Luni dimineață, instanța a convocat o ședință de urgență, transmisă prin videoconferință, care a durat aproape patru ore. Reyes, vizibil iritată, nu s-a ascuns după deget. „Ceea ce s-a întâmplat a costat guvernul orice pic de credibilitate pe care o mai avea în acest dosar", a spus judecătoarea, avertizând că orice încălcare a ordinului, chiar și cu două secunde, va atrage proceduri de sfidare a curții. Măsura de oprire temporară a tăierilor, emisă luni, a fost prelungită marți până pe 26 octombrie.
Cazul East Potomac nu a apărut din senin. În luna mai, aceeași judecătoare interzisese explicit administrației să taie mai mult de zece copaci fără aprobarea prealabilă a instanței. Ordinul venea în contextul unui proces intentat în februarie de D.C. Preservation League, alături de doi locuitori din capitală, care acuză guvernul federal de o preluare „ilegală" a unui teren ce aparține, în teorie, comunității. Procesul este susținut și de organizația Democracy Forward, al cărei președinte, Skye Perryman, nu a ezitat să pună lucrurile în termeni duri: „Aceasta este o tactică pe care am mai văzut-o din partea administrației Trump-Vance – acționează rapid pentru a modifica ireversibil un reper național drag, doar pentru a avansa încă un proiect de vanitate al președintelui Trump."
Miza din spatele terenului de golf e una simbolică, dar și profund practică. East Potomac Golf Links este unul dintre puținele terenuri de golf cu prețuri accesibile din Washington, frecventat de zeci de ani de locuitori obișnuiți. În jur, parcul e plin de bicicliști, alergători, pescari și familii care ies la picnic. Ideea președintelui Trump, anunțată public la începutul acestui an, este transformarea locului într-un teren de campionat, demn de turnee majore. Un termen inițial de 1 septembrie pentru începerea lucrărilor a trecut fără un proiect concret depus, iar lipsa de transparență de atunci nu a făcut decât să alarmeze comunitatea.
Alex Rosen, consultant din D.C. și fondator al organizației nonprofit Save East Po, a explicat pentru NPR, încă din iulie, că povestea depășește cu mult mingile de golf: „Este o narațiune mai amplă decât golful, mai ales când transparența a fost atât de mică. Nu ni se spune cum va arăta viitorul acestei mici peninsule create de om." Rosen nu este parte în proces, dar a urmărit îndeaproape ședința de luni și nu s-a abținut: „Nu poți continua să spui că nu există un plan, în timp ce evident faci pași concreți pentru a-l pune în practică. Este, sincer, o minciună."
Un purtător de cuvânt al National Park Service a susținut, într-un dosar depus vineri la instanță, că planurile de renovare „rămân în stadiul conceptual". Ministerul de Interne a transmis NPR, într-o declarație marți, că „se angajează să continue relațiile construite cu comunitățile locale de golf pentru a se asigura că aceste terenuri sunt sigure, frumoase, deschise, accesibile, plăcute și de clasă mondială". Frumos pe hârtie, dar în teren lucrurile stau altfel: criticii se tem că tocmai această etichetă de „întreținere de rutină" e paravanul sub care administrația începe, de fapt, dezvoltarea imobiliară fără avizele legale.
Judecătoarea Reyes a mărturisit luni că regretă că nu a emis mai devreme un ordin de restricție formal. Motivul? „Am făcut tot ce mi-a stat în putere ca om ca să acord guvernului prezumția de bună credință." Într-o audiere din septembrie, după ce administrația tăiase în liniște ceea ce susținea că sunt vreo 150 de copaci bolnavi sau invazivi, judecătoarea glumise amar: „Nu sunt Lorax." Referința la personajul din Dr. Seuss care apără copacii a fost, se pare, ultimul avertisment. Luni, gluma s-a terminat. Când avocatul guvernului a susținut că a făcut tot posibilul pentru a notifica instanța, Reyes a ridicat vocea: „Nu ați făcut tot posibilul. Ați făcut absolut ce e mai rău."
Pentru a clarifica cine a știut ce și când, instanța a chemat la audierea de luni viitoare doi oficiali de rang înalt din Departamentul de Interne și din National Park Service. Judecătoarea a fost explicită: „Întrebările se referă la dacă am fost mințită. Dacă am fost mințită în declarații despre planuri, dacă am fost mințită despre calendarul lucrurilor și dacă am fost mințită despre ce fel de notificare urma să primească instanța." East Potomac a devenit, astfel, cel mai nou câmp de luptă în efortul unilateral al lui Trump de a remodela capitala – o serie de decizii care au inclus deja redenumiri, demolări și schimbări de utilizare a spațiilor publice, adesea înainte ca publicul sau instanțele să poată reacționa.
Perryman, de la Democracy Forward, a subliniat că ceea ce a fost cu adevărat remarcabil la audierea de luni este că guvernul „nu a părut să aibă o apărare" pentru eșecul de a notifica instanța. În ochii organizației, acest episod se înscrie într-un tipar mai larg: subminarea deliberată a sistemului de checks and balances, inclusiv a procedurilor judiciare. East Potomac, spun criticii, ar putea urma soarta celebrei Aripi de Est a Casei Albe, dispărută aproape peste noapte în ciuda valorii sale simbolice, dacă instanțele nu intervin la timp.
Până la audierea din 19 octombrie, copacii care au mai rămas în picioare respiră, în sfârșit, mai ușor. Întrebarea care rămâne suspendată deasupra Potomacului e dacă acest respiro e doar o pauză sau, pentru unii dintre ei, începutul unei salvări reale.
De ce este important:
Acest episod nu este doar despre niște copaci tăiați într-un parc din Washington. El ilustrează o tensiune esențială între puterea executivă și principiul transparenței, într-un moment în care administrația Trump pare să testeze constant limitele a ceea ce poate face fără consultare publică sau aviz judecătoresc. East Potomac e un simbol al felului în care deciziile luate în grabă, cu notificări transmise instanței în ultimul minut, pot șterge ireversibil părți din patrimoniul comun al unei comunități. Dacă judecătoarea Reyes va stabili că guvernul a mințit sau a indus în eroare instanța, consecințele ar putea depăși cu mult acest dosar, oferind un precedent puternic pentru modul în care instanțele americane pot frâna proiectele unilaterale ale Casei Albe. Pe termen lung, miza ține de încrederea publicului în instituții și de ideea simplă că nimeni, nici măcar președintele, nu este mai presus de lege.
