Siegmund a câștigat recent alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, un land din estul Germaniei, iar această victorie ar putea deschide calea către formarea primului guvern regional de extremă dreapta de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Este o perspectivă care trimite unde de șoc prin întreaga Europă și care readuce în discuție fantomele pe care Germania a încercat să le îngroape de decenii.
Cine este, de fapt, Ulrich Siegmund? Născut în 1983, în orașul Halle, Siegmund a crescut într-o Germanie reunificată, dar marcată profund de diviziunile dintre Est și Vest. A studiat științe politice și a lucrat o perioadă în administrația publică înainte de a intra în politică. A aderat la AfD în 2013, la scurt timp după fondarea partidului, și a urcat rapid în ierarhia acestuia. A fost ales în Bundestag în 2017 și a devenit cunoscut pentru discursurile sale virulente împotriva imigrației, a politicilor climatice ale guvernului federal și a ceea ce el numește „islamizarea Europei”.
Dar ceea ce îl face cu adevărat periculos, spun criticii săi, nu este atât retorica – oricât de extremă ar fi ea – cât abilitatea sa de a transforma această retorică în capital politic real. În Saxonia-Anhalt, Siegmund a reușit să mobilizeze un electorat dezamăgit, care se simte abandonat de partidele tradiționale. Șomajul ridicat, migrația tinerilor către vestul Germaniei și sentimentul de marginalizare au creat un teren fertil pentru mesajele sale populiste.
Victoria sa electorală nu a fost o surpriză pentru cei care urmăresc îndeaproape evoluția politică a estului Germaniei. AfD a câștigat teren constant în această regiune încă din 2015, când criza refugiaților a declanșat un val de nemulțumire față de politicile cancelarului Angela Merkel. Dar victoria din Saxonia-Anhalt are o semnificație aparte: pentru prima dată de la înființarea Republicii Federale Germania, un partid de extremă dreapta ar putea conduce un guvern regional.
Este important să înțelegem contextul istoric. Germania a construit după 1945 un sistem politic conceput special pentru a preveni revenirea extremismului. Partidele care amenință ordinea democratică pot fi interzise de Curtea Constituțională, iar serviciile de informații interne monitorizează îndeaproape orice organizație suspectată de activități extremiste. AfD a fost plasată sub observație în mai multe landuri, iar aripa sa de tineret a fost clasificată oficial ca „extremistă confirmată”.
Cu toate acestea, partidul continuă să crească. Iar Siegmund este, în multe privințe, fața nouă a acestei creșteri. Spre deosebire de alți lideri AfD, care au fost adesea criticați pentru gafele lor sau pentru asocierile cu grupări neonaziste, Siegmund a reușit să proiecteze o imagine mai curată, mai calculată. Vorbește calm, folosește un limbaj aparent rațional și evită să folosească termeni care ar putea fi incriminați. Dar mesajele sale de fond rămân profund naționaliste și xenofobe.
Într-un interviu recent, Siegmund a declarat că „Germania are nevoie de o renaștere națională” și că „poporul german trebuie să-și recapete controlul asupra destinului său”. Aceste fraze, care ar putea părea inofensive la prima vedere, sunt privite cu suspiciune de istorici și analiști politici, care le consideră ecouri ale unui limbaj pe care Germania l-a auzit deja o dată, cu consecințe catastrofale.
Reacțiile la victoria lui Siegmund nu au întârziat să apară. Cancelarul Olaf Scholz a declarat că guvernul federal va veghea ca „valorile democratice să fie respectate în toate landurile”, iar liderii partidelor tradiționale au exclus orice colaborare cu AfD la nivel regional. Dar această izolare politică ar putea avea efectul invers: ar putea întări narațiunea AfD conform căreia partidul este victima unui „sistem corupt” care refuză să asculte vocea poporului.
În Saxonia-Anhalt, locuitorii sunt împărțiți. Unii îl văd pe Siegmund ca pe un salvator, pe cineva care în sfârșit vorbește despre problemele lor reale: prețurile ridicate la energie, lipsa locurilor de muncă bine plătite, infrastructura deficitară. Alții îl privesc cu teamă, amintindu-și că în același land, în orașul Magdeburg, există încă un memorial dedicat victimelor nazismului.
Analiștii internaționali atrag atenția că Germania nu este singura țară europeană confruntată cu ascensiunea extremei drepte. Italia, Franța, Ungaria și Polonia au experimentat fenomene similare. Dar Germania are o responsabilitate specială, dată fiind istoria sa. „Dacă Germania cade, cade tot proiectul european”, scria recent un editorialist de la The Guardian. Iar Siegmund pare hotărât să testeze această teorie.
Întrebarea care planează acum peste Berlin este următoarea: va reuși Siegmund să-și consolideze poziția și să transforme victoria regională într-un succes național? Alegerile federale sunt programate pentru anul viitor, iar sondajele arată că AfD se bucură de un sprijin de aproximativ 20% la nivel național, suficient pentru a deveni a doua forță politică a țării.
Pentru moment, Siegmund rămâne un fenomen regional. Dar istoria ne-a învățat că fenomenele regionale pot deveni rapid realități naționale. Iar Germania, mai mult decât orice altă țară europeană, știe prea bine cât de repede se poate întâmpla acest lucru.
De ce este important:
Ascensiunea lui Ulrich Siegmund și a AfD în Saxonia-Anhalt nu este doar o problemă internă a Germaniei, ci un semnal de alarmă pentru întreaga Europă. Dacă un partid de extremă dreapta va reuși să formeze un guvern regional în Germania, acest precedent ar putea normaliza extremismul politic la nivel continental. Mai mult, ar putea slăbi coeziunea Uniunii Europene într-un moment în care aceasta se confruntă deja cu provocări majore, de la criza energetică la tensiunile cu Rusia. Este esențial ca cetățenii europeni să înțeleagă mecanismele prin care populismul și naționalismul câștigă teren, pentru a putea contracara eficient aceste tendințe înainte de a deveni ireversibile.
