Războiul a distrus rețeaua electrică a Gaza, forțând familiile să se bazeze pe generatoare și puncte private de încărcare, într-o luptă continuă pentru supraviețuire.
Deir el-Balah, Fâșia Gaza – În fiecare dimineață, Abdel Karim Salman își începe rutina zilnică într-un mod care, în altă viață, ar fi fost de neconceput. La cei 28 de ani, fost inginer civil la municipalitatea Beit Lahiya din nordul Gaza, Abdel Karim pornește de la cortul improvizat care i-a devenit casă, purtând cu el propriul telefon și cel al soției sale, ambele complet descărcate. Destinația sa este un punct de încărcare din apropiere, o oază de energie electrică într-un deșert de întuneric. Această călătorie, deși pare banală, reprezintă una dintre puținele legături rămase cu normalitatea și, mai important, o sursă de lumină în nopțile interminabile din Deir el-Balah, în centrul Fâșiei Gaza.
Pe parcursul nopții, Abdel Karim se bazează în totalitate pe lanternele telefoanelor pentru a lumina interiorul cortului în care locuiește împreună cu familia sa. Această realitate crudă a devenit constantă de când a fost strămutat acum un an și jumătate, împreună cu soția și cei doi copii, precum și cu aproximativ 30 de membri ai familiei sale extinse. Casa lor, cândva un cămin plin de viață și speranță, a fost complet distrusă pe 9 octombrie 2023, în primele zile ale războiului. De atunci, familia Salman a traversat o călătorie dificilă a strămutării, cu puține momente de normalitate și, în special, fără o sursă regulată de electricitate.
„Îmi încarc telefonul și telefonul soției mele și le folosim pentru iluminat noaptea”, explică Abdel Karim, vocea sa trădând oboseala acumulată. „Mai ales pentru că cei mici ai mei au sub cinci ani și se sperie dacă se trezesc în întuneric.” Această teamă a copiilor săi, Karim și celălalt fiu, este un detaliu care îl marchează profund. El descrie lipsa de electricitate din Gaza ca una dintre cele mai mari forme de suferință „tăcută”, o problemă care primează în viața de zi cu zi, dar care primește puțină atenție în fața distrugerilor materiale și a pierderii umane.
Procesul de încărcare a telefoanelor s-a transformat într-o povară zilnică, epuizantă și costisitoare. Abdel Karim parcurge pe jos între 150 și 200 de metri în fiecare zi pentru a ajunge la punctul de încărcare, plătind între două și patru shekeli (aproximativ 0,65 - 1,30 USD) pentru fiecare sesiune, de două ori pe zi. „Asta înseamnă aproximativ opt până la 10 shekeli (2,55 - 3,20 USD) pe zi doar pentru încărcarea telefoanelor”, calculează el. Această sumă, aparent mică la prima vedere, se ridică la aproximativ 270-300 shekeli (86-95 USD) pe lună. Este o sumă uriașă, prohibitivă pentru majoritatea familiilor strămutate, în contextul unei crize economice acute provocate de război, unde veniturile sunt inexistente sau extrem de precare.
„Multe zile și nopți dormim în întuneric în cortul nostru”, mărturisește Abdel Karim. „Când nu putem încărca telefoanele, ele se opresc și suntem incapabili să le reîncărcăm.” Situația este cu atât mai disperată cu cât electricitatea furnizată de municipalitate lipsește de doi ani din Gaza. În acest vid energetic, au apărut mai multe alternative temporare, precum lămpile solare, dar acestea au devenit inaccesibile pentru majoritatea rezidenților. Prețurile lor au crescut de zece ori în timpul războiului, ajungând la aproximativ 300 shekeli (95 USD). Sistemele de energie solară sunt și mai scumpe, un singur panaj costând 420 USD, iar costul unei baterii ajungând la aproximativ 1.200 USD, fără a mai pune la socoteală costul unui invertor. Toate aceste articole sunt, de asemenea, extrem de rare din cauza restricțiilor severe impuse de Israel la intrarea lor în Fâșia Gaza de la începutul războiului. Pentru Abdel Karim, care și-a pierdut locul de muncă la scurt timp după începerea conflictului, aceste sume sunt pur și simplu de neatin.
