Netanyahu, cunoscut și sub porecla „Bibi”, a dominat scena politică israeliană timp de aproape trei decenii. A fost prim-ministru în perioade critice, a supraviețuit scandaluri de corupție, procese și crize politice repetate. Dar acum, după aproape trei ani de război continuu cu Hamas în Gaza, cu Hezbollah în Liban și confruntări directe cu Iranul, electoratul pare obosit și divizat. Strategia lui Netanyahu de a se prezenta drept singurul lider capabil să apere Israelul de „amenințările existențiale” ar putea să nu mai funcționeze ca altădată.
În ultimele luni, Netanyahu a încercat să-și consolideze imaginea de lider puternic, vorbind despre victorii militare și despre necesitatea de a continua lupta până la capăt. A ordonat operațiuni masive în Fâșia Gaza, a bombardat poziții ale Hezbollah în Liban și a răspuns cu fermitate atacurilor iraniene. Totuși, prețul plătit de societatea israeliană este uriaș: sute de soldați uciși, mii de civili strămutați, o economie afectată și o izolare internațională tot mai accentuată. Criticii săi spun că Netanyahu a prelungit războiul din motive personale, pentru a-și amâna procesul și pentru a rămâne la putere cu orice preț.
Sondajele publicate în presa israeliană arată că partidul lui Netanyahu, Likud, rămâne cel mai mare partid individual, dar coaliția sa de dreapta și religioasă nu mai are majoritatea confortabilă de care s-a bucurat în ultimii ani. Blocul de opoziție, condus de foști generali și politicieni centriști, a reușit să atragă alegători nemulțumiți, în special tineri și locuitori din zonele de frontieră afectate de război. Liderii opoziției promit o abordare diferită: negocieri pentru eliberarea ostaticilor, o anchetă independentă asupra eșecurilor din 7 octombrie 2023 și o mai bună gestionare a relațiilor cu partenerii internaționali.
Unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale campaniei este gestionarea războiului din Gaza. Netanyahu a promis „victorie totală” asupra Hamas, dar după luni de lupte, organizația islamistă încă controlează o parte din teritoriu și continuă să lanseze rachete. În Liban, deși Hezbollah a fost slăbit semnificativ, armata israeliană este implicată într-un conflict de uzură care nu pare să aibă un final clar. Iar tensiunile cu Iranul au escaladat într-un schimb de atacuri directe, ceea ce a dus la temeri legate de un război regional mai amplu.
Pe lângă problemele de securitate, Netanyahu se confruntă și cu acuzații de corupție. Procesul său pentru mită, fraudă și abuz de încredere este încă în desfășurare, iar opoziția folosește acest lucru pentru a-l prezenta drept un lider care își pune interesele personale mai presus de cele ale națiunii. Netanyahu respinge acuzațiile, spunând că este victima unei vânători de vrăjitoare orchestrată de sistemul judiciar și de mass-media de stânga.
În ciuda tuturor acestor probleme, Netanyahu rămâne un politician extrem de abil. Are o bază electorală loială, formată în special din evrei religioși și naționaliști, care îl văd ca pe singurul lider capabil să facă față presiunilor internaționale și să protejeze interesele Israelului. De asemenea, are sprijinul unor partide mici de extremă dreapta, care ar putea fi decisive în formarea unei coaliții. În sistemul politic israelian, unde niciun partid nu obține majoritatea absolută, negocierile post-electorale sunt la fel de importante ca votul în sine.
Analiștii politici sunt împărțiți. Unii cred că Netanyahu va reuși din nou să-și surprindă criticii, apelând la frica de insecuritate și la retorica naționalistă. Alții consideră că această dată este diferită, pentru că războiul a afectat direct viața a milioane de israelieni, iar dorința de schimbare este mai puternică decât oricând. Un factor important este mobilizarea electoratului arab, care în trecut a avut o prezență scăzută la vot, dar care acum ar putea înclina balanța în favoarea opoziției.
Campania electorală a fost marcată de scandaluri și atacuri personale. Netanyahu a fost acuzat că încearcă să submineze încrederea în sistemul electoral, sugerând fără dovezi că opoziția ar putea frauda alegerile. De asemenea, a făcut declarații controversate despre Qatar, un mediator important în negocierile cu Hamas, numindu-l „stat ostil” și lăudându-se că a bombardat țara, deși nu există informații oficiale despre astfel de acțiuni. Aceste ieșiri au stârnit reacții dure atât în Israel, cât și în străinătate.
Pe de altă parte, opoziția nu este unită în totalitate. Există divergențe între partidele de centru și cele de stânga, iar unii lideri sunt percepuți ca fiind lipsiți de carisma lui Netanyahu. Totuși, principalul candidat al opoziției, fostul șef de stat major Benny Gantz, a reușit să atragă alegători moderați și să se prezinte ca o alternativă credibilă. Gantz a fost ministru al apărării în guvernul de război și are experiență în gestionarea crizelor de securitate, ceea ce îi conferă o anumită legitimitate.
Un alt aspect important este rolul Statelor Unite și al comunității internaționale. Administrația americană a fost criticată pentru sprijinul necondiționat acordat Israelului, dar există voci care cer o abordare mai echilibrată. Dacă Netanyahu va fi reales, este de așteptat să continue politica sa dură față de palestinieni și să ignore apelurile pentru o soluție cu două state. În schimb, o victorie a opoziției ar putea deschide ușa către reluarea negocierilor de pace, deși acest lucru este departe de a fi garantat.
În concluzie, alegerile din 27 octombrie sunt un test crucial pentru Israel. Netanyahu își joacă ultima carte, iar rezultatul va depinde de capacitatea sa de a mobiliza nucleul dur de susținători și de a convinge indecișii că doar el poate asigura securitatea țării. Opoziția, la rândul ei, trebuie să demonstreze că poate oferi o alternativă viabilă, nu doar o schimbare de fațadă. Cert este că israelienii au de ales între continuitate și schimbare, între un lider experimentat dar controversat și o echipă nouă, dar neomogenă. Rămâne de văzut dacă „Bibi” va reuși să-și prelungească domnia sau dacă electoratul va decide că a venit timpul pentru un nou început.
De ce este important:
Această alegere nu este doar despre soarta unui om politic, ci despre direcția pe care o va lua Israelul într-o perioadă extrem de tensionată din Orientul Mijlociu. Rezultatul va influența politica de securitate, relațiile cu palestinienii, cu statele arabe și cu comunitatea internațională. De asemenea, va determina dacă războiul din Gaza și confruntările cu Hezbollah și Iran vor continua sau dacă se va trece la o abordare diplomatică. Pentru români, aceasta contează în contextul stabilității regionale și al securității europene, având în vedere că Israelul este un partener strategic important al NATO și al Uniunii Europene.
