În fiecare an, pe data de 30 martie, populația palestiniană din întreaga lume oprește timpul pentru a comemora o tragedie definitorie în istoria sa modernă. Este vorba despre „Ziua Pământului”, cunoscută în limba arabă sub numele de „Yom al-Ard”, o zi care marchează nu doar pierderea unor vieți omenești, ci și lupta continuă pentru dreptul la proprietate și demnitate națională. Această comemorare își are originile în evenimentele sângeroase din anul 1976, când o manifestație populară a fost reprimată cu o forță brutală de către autoritățile israeliene, lăsând în urmă șase morți și peste o sută de răniți.
Contextul istoric este esențial pentru înțelegerea magnitudinii acestei zile. În urmă cu cinci decenii, exact pe 30 martie 1976, autoritățile israeliene au emis ordine de confiscare a aproximativ 2.000 de hectare de teren (echivalentul a 4.942 de acri) din regiunea Galileei. Aceste terenuri aparțineau cetățenilor palestinieni ai Israelului și erau destinate unui plan strategic mai amplu de „iudaizare” a Galileei, o politică de stat menită să modifice demografia și geografia regiunii după crearea Statului Israel. Deși confiscările afectau întreaga regiune, inima protestelor din 1976 a bătut în orașele palestiniene Sakhnin, Arrabeh și Deir Hanna, comunități care au simțit cel mai acut amenințarea existențială reprezentată de exproprierea pământurilor străbune.
Pentru a oferi o perspectivă vizuală asupra amploării confiscării, suprafața de teren uzurpată în 1976 poate fi comparată cu dimensiunea a aproximativ 3.000 de terenuri de fotbal sau, pentru un public urban, cu întinderea de la extremitatea sudică a insulei Manhattan până la începutul Central Park din New York. Această analogie subliniază nu doar dimensiunea fizică a pierderii, ci și impactul devastator asupra unor comunități agricole a căror identitate era strâns legată de pământul pe care îl lucrau.
Astăzi, Ziua Pământului este marcată atât de palestinienii cu cetățenie israeliană, cât și de cei din teritoriile ocupate – Fâșia Gaza, Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est. Ritualurile comemorative includ proteste, veghe solemnă și, simbolic, plantarea de măslini, un gest de reafirmare a conexiunii ancestrale cu pământul. Totuși, aceste manifestări ale dreptului la memorie și la protest sunt adesea întâmpinate cu o forță brutală din partea forțelor de securitate israeliene, continuând un ciclu de violență care a început în acea zi de martie a anului 1976.
Din păcate, istoria nu a rămas în trecut. Politica de confiscare a terenurilor a continuat neabătută, evoluând în forme din ce în ce mai sofisticate și mai agresive. Israelul a desemnat mari porțiuni din teritoriile palestiniene ca „zone militare” sau „pământ de stat”, etichete care maschează realitatea unei anexiuni de facto. Un exemplu recent și îngrijorător este decizia din 8 februarie 2026, când cabinetul de securitate al Israelului a aprobat o serie de măsuri expansive în Cisiordania ocupată, facilitând vânzarea pământului palestinian către coloniștii israelieni și extinzând puterile autorităților israeliene în zonele aflate sub control palestinian. Această mișcare a fost condamnată de grupurile pentru drepturile omului și de comunitatea internațională drept un „atac deliberat și direct” asupra viabilității unui stat palestinian independent.
Accelerarea colonizării este evidentă în cifre. De la data de 7 octombrie 2023, ritmul aprobarilor pentru noi unități locative în așezări a crescut exponențial. Datele furnizate de organizația israeliană „Peace Now” arată o traiectorie îngrijorătoare: 12.349 de unități aprobate în 2023, 9.884 în 2024 și un record șocant de 27.941 în 2025. În luna decembrie, cabinetul de securitate a aprobat planuri de legalizare a 19 așezări ilegale, multe dintre acestea fiind situate în zone palestiniene dens populate. Aceste acțiuni nu doar că fragmentează teritoriul, ci și limitează drastic libertatea de mișcare a palestinienilor, strangulând orice perspectivă de coexistență sau de soluție cu două state.
În paralel cu expansiunea teritorială, violența împotriva populației civile a atins niveluri fără precedent. Raidurile armatei israeliene, demolările de locuințe și arestările au devenit o constantă în viața palestinienilor din teritoriile ocupate. Mai grav, atacurile comise de coloniști asupra palestinienilor și proprietăților lor au escaladat, adesea cu sprijinul tacit sau explicit al forțelor militare. Statisticile arată o creștere alarmantă a acestor incidente: de la 852 în 2022, la 1.291 în 2023, 1.449 în 2024 și 1.828 în 2025 – o medie de cinci atacuri pe zi. Conform datelor recente ale Organizației Națiunilor Unite, cel puțin 1.094 de palestinieni au fost uciși de trupele israeliene și coloniști în Cisiordania doar din octombrie 2023.
Conflictul s-a extins dincolo de granițele istorice ale Palestinei. Pe 23 martie, ministrul de finanțe israelian, Bezalel Smotrich, o figură politică de extremă dreaptă, a cerut public anexarea sudului Libanului. Declarațiile sale au mers până la a sugera că bombardamentele asupra Libanului trebuie să ducă la o „realitate diferită”, care să includă o modificare a frontierelor Israelului până la râul Litani. Această retorică expansionistă vine în contextul în care peste un milion de libanezi – o cincime din populație – au fost strămutați din casele lor, iar ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat că nu va permite întoarcerea acestora în sudul țării până când siguranța israelienilor nu este garantată.
Astfel, Ziua Pământului nu mai comemorează doar evenimentele din 1976, ci a devenit un simbol al rezistenței împotriva unei politici continue de deposedare și expansiune. De la câmpiile Galileei până la colinele Cisiordaniei și acum la granițele Libanului, conflictul pentru pământ și control continuă să redefinească geografia umană și politică a regiunii, lăsând generații întregi să crească sub semnul incertitudinii și al doliului.
Ziua Pământului: Amintirea sângeroasă din 30 martie 1976 și continuarea conflictului din Palestina