Impactul întreruperilor de curent nu se limitează la iluminat sau la încărcarea telefoanelor, ci se extinde la fiecare detaliu al vieții de zi cu zi, afectând profund familiile cu copii. „Nu există frigider, nu există mașină de spălat... chiar și laptele pentru bebeluși nu poate fi păstrat mai mult de două sau trei ore”, explică Abdel Karim, cu o voce plină de nostalgie dureroasă. El își amintește viața anterioară, când casa sa era plină de aparate electrice și de o sursă de energie fiabilă. „Priza de încărcare a telefonului era chiar lângă patul meu. Puteam să-l conectez oricând doream. Astăzi, asta a devenit un vis în acest cort.”
Efectul psihologic asupra copiilor săi este evident. Fiul său cel mare, în special, suferă din cauza lipsei oricăror mijloace de divertisment electronic sau de distragere a atenției de la mediul sumbru din jur. „Nu există televizor sau ecrane. El continuă să ceară telefonul tot timpul doar pentru a se liniști, dar și acela are nevoie de încărcare. Totul depinde de electricitate.”
Această criză energetică a creat, paradoxal, o sursă indirectă de venit pentru unii, precum Jamal Musbah, în vârstă de 50 de ani. Jamal gestionează un punct de încărcare a telefoanelor mobile, alimentat de energie solară și o linie de generator. Înainte de război, Jamal era fermier, deținând două terenuri agricole la granițele de est ale Deir el-Balah. Astăzi, pământurile sale au fost nivelate și se află sub control israelian. Punctul său de încărcare a devenit principala sursă de venit, susținându-i pe cei opt copii ai săi.
„Am avut un sistem energetic format din șase panouri, baterii și un dispozitiv, pe care îl foloseam pentru pomparea apei și irigarea terenului rămas în jurul casei mele înainte de război”, îi spune Jamal. Totuși, provocările sunt imense. „Cererea de încărcare a fost extrem de mare, iar bateriile mele s-au epuizat în primele luni.” Situația s-a agravat atunci când o casă vecină a fost vizată de un atac, distrugând patru dintre cele șase panouri solare ale lui Jamal și reducându-i semnificativ capacitatea și veniturile. „Obișnuiam să încărcăm aproximativ 100 până la 200 de telefoane zilnic. Acum reușim doar 50-60, cel mult”, spune el, atribuind acest lucru și condițiilor meteorologice nefavorabile din sezonul de iarnă.
În prezent, stația lui Jamal funcționează cu un sistem mic, de două panouri și o baterie. Oamenii din zonele apropiate, inclusiv studenți universitari și familii strămutate, depind de ea. „Fiii mei sunt absolvenți de universitate și își câștigă existența din această stație. Percepem 1 până la 2 shekeli pe telefon.” Deși Jamal reușește să obțină un venit din această criză, el recunoaște că suferă aceleași greutăți ca toți ceilalți din Gaza. „Singura soluție reală și durabilă este restabilirea oficială a electricității în Fâșia Gaza.”
Contextul acestei tragedii umanitare este profund ancorat în istoria recentă a regiunii. Chiar și înainte de război, Gaza se confrunta cu întreruperi zilnice de curent din cauza importurilor limitate de energie din Israel și a penuriei de combustibil. Situația s-a escaladat brusc după declarația lui Israel de a impune un „asediu complet” pe Gaza, tăind alimentarea cu electricitate și blocând importurile de combustibil. În câteva zile, centrala electrică a Gaza s-a oprit, iar teritoriul a intrat într-o pană totală de electricitate. De atunci, infrastructura electrică a continuat să se deterioreze, lăsând populația la mila unor soluții de urgență tot mai scumpe și mai puțin accesibile.
Viața în întuneric: drama din Gaza pentru accesul la electricitate
