Strâmtoarea Hormuz, un pasaj îngust între Golful Persic și Golful Oman, este una dintre cele mai strategice căi navigabile din lume. Aproximativ 20% din petrolul global tranzitează această rută. Iranul, care controlează un mal al strâmtorii, a amenințat în repetate rânduri că o va închide ca represalii pentru sancțiuni sau acțiuni militare. În ultimele luni, Teheranul a recurs la tactici hibride: reținerea unor petroliere, atacuri cu drone asupra navelor comerciale și minarea apelor. Deși nu a declarat oficial o blocadă, efectul a fost același – primele de asigurare au explodat, iar multe companii de shipping au evitat zona.
Statele Unite au răspuns prin desfășurarea de nave de război și prin formarea unei coaliții ad-hoc, „Operation Sentinel”, dar fără o participare masivă a europenilor. Franța, Marea Britanie și Italia au trimis nave, dar Germania și alte state au ezitat, temându-se de o escaladare cu Iranul. Acum, la summitul NATO, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a reiterat apelul: „Securitatea Strâmtorii Hormuz este o responsabilitate globală. NATO, ca alianță, are capacitatea și legitimitatea să acționeze.”
Dar pozițiile sunt împărțite. David Des Roches, profesor la Thayer Marshall Institute și fost director al operațiunilor NATO în cadrul Biroului Secretarului Apărării al SUA, consideră că o misiune NATO ar fi problematică. „NATO este o alianță defensivă, concepută să apere teritoriul statelor membre. Strâmtoarea Hormuz nu este teritoriu NATO. O implicare directă ar putea fi interpretată de Iran ca un act de agresiune și ar putea declanșa un conflict regional major”, avertizează el. În plus, Turcia, gazda summitului, are relații complicate cu Iranul și nu vede cu ochi buni o confruntare directă.
Pe de altă parte, Alam Saleh, lector senior de studii iraniene la Australian National University, susține că Iranul este deja într-o confruntare indirectă cu NATO prin intermediul aliaților săi din regiune. „Iranul testează limitele alianței. Hezbollah, houthii și milițiile irakiene sunt instrumente ale Teheranului. Dacă NATO nu răspunde ferm la provocările din Hormuz, Iranul va interpreta asta ca pe o slăbiciune”, explică Saleh. El adaugă că o misiune NATO ar trimite un semnal clar că comunitatea internațională nu va tolera șantajul energetic.
Patrick Bury, specialist în securitate și apărare la Universitatea din Bath și fost analist NATO, este mai rezervat. „Există o oboseală evidentă în rândul aliaților europeni după războiul din Ucraina. Mulți și-au epuizat stocurile de muniții și capacitățile navale. O misiune în Golful Persic ar necesita resurse suplimentare, iar Germania, de exemplu, se confruntă cu presiuni interne pentru a nu fi atrasă într-un alt conflict.” Bury subliniază că, deși discuțiile sunt avansate, o decizie finală nu este așteptată prea curând.
În ciuda divergențelor, există un consens că Strâmtoarea Hormuz este prea importantă pentru a fi lăsată în voia sorții. O criză energetică globală, pe fondul războiului din Ucraina, ar putea fi amplificată dramatic de o blocadă prelungită. Prețul petrolului ar putea depăși 150 de dolari pe baril, iar economiile europene, deja fragile, ar intra în recesiune. De aceea, NATO analizează opțiuni precum patrule navale comune, escortarea petrolierelor sub pavilion NATO și desfășurarea de sisteme antirachetă în statele din Golf.
Rămâne de văzut dacă Alianța Nord-Atlantică va depăși cadrul tradițional defensiv și va accepta o misiune în afara zonei sale de responsabilitate. Pentru Iran, orice implicare NATO este o linie roșie. Pentru Statele Unite, este un test al unității alianței. Iar pentru restul lumii, soarta Strâmtorii Hormuz înseamnă, de fapt, soarta economiei globale.
De ce este important:
Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai critice rute energetice din lume, iar orice amenințare la adresa libertății de navigație are consecințe directe asupra prețului petrolului, stabilității economice globale și securității energetice a Europei. Decizia NATO de a se implica sau nu va defini relațiile viitoare cu Iranul, va testa coeziunea alianței și va stabili un precedent pentru intervenții în afara teritoriului NATO. În contextul tensiunilor deja existente din Ucraina și Orientul Mijlociu, acest subiect nu este doar o problemă militară, ci una care afectează fiecare consumator de energie de pe planetă.
