Rubio a explicat legislatorilor americani că există „indicii” potrivit cărora Mojtaba Khamenei, care nu a mai fost văzut în public de la loviturile aeriene americane care l-au ucis pe tatăl și predecesorul său în prima zi a conflictului, este în viață și se implică tot mai profund în treburile țării. „Toate comunicările sale au fost însă în scris și prin intermediari”, a subliniat șeful diplomației americane, lăsând să plutească în sală imaginea unui lider care operează din umbră, cu prudența celui care știe că prețul unei apariții publice ar putea fi chiar viața sa.
Miza acestor mișcări este una dintre cele mai sensibile din lume: programul nuclear iranian. Potrivit lui Rubio, discuțiile dintre Washington și Teheran includ acum „aspecte ale programului nuclear” pe care Iranul refuza cu desăvârșire să le pună pe masă în urmă cu doar o lună. Este o schimbare de ton care, în limbajul diplomatic, cântărește enorm. Dar Rubio a temperat rapid entuziasmul: „Asta nu este o garanție că se va ajunge în cele din urmă la un acord acceptabil.” Cu alte cuvinte, ușa s-a întredeschis, dar nu e nici pe departe deschisă larg.
Negocierile se desfășoară pe fundalul unui armistițiu fragil, intrat în vigoare pe 8 aprilie, și al unui război care a început pe 28 februarie. Războiul americano-israelian împotriva Iranului a făcut mii de morți, majoritatea în Iran și Liban, și a zguduit piețele energetice mondiale prin blocarea efectivă a Strâmtorii Hormuz, prin care tranzita înainte de conflict aproximativ 20% din rezervele mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate. Prețul energiei a explodat, iar ecourile se resimt până la pompele de benzină din Europa și America.
Într-o serie de mesaje pe rețelele sociale publicate luni, președintele Donald Trump a susținut că discuțiile cu Iranul „progresează într-un ritm rapid” și că „la final, totul va fi bine”. Optimismul afișat de la Casa Albă este însă contrazis de tonul de la Teheran. Agenția semi-oficială iraniană Mehr a citat o sursă apropiată echipei de negociere care a declarat că Iranul încă studiază ultima versiune a propunerii americane și că nu a comunicat cu Washingtonul de câteva zile. Aceleași surse au insistat că Iranul adoptă o abordare „fermă”, dată fiind ceea ce ei numesc lipsa de conformare a SUA față de armistițiu și o neîncredere generală care plutește în aer de la o rundă de discuții la alta.
Trump, se pare, a strâns șurubul în ultimele zile. Prioritățile sale declarate pentru orice acord includ ca Iranul să renunțe definitiv la orice ambiție de a dezvolta arme nucleare și să redeschidă Strâmtoarea Hormuz. Rubio, care este și consilier pentru securitate națională al lui Trump, a fost tranșant în fața senatorilor: prima condiție în discuții este redeschiderea strâmtorii, iar Iranul trebuie de asemenea să se angajeze în negocieri serioase privind stocul său de uraniu puternic îmbogățit.
Întrebat dacă SUA ar ridica sancțiunile în schimbul redeschiderii strâmtorii, Rubio a fost categoric: „Nici măcar nu s-a discutat. Nu s-a oferit nimic.” Ridicarea sancțiunilor, a explicat el, va veni doar după „concesii semnificative” pe tema programului nuclear și a uraniului îmbogățit. Practic, Washingtonul le cere iranienilor să dea mai mult decât sperau, într-un moment în care Teheranul se simte deja trădat de un armistițiu pe care îl consideră încălcat.
Un alt element exploziv intră însă în ecuație: Libanul. Marți, Israelul a continuat atacurile mortale într-un șir de orașe din sudul Libanului, în ciuda unui armistițiu parțial mediat de SUA, anunțat cu doar o zi înainte. Aceste lovituri au devenit un punct central de dispută pentru Iran, care insistă ca un armistițiu complet în Liban să facă parte din orice acord cu Washingtonul. Conflictul a redeschis și rana Hezbollah, gruparea libaneză pro-iraniană care s-a trezit din nou în mijlocul unui conflict, Israelul ajungând chiar să lovească zone din capitala Beirut.
Speakerul Parlamentului iranian și negociator-șef, Mohammad Bagher Ghalibaf, i-a transmis omologului său libanez, Nabih Berri, un avertisment fără echivoc: dacă „agresiunea Israelului împotriva Libanului continuă”, Teheranul „nu doar că va opri calea negocierilor” cu SUA, ci „va fi și în confruntare directă cu inamicul”. Cuvintele sună ca o amenințare, dar și ca o mărturisire: Iranul se simte cu spatele la zid și încearcă să transforme Libanul într-o monedă de schimb într-o negociere care altfel pare sortită eșecului.
În tot acest tablou, mișcarea lui Mojtaba Khamenei este poate cea mai importantă piesă de puzzle. Dacă fiul liderului suprem ucis a preluat efectiv conducerea, chiar și din umbră, Iranul ar putea deveni un partener de negociere mai previzibil – sau, dimpotrivă, un adversar mai dur. Rubio, prudent, a refuzat să speculeze: „Ar putea să se întâmple azi, mâine sau săptămâna viitoare”, a spus el despre un eventual acord. Rămâne de văzut dacă acea ușă întredeschisă va deveni poartă de intrare sau se va trânti la fel de repede cum s-a deschis.
De ce este important:
Acest moment este crucial pentru întreaga arhitectură de securitate a Orientului Mijlociu. O înțelegere SUA-Iran ar putea redeschide Strâmtoarea Hormuz și ar calma piețele energetice globale sufocate de creșterea prețurilor, ar reduce tensiunile nucleare care au stat la baza unui război sângeros și ar putea deschide calea spre ridicarea sancțiunilor care sufocă economia iraniană. În același timp, fiecare zi de negocieri eșuate riscă să reaprindă un conflict care a făcut deja mii de victime. Apariția în scenă a lui Mojtaba Khamenei, după asasinarea tatălui său, adaugă o variabilă imprevizibilă: stabilitatea internă a Iranului, modul în care va fi condus în următoarele luni și cine va semna, în cele din urmă, un eventual acord istoric. Pentru România și Europa, miza e și mai directă: prețul carburanților, inflația și stabilitatea energetică depind în mare măsură de ce se va întâmpla la masa negocierilor dintre Washington și Teheran.
