Relațiile dintre Irak și Turcia au cunoscut fluctuații în ultimul deceniu, dar au rămas o prioritate pentru ambele părți, în special pentru Irak în ceea ce privește resursele de petrol și apă. Lansarea războiului SUA-Iran în februarie și închiderea ulterioară a Strâmtorii Hormuz au crescut importanța Ankarei pentru Bagdad, determinând autoritățile irakiene să solicite reluarea și creșterea exporturilor de petrol prin conducta Irak-Turcia, după ani de suspendare.
Cele două țări încearcă să semneze un acord privind conducta de petrol care să reglementeze exportul de țiței irakian după expirarea acordului anterior, luni. O sursă din Ministerul Petrolului din Irak a declarat pentru Al Jazeera că o delegație tehnică a sosit la Ankara la sfârșitul săptămânii trecute pentru a finaliza o prelungire de un an a vechiului acord de export de petrol, până la încheierea unuia nou. „Noile condiții turcești privind un nou acord sunt foarte greu de acceptat de Irak. Din acest motiv, nimeni altcineva decât Consiliul de Miniștri irakian nu poate lua o astfel de decizie”, a spus oficialul, sub protecția anonimatului. „Turcia vrea să majoreze dobânda de la 1,35 dolari pe baril la 7 dolari, iar capacitatea de export nu trebuie să fie mai mică de 1,5 milioane de barili pe zi, indiferent dacă Irakul poate atinge acest nivel sau nu”, a adăugat sursa.
O parte din planul lui al-Zaidi este să găsească noi acorduri energetice și să asigure rute alternative pentru exportul de țiței irakian prin Turcia și Siria, către Marea Mediterană. Irakul a semnat acorduri energetice estimate la 200 de miliarde de dolari cu companii americane în timpul vizitei lui al-Zaidi în Statele Unite, la începutul acestei luni, iar guvernul își propune să crească producția de petrol și gaze, precum și să diversifice opțiunile de export. „Există o nevoie urgentă de a găsi noi puncte de export, departe de Strâmtoarea Hormuz, care nu mai satisface cerințele Irakului. Trebuie să accelerăm și să scurtăm termenele pentru negocieri și contractare, pentru a stabili noi rute de export”, a declarat ministrul irakian al Petrolului, Basim Khudair.
În timpul vizitei, al-Zaidi este de așteptat să urmărească și stabilirea unor relații comerciale, de dezvoltare și economice solide, încercând să se inspire din experiența Turciei în diverse industrii. O sursă guvernamentală a declarat pentru Al Jazeera că premierul va sublinia importanța utilizării expertizei turcești în sectoarele energetic, infrastructură și transport pentru a stimula inițiativele de dezvoltare ale Irakului. Printre proiectele principale se numără așa-numita Rută de Dezvoltare – un proiect vital de transport care leagă portul irakian al-Fao din sud până la triunghiul de frontieră Irak-Turcia-Siria, printr-o rețea de cale ferată și autostradă de 1.200 km, care traversează zece provincii irakiene.
Abd al-Jabar Ahmad, profesor de științe politice, a declarat că atacurile continue ale grupurilor armate „au deraiat efectiv” proiectul. El s-a îndoit, de asemenea, că vizita lui al-Zaidi va aduce rezultate majore în acest sens, făcând referire la implicarea Ankarei într-un coridor de transport care încearcă să lege Turcia de Iordania prin Siria și apoi de Arabia Saudită. „În opinia mea, proiectul saudit a lipsit Proiectul Drumului de Dezvoltare al Irakului de o mare parte din atractivitatea sa economică și investițională”, a adăugat el.
Gestionarea apei este, de asemenea, de așteptat să fie o prioritate în discuțiile lui al-Zaidi în Turcia. Irakul acuză Turcia că a construit baraje care au afectat debitul celor două râuri principale – Tigru și Eufrat – care izvorăsc pe teritoriul turc. „Irakul consideră aceasta o problemă care afectează viitorul a milioane de irakieni”, a spus sursa guvernamentală.
Dar cea mai complicată și sensibilă problemă este cea legată de securitate – în special, prezența trupelor turcești pe teritoriul irakian pentru a lupta împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care Turcia, SUA și Uniunea Europeană l-au desemnat drept grup „terorist”. Estimările militare sugerează că Turcia are aproximativ 50 de baze mici și mari în trei provincii irakiene – Erbil, Duhok și Ninive – găzduind aproximativ 5.000 de soldați și armament, inclusiv artilerie și vehicule blindate, precum și arme grele și medii. La jumătatea anului 2025, PKK a anunțat că a făcut primii pași spre dezarmare, ca parte a unui acord de pace mai amplu cu Ankara, pentru a pune capăt a 40 de ani de război împotriva statului turc, un conflict care a ucis peste 40.000 de oameni. Cu toate acestea, Turcia continuă să considere prezența grupului armat în diferite zone muntoase din nordul Irakului drept o amenințare la adresa securității naționale.
În ciuda provocărilor, există un sprijin larg în Irak pentru consolidarea relațiilor cu Turcia, determinat de convingerea că legăturile cu țara vecină rămân importante și servesc intereselor naționale ale Irakului. „Există o dorință puternică irakiană de a aprofunda relațiile cu Turcia în multe aspecte, în special în domeniul petrolului, deoarece Turcia devine una dintre cele mai importante țări din regiune în ceea ce privește rutele de tranzit pentru exportul de petrol către Europa și restul lumii”, a spus Issam al-Faily, profesor de științe politice. „Problema constă în natura climatului politic irakian, care este afectat de luptele continue pentru putere. Rivalitatea turco-iraniană ascunsă poate fi unul dintre motivele care l-ar putea împiedica pe al-Zaidi să-și realizeze aspirațiile în relațiile cu Turcia. El ar trebui să echilibreze aceste probleme foarte critice, dacă dorește ca această vizită să aibă succes”, a adăugat al-Faily.
De ce este important:
Această vizită are loc într-un moment crucial pentru Irak, care caută să-și diversifice rutele de export de petrol după închiderea Strâmtorii Hormuz și să-și asigure resursele de apă într-un context de schimbări climatice și tensiuni regionale. Consolidarea relațiilor cu Turcia poate oferi Irakului o alternativă strategică, dar implică și concesii dificile, mai ales în ceea ce privește securitatea și suveranitatea. Deznodământul acestor negocieri va influența nu doar economia irakiană, ci și echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, având potențialul de a remodela alianțele regionale.
