Negocierile dintre Israel și Liban, mediate de Statele Unite, au scos la iveală un adevăr incomod: UNIFIL a fost mereu un simplu spectator, nu un arbitru. Rezoluția 1701 a ONU, adoptată acum două decenii, cerea retragerea trupelor israeliene din spatele Liniei Albastre, desfășurarea armatei libaneze în sud și dezarmarea Hezbollah la sud de râul Litani. Dar, așa cum subliniază politologul libanez Imad Salamey, UNIFIL nu a primit niciodată mandatul de a impune cu forța aceste cerințe. „Misiunea sa s-a limitat la monitorizare, raportare, coordonare și asistență pentru armata libaneză”, explică Salamey. „Să te aștepți ca UNIFIL să dezarmeze Hezbollah sau să oblige Israelul să se retragă depășește cu mult autoritatea pe care a primit-o efectiv.”
Această realitate a devenit și mai evidentă în ultimele luni, când Statele Unite au adoptat poziția israeliană de a se opune prelungirii mandatului. Analiștii văd în această mișcare o încercare clară de a lăsa armata israeliană să opereze în sudul Libanului fără un organism de monitorizare care să-i supravegheze acțiunile. Acordul-cadru semnat pe 26 iunie între Israel și Liban, care prevede crearea unor „zone pilot” unde armata libaneză ar urma să preia controlul și să supravegheze dezarmarea Hezbollah, exclude complet UNIFIL. David Wood, analist senior pentru Liban la International Crisis Group, confirmă această marginalizare: „Statele Unite și Israelul au scos clar UNIFIL din ecuație. Forța nu joacă niciun rol în implementarea zonelor pilot și, spre deosebire de acordul anterior de încetare a focului, nu mai are nici măcar un loc în mecanismul de monitorizare.”
Și totuși, excluderea UNIFIL din procesul de pace are un preț. Wood amintește că, în trecut, forța ONU a jucat un rol crucial în medierea tensiunilor dintre armata libaneză și cea israeliană, chiar și în situații delicate precum incidentul de la Zawtar al-Gharbiyeh, când au izbucnit focuri de armă în timpul implementării unei zone pilot. „UNIFIL ar putea relua acest rol de mediere pe teren, alături de funcțiile de monitorizare, ca măsuri pe termen scurt pentru a preveni ca situația din sudul Libanului să scape complet de sub control”, adaugă el.
În timp ce mandatul se apropie de final, mai multe state europene și-au exprimat disponibilitatea de a contribui cu trupe la o viitoare forță. Două surse diplomatice europene au confirmat că țările lor discută în mod activ despre trimiterea de pacificatori în cadrul misiunii care va înlocui UNIFIL. Una dintre propunerile aflate pe masă este ca Organizația Națiunilor Unite pentru Supravegherea Armistițiului (UNTSO) să preia ștafeta. Însă UNTSO este o forță mult mai mică, iar secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a prezentat Consiliului de Securitate trei opțiuni care ar reduce efectivele de la aproximativ 7.000 de militari (cât avea UNIFIL în iunie 2026) la un număr cuprins între 900 și 3.000.
Această reducere drastică a trupelor ridică semne de întrebare serioase. „Este dificil de știut cum ar putea o forță internațională să contribuie la stabilizarea sudului Libanului, atâta timp cât aranjamentul general de securitate dintre Israel și Liban nu este clar”, spune Wood. El avertizează că, dacă Consiliul de Securitate permite apariția unui vid între expirarea mandatului UNIFIL și stabilirea unei noi forțe, acest gol ar putea deveni imposibil de umplut ulterior. „Ar putea fi extrem de dificil să readucem vreodată o forță internațională în acea zonă”, subliniază el.
Dincolo de aspectele tehnice, problema de fond rămâne una politică. Salamey este categoric: „Înlocuirea UNIFIL cu UNTSO, cu o forță multinațională sau europeană nu va face nicio diferență fără un acord politic mai larg.” El subliniază că o forță de menținere a păcii nu poate substitui un consens intern și regional. „Este nevoie de autoritatea statului libanez și de monopolul asupra armelor, de retragerea Israelului și respectarea suveranității libaneze, precum și de conformarea Iranului la principiul neamestecului în afacerile libaneze. Forțele internaționale pot monitoriza și sprijini pacea, dar nu pot înlocui acordul domestic și regional necesar pentru a o susține.”
În acest context tensionat, rămâne de văzut dacă diplomația va găsi o soluție înainte de expirarea mandatului. Cert este că sudul Libanului, o regiune deja devastată de războiul israelian din 2023, care a ucis mii de oameni, are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate. Fără o prezență internațională robustă și fără un angajament politic real din partea tuturor actorilor implicați, riscul unei reaprinderi a conflictului rămâne la cote alarmante. Iar istoria ne-a învățat că vidul de putere nu rămâne niciodată neumplut – doar că, de cele mai multe ori, cei care îl umplu nu sunt cei care aduc pacea.
De ce este important:
Această analiză arată că decizia de a nu prelungi mandatul UNIFIL nu este doar o chestiune tehnică, ci o schimbare geopolitică majoră. Ea reflectă o realiniere a intereselor SUA și Israelului, care preferă să acționeze fără constrângeri în sudul Libanului. Pentru România, care a contribuit cu trupe la misiuni de menținere a păcii în zonă, această evoluție are implicații directe asupra securității regionale și asupra rolului pe care țara noastră îl poate juca în viitoarele aranjamente de securitate. Mai mult, un vid de securitate în sudul Libanului ar putea destabiliza întregul Orientul Mijlociu, cu efecte asupra fluxurilor migratorii, a prețurilor energiei și a securității europene. Este esențial ca decidenții să înțeleagă că pacea nu se menține doar cu trupe, ci cu voință politică și angajamente concrete din partea tuturor părților implicate.
