Volker Turk, un avocat austriac în vârstă de 59 de ani, a intrat în sistemul ONU în 1999, lucrând inițial în cadrul Agenției pentru Refugiați (UNHCR). A ocupat posturi în Malaezia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina și Republica Democratică Congo, iar mai târziu a devenit asistent al secretarului general pentru coordonare strategică la New York, sub conducerea lui António Guterres. Cei doi sunt cunoscuți pentru o relație profesională apropiată, iar Guterres a fost cel care l-a propus pentru un nou mandat.
De la preluarea funcției în 2022, Turk s-a remarcat prin poziții ferme și critice la adresa unor state membre puternice. A condamnat în termeni duri războiul Israelului în Gaza, pe care l-a numit „genocid”, și invazia Rusiei în Ucraina, descrisă drept „o sfidare flagrantă a Cartei ONU și a întregului corp de drept internațional”. De asemenea, a criticat politicile Statelor Unite sub președintele Donald Trump, inclusiv „dezumanizarea” imigranților și războiul împotriva Iranului.
Opoziția față de realegerea sa a venit din partea a trei state cu influență majoră. Israelul a acuzat că, sub conducerea lui Turk, Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului a „șters atrocitățile din 7 octombrie, a folosit greșit fondurile și a trădat neutralitatea ONU în favoarea unui radicalism politic corupt”. Rusia, prin ambasadorul adjunct Dmitri Ciumakov, l-a acuzat de părtinire și de formularea unor acuzații nefondate. Statele Unite au criticat graba cu care s-a organizat votul, numind procedura „un alt exemplu al corupției și incompetenței inerente a ONU”. Ambasadorul american adjunct Jeff Bartos a declarat înaintea votului că realegerea lui Turk ar demonstra că Adunarea Generală „este disfuncțională”.
Secretarul general al ONU, António Guterres, al cărui mandat se încheie la sfârșitul acestui an, a fost criticat pentru modul în care a gestionat numirea. Opunătorii susțin că votul a fost grăbit și că alegerea șefului pentru drepturile omului ar fi trebuit lăsată succesorului său. Guterres a trimis scrisori grupurilor regionale la începutul lunii, anunțând intenția de a-l renumi pe Turk, iar votul a avut loc la doar câteva săptămâni distanță. Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a apărat procedura, spunând că Guterres a urmat regulile și a acționat „într-un mod foarte transparent”, inclusiv prin consultări prealabile cu statele membre.
Criticii lui Turk subliniază că acesta ar fi putut face mai mult pentru a urmări public raportul predecesoarei sale, fosta președintă chiliană Michelle Bachelet, care afirma că detenția uigurilor și a altor grupuri etnice majoritar musulmane în Xinjiang poate echivala cu crime împotriva umanității. De asemenea, Turk s-a oprit înainte de a se alătura experților independenți ai ONU care au acuzat Israelul de genocid împotriva palestinienilor din Gaza. Oficiul său a declarat că a folosit atât angajamente private cu Beijingul, cât și pledoaria publică pentru a sprijini drepturile omului în China.
Rezultatul votului – 144 de voturi pentru, 10 împotrivă și 13 abțineri – arată că majoritatea statelor membre sprijină independența și curajul lui Turk, chiar și atunci când acesta critică aliați puternici. Totuși, opoziția celor trei mari puteri (SUA, Rusia, Israel) riscă să submineze eficiența Oficiului și să creeze tensiuni suplimentare în cadrul ONU. În contextul războaielor din Gaza și Ucraina, al crizei umanitare din Sudan și al represiunii din Afganistan, Myanmar și Nicaragua, rolul lui Turk devine și mai crucial.
De ce este important:
Realegerea lui Volker Turk nu este doar o chestiune birocratică, ci un semnal puternic despre direcția pe care o ia comunitatea internațională în privința drepturilor omului. Într-o perioadă în care normele internaționale sunt tot mai contestate, iar conflictele armate generează suferințe imense, prezența unui lider care nu ezită să critice chiar și statele cele mai puternice este esențială. Decizia Adunării Generale arată că, deși presiunile politice sunt mari, majoritatea statelor membre încă cred în principiul responsabilității și al protecției drepturilor fundamentale. Totodată, această realegere pune la încercare capacitatea ONU de a rămâne un arbitru imparțial, mai ales în contextul acuzațiilor de părtinire venite din partea Israelului, SUA și Rusiei. Următorii patru ani vor fi decisivi pentru credibilitatea sistemului multilateral și pentru soarta a milioane de oameni afectați de încălcări ale drepturilor omului.
