Zhu Rongji nu a fost doar un politician; a fost un tehnocrat cu o personalitate ascuțită, un inginer de formație care a înțeles că economia Chinei avea nevoie de o schimbare profundă pentru a supraviețui și a prospera în lumea modernă. Născut în 1928 în Changsha, provincia Hunan, Zhu a rămas orfan de tată înainte de a se naște și și-a pierdut mama la doar 9 ani. Această copilărie marcată de pierderi i-a modelat caracterul dur, direct și neînfricat. „Trăsătura mea definitorie este gândirea independentă. Spun ceea ce gândesc”, le-a spus el birocraților în 1987, chiar înainte de a deveni primar al Shanghaiului. Și a demonstrat acest lucru de-a lungul întregii sale cariere.
După absolvirea Universității Tsinghua din Beijing, cu o diplomă în inginerie electrică, Zhu s-a alăturat Partidului Comunist Chinez în octombrie 1949, imediat după proclamarea Republicii Populare Chineze. Dar loialitatea sa față de partid nu l-a împiedicat să critice politicile economice ale lui Mao Zedong. În 1958, a fost etichetat drept „dreptist” și exclus temporar din partid pentru criticile aduse planurilor economice ale lui Mao. A supraviețuit, dar a fost din nou epurat în timpul Revoluției Culturale, fiind trimis la muncă forțată timp de cinci ani la o școală de reeducare. După moartea lui Mao și ascensiunea lui Deng Xiaoping, Zhu a fost reabilitat și și-a reluat ascensiunea în ierarhia de stat, folosind același pragmatism pe care îl învățase ca inginer.
Anii '90 au fost deceniul care l-a consacrat. Ca guvernator al băncii centrale, Zhu a reușit să domolească inflația galopantă, o problemă cronică a economiei chineze de atunci. Apoi, ca vicepremier, a coordonat o reformă fiscală dramatică, care a centralizat sistemul de taxe și a stimulat vânzările de terenuri, generând o creștere masivă a averii, dar și datorii nesustenabile. În 1998, când a devenit premier, a făcut o promisiune îndrăzneață: să reformeze băncile de stat îndatorate în doi ani și întreprinderile de stat ineficiente în trei. Această declarație i-a adus atât dușmani, cât și admiratori. „Indiferent dacă în față mă așteaptă un câmp minat sau un abis fără fund, îmi voi îndeplini îndatoririle până la ultima suflare”, a spus el, într-un discurs celebru.
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Zhu a fost negocierea aderării Chinei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Procesul a durat șase ani și jumătate și a cerut concesii dure din partea Chinei, inclusiv deschiderea economiei către companiile americane. Zhu a stat față în față cu oficiali americani, inclusiv cu reprezentanta comercială a SUA, Charlene Barshefsky, care l-a descris ca pe un negociator dur, dar flexibil. „Din punctul de vedere al unui factor de decizie, el a îmbrățișat ideea unei Chine al cărei sistem economic era mai compatibil cu cel al Occidentului. Prin compatibil, înțeleg profund reformat, mai deschis, mai puțin dominat de stat, cu intervenție statală foarte limitată”, a declarat Barshefsky. În 2000, Senatul american a votat pentru acordarea statutului comercial preferențial Chinei, iar un an mai târziu, China a aderat la OMC. Aceasta a fost o lovitură uriașă pentru economia chineză, transformând țara într-un gigant al exporturilor și atrăgând investiții străine masive.
Dar Zhu Rongji nu a fost doar un arhitect al succesului economic. El a fost și o figură controversată. În 1989, după evenimentele din Piața Tiananmen, el a refuzat să emită propaganda standard de negare. „Evenimentul care a avut loc recent la Beijing este un fapt istoric, iar faptele istorice nu pot fi acoperite de nimeni. Adevărul va ieși întotdeauna la iveală”, a scris el într-un eseu publicat într-un ziar din Shanghai. Această declarație curajoasă i-a consolidat reputația de om direct, dar l-a și pus în pericol. Cu toate acestea, el a supraviețuit politic și a continuat să urce.
După retragerea din funcția de premier în 2003, Zhu a dispărut aproape complet din viața publică. A evitat interviurile și aparițiile publice, dar moștenirea sa rămâne vie. În China, el este atât iubit, cât și detestat. Reformele sale au eliberat resursele financiare și umane ale țării, generând o bogăție imensă în următoarele trei decenii, dar au creat și vulnerabilități structurale, cum ar fi datorii mari și inegalități sociale. Criticii spun că a pus bazele unui capitalism de stat care a dus la corupție și la o creștere nesustenabilă. Susținătorii îl consideră un vizionar care a salvat China de la colapsul economic.
În analiza mea, Zhu Rongji a fost un personaj paradoxal: un comunist devotat care a îmbrățișat capitalismul ca instrument, nu ca ideal. El a înțeles că pentru a supraviețui, China trebuia să se schimbe, dar a făcut-o fără a ceda controlul partidului. A fost un reformator pragmatic, nu un democrat. A crezut în puterea pieței, dar și în puterea statului. A fost un om al contrastelor, iar moartea sa închide un capitol important din istoria modernă a Chinei.
De ce este important:
Moartea lui Zhu Rongji marchează sfârșitul unei ere în care China a făcut tranziția de la izolare la globalizare. Reformele sale au modelat economia chineză de astăzi, iar impactul lor se resimte în întreaga lume. Înțelegerea moștenirii sale ne ajută să înțelegem cum a devenit China a doua economie a lumii și ce provocări a întâmpinat pe acest drum. De asemenea, viața lui ilustrează complexitatea leadershipului într-un sistem autoritar, unde reforma și represiunea coexistă. Pentru jurnaliști, istorici și economiști, Zhu Rongji rămâne un subiect de studiu fascinant, iar moartea sa oferă ocazia de a reflecta asupra prețului plătit pentru dezvoltarea rapidă a Chinei.
