„Nu avem apă, nu avem electricitate, iar guvernul ne spune să așteptăm. Așteptăm de patru zile. Oamenii mor sub ochii noștri”, spune María González, o voluntară din orașul Valencia, în timp ce încearcă să scoată o fetiță de șapte ani dintr-o clădire prăbușită. Scenele de disperare sunt similare în întreaga regiune: familii întregi dorm pe străzi, fără adăpost, iar spitalele sunt copleșite de răniți.
Cutremurele, cu magnitudini de 7,8 și 7,2 pe scara Richter, au avut epicentrul în apropiere de Caracas, capitala țării. Potrivit specialiștilor, seismele au fost urmate de peste 200 de replici, ceea ce a îngreunat și mai mult operațiunile de salvare. În plus, infrastructura deja fragilă a Venezuelei – afectată de ani de criză economică și lipsă de investiții – s-a prăbușit aproape complet. Drumurile sunt blocate de alunecări de teren, iar rețelele de comunicații sunt întrerupte.
Guvernul președintelui Nicolás Maduro a declarat stare de urgență și a cerut ajutor internațional, dar criticii spun că reacția a fost lentă și ineficientă. „Am văzut camioane cu ajutoare oprite la periferia orașelor, fără să știe unde să le ducă. Nu există un plan coerent”, declară un coordonator al Crucii Roșii, sub protecția anonimatului. În timp ce echipele de salvare din Mexic, Chile și Turcia au sosit deja, autoritățile venezuelene nu au reușit să organizeze un centru de comandă funcțional.
Pe rețelele sociale, venezuelenii își exprimă furia și neîncrederea. Hashtag-ul #GobiernoAbandona (Guvernul abandonează) a devenit viral, iar protestele spontane au izbucnit în mai multe cartiere din Caracas. Oamenii acuză corupția și incompetența, amintind că fondurile destinate situațiilor de urgență au fost deturnate în trecut. „Nu avem încredere că ajutoarele vor ajunge la noi. Știm că se vor fura pe drum”, spune un bărbat care a pierdut trei membri ai familiei.
În acest context, eforturile de salvare sunt conduse în mare parte de voluntari și organizații neguvernamentale locale. Tineri cu mâinile goale sapă în moloz, riscând să fie răniți de structuri instabile. „Nu avem echipament, nu avem câini de căutare, nu avem nimic. Doar speranța că cineva mai trăiește acolo”, mărturisește un student la inginerie care s-a alăturat echipelor de salvare.
Specialiștii atrag atenția că, după 72 de ore, șansele de a găsi supraviețuitori scad dramatic. „Fereastra de aur pentru salvare s-a închis. Acum intrăm în faza de recuperare a cadavrelor”, explică un expert în gestionarea dezastrelor de la Universitatea Centrală din Venezuela. Cu toate acestea, voluntarii refuză să renunțe. „Am auzit bătăi în urmă cu câteva ore. Poate mai este cineva viu”, spune o femeie care ține o lumânare aprinsă lângă o grămadă de beton.
Criza umanitară se adâncește pe măsură ce lipsa de apă potabilă și hrană devine critică. Organizația Mondială a Sănătății avertizează asupra riscului de epidemii de holeră și febră tifoidă. În taberele improvizate, oamenii dorm în aer liber, expuși la ploi și insecte. „Avem nevoie de corturi, de medicamente, de tot. Guvernul ne-a promis că va trimite, dar nu vedem nimic”, spune o mamă care își alăptează copilul pe o pătură udă.
În plan politic, opoziția acuză guvernul că a subestimat magnitudinea dezastrului și că a mințit în legătură cu numărul real al victimelor. „Cifrele oficiale sunt mult sub realitate. Oamenii mor în sate izolate, fără ca nimeni să știe”, declară un lider al opoziției. De cealaltă parte, oficialii guvernamentali resping criticile și susțin că fac tot posibilul, dar resursele sunt limitate din cauza sancțiunilor internaționale.
Pe măsură ce timpul trece, furia venezuelenilor crește. În fața lipsei de reacție a statului, comunitățile se organizează singure. Bisericile și școlile devin centre de colectare a ajutoarelor, iar vecinii împart mâncare și apă. „Nu putem aștepta după guvern. Dacă vrem să supraviețuim, trebuie să ne ajutăm singuri”, spune un bătrân care și-a pierdut casa.
