Protestele au fost organizate de Nafas, o inițiativă umbrelă care reunește partide de opoziție și figuri independente, și au atras nu doar activiști politici, ci și cetățeni obișnuiți, nemulțumiți de criza economică și de lipsa serviciilor publice. „Am ieșit în stradă pentru a trage la răspundere sistemul de guvernare și a expune eșecurile sale”, a declarat Wissam Sghaier, purtătorul de cuvânt al partidului de opoziție Jomhouri, pentru Al Jazeera. „Folosind expresii populare tunisiene: nu suntem chiriași ai acestei țări, suntem proprietarii ei. Dacă din acest motiv vor fabrica cazuri împotriva noastră și ne vor acuza, atunci când prietenii și camarazii noștri sunt deja închiși, închisorile sunt binevenite. Suntem gata să plătim prețul.”
Manifestanții au pornit din Piața Republicii și s-au îndreptat spre Teatrul Municipal, fluturând steaguri și pancarte care respingeau programul național numit de Saied „calea de 25 iulie”. Au scandat „libertate, muncă și demnitate națională” și au reînviat celebrul slogan al revoluției din 2011: „poporul vrea căderea regimului”. Aceleași cuvinte răsunaseră pe aceeași arteră acum paisprezece ani, când tunisienii l-au înlăturat pe dictatorul Zine El Abidine Ben Ali.
Contextul actual este sumbru. De când a preluat puteri de urgență, Saied a demis zeci de judecători, a incriminat răspândirea de informații considerate false de guvern și a arestat figuri majore ale opoziției. Printre cei mai cunoscuți deținuți politici se numără Rached Ghannouchi, fostul președinte al parlamentului, în vârstă de 85 de ani, condamnat în iunie la închisoare pe viață plus 30 de ani pentru acuzații de „terorism”. Starea sa de sănătate s-a deteriorat grav, iar recent a leșinat din cauza condițiilor de detenție. Saied susține că măsurile sale vizează combaterea corupției și prevenirea haosului, negând orice încălcare a drepturilor și libertăților.
Cu toate acestea, realitatea din teren contrazice declarațiile oficiale. Tunisia, cândva considerată singura poveste de succes a Primăverii Arabe, se confruntă acum cu o criză economică profundă, șomaj ridicat, inflație galopantă și o lipsă acută de medicamente și alimente de bază. Libertatea presei este grav limitată, iar opozanții sunt închiși pe baza unor legi vagi. Protestele de sâmbătă sunt doar ultimul episod dintr-un șir de manifestații care au loc în ultimele luni, semn că nemulțumirea populară crește.
Imed al-Khamiri, purtătorul de cuvânt al partidului Ennahdha, a declarat pentru Al Jazeera Arabic că protestele s-au extins dincolo de partidele tradiționale de opoziție, incluzând acum o gamă largă de cetățeni dezamăgiți de gestionarea problemelor economice și a serviciilor publice. „Oamenii nu mai suportă sărăcia și lipsa de perspective”, a spus el. „Regimul lui Saied a eșuat în toate domeniile.”
Tranziția democratică a Tunisiei a început cu înlăturarea lui Ben Ali în ianuarie 2011, după luni de tulburări civile. În anii care au urmat, țara a organizat primele alegeri libere și a adoptat o nouă constituție care garanta libertățile politice. Mare parte din aceste câștiguri au fost anulate de Saied, care a concentrat puterea în mâinile sale și a eliminat orice contrapondere instituțională.
Criticii acuză că Saied a folosit abuziv măsurile de urgență pentru a inversa procesul democratic. „Am ieșit în stradă pentru a trage la răspundere sistemul de guvernare și a expune eșecurile sale”, a reiterat Sghaier. „Dacă pentru asta vor fabrica cazuri împotriva noastră, suntem gata să plătim prețul.”
Protestele de sâmbătă au fost pașnice, dar au fost supravegheate îndeaproape de forțele de securitate. Nu s-au raportat incidente majore, însă tensiunea rămâne ridicată. Saied, care a câștigat alegerile din 2019 cu promisiuni de combatere a corupției, pare tot mai izolat. Popularitatea sa a scăzut drastic, iar apelurile la demisia sa devin tot mai puternice.
În acest context, comunitatea internațională urmărește cu îngrijorare evoluțiile din Tunisia. Fostul model democratic al lumii arabe riscă să devină o altă dictatură. Organizațiile pentru drepturile omului au condamnat arestările și procesele politice, iar Uniunea Europeană a cerut respectarea statului de drept. Cu toate acestea, Saied pare hotărât să rămână la putere, ignorând valurile de proteste.
De ce este important:
Situația din Tunisia este un semnal de alarmă pentru întreaga regiune. Cinci ani de stare de urgență au demonstrat cât de fragilă poate fi democrația, chiar și într-o țară care a fost considerată un far al speranței după Primăvara Arabă. Protestele actuale arată că societatea civilă și opoziția nu au renunțat la lupta pentru libertate, dar riscul unei represiuni violente este iminent. Evoluțiile din Tunisia vor influența nu doar viitorul țării, ci și percepția globală asupra posibilității de tranziție democratică în lumea arabă. Este crucial ca comunitatea internațională să sprijine forțele democratice și să exercite presiuni asupra regimului Saied pentru a respecta drepturile omului și a restabili statul de drept.
