absolvenților de facultate, forțând mii de tineri să emigreze. Mohamed Abbou, fost ministru de stat și fost secretar general al partidului Curentul Democrat, a criticat dur stilul de guvernare al lui Saied: „Tunisia și-a pierdut orice credibilitate. Toată lumea se teme de situația din Tunisia pentru că nu există raționalitate... nu există stabilitate în legi, taxe sau orice altceva.” Abbou a subliniat că Saied a respins un acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) doar pentru a-și păstra o imagine populistă, dar în același timp a implementat tacit multe dintre cerințele dure ale FMI, precum înghețarea angajărilor în sectorul public și reducerea importurilor.
Susținătorii regimului, precum analistul politic Souhaib Mezrigui, susțin că actuala criză este rezultatul unei lipse de viziune economică și socială în ultimii zece ani, nu doar al guvernării Saied. Mezrigui pune vina pe clasa politică care a condus Tunisia de la revoluția din 2011. Cu toate acestea, realitatea de pe teren arată că măsurile lui Saied nu au făcut decât să adâncească sărăcia și disperarea.
Protestele și represiunea
Nemulțumirea economică s-a transformat în furie pe străzi. La împlinirea a cinci ani de la lovitura de putere, mii de tunisieni au ieșit în Piața Habib Bourguiba din capitală, protestând împotriva condițiilor de trai tot mai grele, a întreruperilor de apă și electricitate și a regresului democratic. Organizate de o coaliție de partide de opoziție și inițiativa civilă „Nafas”, protestele au cerut plecarea lui Saied și au reînviat sloganul revoluției din 2011: „Poporul vrea căderea regimului”.
O cerință centrală a fost eliberarea deținuților politici. Închisorile tunisiene sunt pline de opozanți, iar cel mai cunoscut dintre ei este Rached Ghannouchi, fostul președinte al parlamentului și lider al partidului Ennahdha, în vârstă de 85 de ani, condamnat recent la închisoare pe viață. Starea sa de sănătate s-a deteriorat grav în detenție; el a leșinat recent în închisoarea Mornaguia, unde temperaturile au ajuns la 52 de grade Celsius. Imed al-Khamiri, purtător de cuvânt al Ennahdha, a declarat pentru Al Jazeera că menținerea în detenție a figurilor politice și a liderilor opoziției rămâne „o rușine pentru statul tunisian”.
Reacții internaționale și sancțiuni
Consolidarea puterii de către Saied a atras condamnări internaționale. Deputatul american Joe Wilson a emis o declarație dură, acuzându-l pe Saied că a transformat singura democrație constituțională din lumea arabă într-o „dictatură unipersonală”. Wilson a acuzat regimul tunisian de creșterea fenomenală a corupției, distrugerea oportunităților pentru tineri și alinierea la Rusia, Iran și Hezbollah. El a cerut Departamentului de Stat al SUA să emită un avertisment de călătorie de nivel 4 („Nu călătoriți”) pentru Tunisia și a promis că va continua să lucreze pentru adoptarea Legii de restaurare a democrației în Tunisia, care ar impune sancțiuni lui Saied și cercului său apropiat. „Democrația în Tunisia va câștiga în cele din urmă. Tiranii nebuni nu vor rezista”, a scris Wilson pe platforma X.
Analiză: un regim fără ieșire?
Cinci ani de guvernare Saied au demonstrat că populismul și concentrarea puterii nu pot rezolva problemele structurale ale Tunisiei. Dimpotrivă, ele au agravat criza economică, au distrus încrederea investitorilor și au izolat țara pe plan internațional. În timp ce susținătorii lui Saied văd în el un salvator care a curățat clasa politică coruptă, opoziția și comunitatea internațională avertizează că Tunisia se îndreaptă spre un regim autoritar clasic, cu toate consecințele: represiune, sărăcie și emigrare în masă.
În lipsa unei viziuni economice coerente și a unui dialog politic real, Tunisia riscă să devină un stat eșuat. Singura speranță rămâne presiunea populară și internațională, dar, pentru moment, Saied pare hotărât să rămână la putere cu orice preț.
De ce este important:
Situația din Tunisia este un semnal de alarmă pentru întreaga regiune. După ce a fost considerată un model de tranziție democratică în lumea arabă, Tunisia demonstrează cât de fragilă poate fi democrația atunci când liderii populisti subminează instituțiile. Criza economică și umanitară care lovește populația arată că fără stat de drept și fără o economie de piață funcțională, orice revoluție poate fi trădată. Pentru România și alte țări care au trecut prin tranziții democratice, lecția Tunisiei este că libertatea și prosperitatea trebuie apărate constant, iar concentrarea puterii în mâinile unei singure persoane duce întotdeauna la dezastru.
