Modificările constituționale propuse amână alegerile prezidențiale programate pentru 2028 până în 2030 și schimbă sistemul de vot: în loc de alegeri directe prin vot popular, președintele va fi ales de parlamentari. Aceasta este o mișcare care a stârnit critici vehemente din partea opoziției și a societății civile, care o consideră un instrument prin care Mnangagwa își consolidează puterea și elimină orice competiție reală.
Semnele că Mnangagwa dorește să rămână la putere dincolo de al doilea mandat, care se încheie în 2028, au apărut acum aproximativ doi ani, când susținătorii săi au început să scandeze la mitingurile ZANU-PF că are nevoie de mai mult timp pentru a-și finaliza agenda. Anul trecut, partidul a decis să modifice constituția pentru a prelungi mandatele prezidențiale, iar planul a primit sprijinul cabinetului în februarie. Susținătorii legii argumentează că aceasta va întări responsabilitatea și va promova stabilitatea politică, dar criticii o văd ca pe o încercare disperată de a rămâne la putere cu orice preț.
Mnangagwa a ajuns la putere în 2017, după o lovitură de stat militară care l-a înlăturat pe longevivul lider Robert Mugabe, aflat la conducere din 1980, anul independenței. Până să intre în conflict cu Mugabe în lunile premergătoare loviturii, Mnangagwa a fost unul dintre cei mai apropiați locotenenți ai săi, ocupând funcții importante în guvern, inclusiv vicepreședinte. Acum, el pare să calce pe urmele fostului său mentor, extinzându-și mandatul într-un mod care amintește de practicile autoritare ale lui Mugabe.
Unii activiști și veterani ai războiului de eliberare au încercat să conteste în instanță planul de prelungire a mandatului, dar acțiunile lor au fost respinse săptămâna aceasta din motive tehnice. Justiția din Zimbabwe, deși formal independentă, este adesea acuzată că se supune voinței puterii executive.
Zimbabwe se alătură astfel altor țări africane care au modificat legea pentru a-și menține liderii la putere mai mult timp, consolidând o tendință îngrijorătoare pe continent, unde unii dintre cei mai bătrâni conducători din lume guvernează cele mai tinere populații. De exemplu, Paul Biya din Camerun, în vârstă de 93 de ani, este cel mai bătrân șef de stat din lume și se află la putere din 1982, într-o țară unde aproximativ 70% din populație are sub 35 de ani. Biya a preluat funcția la un an după ce Ronald Reagan a devenit președintele SUA, iar de atunci America a avut șapte președinți.
Teodoro Obiang Nguema Mbasogo conduce Guineea Ecuatorială de 47 de ani. La 84 de ani, rămâne cel mai longeviv lider african și și-a numit chiar propriul fiu vicepreședinte. În Coasta de Fildeș, Alassane Ouattara, în vârstă de 84 de ani, a depus jurământul pentru un al patrulea mandat în decembrie 2025, după alegeri marcate de prezență scăzută la vot și tulburări. Malawi l-a reales pe Peter Mutharika, acum în vârstă de 85 de ani, care revine la putere după ce a fost președinte între 2014 și 2020. În Uganda, Yoweri Museveni, în vârstă de 81 de ani, aliat al SUA în probleme de securitate regională, dar acuzat de autoritarism, a depus jurământul pentru al șaptelea mandat consecutiv în mai, prelungindu-și domnia la patru decenii.
La fel ca Mnangagwa, Museveni, Ouattara, Biya și Obiang au modificat sau au eliminat restricțiile constituționale pentru a-și prelungi șederea la putere. Această tendință ridică semne de întrebare cu privire la viitorul democrației în Africa, unde multe țări se confruntă cu probleme economice grave, corupție și lipsă de alternanță la putere.
În Zimbabwe, economia este în colaps de ani de zile, cu o inflație galopantă, șomaj ridicat și o criză umanitară acută. Criticii spun că Mnangagwa folosește manevre politice pentru a-și menține puterea, în timp ce populația suferă. Opoziția, deși fragmentată, încearcă să mobilizeze cetățenii împotriva acestor modificări, dar se confruntă cu represiunea autorităților.
De ce este important:
Această lege nu este doar o chestiune internă a Zimbabwe-ului, ci un semnal de alarmă pentru întreaga comunitate internațională. Ea demonstrează cum liderii africani, profitând de slăbiciunile instituțiilor democratice și de lipsa de reacție a marilor puteri, își consolidează puterea fără a ține cont de voința poporului. Pentru cetățenii din Zimbabwe, aceasta înseamnă mai mulți ani de sărăcie, represiune și lipsă de speranță. Pentru Africa, este un pas înapoi în lupta pentru democrație și stat de drept. Este esențial ca organizațiile internaționale, Uniunea Africană și statele democratice să condamne ferm aceste acțiuni și să sprijine forțele pro-democrație din Zimbabwe. Altfel, riscăm ca acest model să se răspândească și mai mult, transformând continentul într-un spațiu al dictaturilor longevive, unde tinerii nu au nicio șansă să-și construiască un viitor.
