Discursul ei a fost un act de curaj, mai ales într-un climat universitar tensionat. Harvard, ca multe alte universități americane, s-a confruntat cu proteste și dezbateri aprinse legate de conflictul din Orientul Mijlociu. În timp ce administrația a încercat să mențină o poziție neutră, studenții și profesorii au fost împărțiți. Ezzeddine a subliniat că „sănătatea nu poate fi separată de justiție” și că „a vorbi despre echitate în sănătate fără a recunoaște nedreptățile sistematice care ucid oameni este o ipocrizie”.
Contextul este dureros de actual. Războiul Israelului în Gaza, care a început în octombrie 2023, a ucis peste 40.000 de palestinieni, potrivit autorităților locale, iar atacurile asupra Libanului au escaladat în 2024, cu bombardamente care au lovit sudul țării și suburbiile Beirutului. Hezbollah, gruparea armată libaneză, a răspuns cu rachete, iar violența a forțat sute de mii de oameni să își părăsească casele. În acest haos, vocile care cer pace și dreptate sunt adesea înăbușite, iar universitățile, teoretic bastioane ale gândirii libere, devin câmpuri de luptă ideologice.
Leen Ezzeddine nu este singura. În ultimele luni, absolvenți de la alte universități de top – Columbia, Yale, Stanford – au folosit podiumurile de absolvire pentru a critica politica externă a SUA și complicitatea instituțiilor academice. Dar discursul ei a avut un ecou aparte, poate pentru că medicina este o profesie care, prin natura ei, cere empatie și acțiune. „Cum poți să jurezi să vindeci oameni când taci în fața genocidului?” a întrebat ea retoric, stârnind aplauze și, probabil, și critici.
Harvard Medical School, una dintre cele mai prestigioase școli de medicină din lume, a promovat întotdeauna valorile diversității și incluziunii. Dar, în practică, aceste valori sunt testate atunci când vine vorba de Israel și Palestina. Mai mulți studenți au raportat că li s-a spus să evite discuțiile „divizive” pentru a nu afecta „armonia campusului”. Ezzeddine a numit această atitudine „o formă de violență simbolică” care perpetuează suferința.
Discursul ei a fost, de asemenea, o pledoarie pentru umanitate. Ea a vorbit despre familia ei din Liban, despre veri și mătuși care trăiesc sub amenințarea bombelor, despre copiii palestinieni care mor de foame și lipsă de medicamente. „Nu pot să mă bucur de diploma mea știind că oamenii mor în numele unor ideologii pe care le resping”, a spus ea. Aceste cuvinte au atins o coardă sensibilă, mai ales în rândul colegilor care au participat la proteste pro-palestiniene în campus.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Unii profesori au lăudat curajul ei, alții au considerat discursul „nepotrivit” pentru o ceremonie de absolvire. Pe rețelele sociale, clipul a fost distribuit de mii de ori, cu comentarii care variază de la admirație la acuzații de antisemitism. Ezzeddine a răspuns că „a critica politica unui stat nu este antisemitism” și că „a cere dreptate pentru palestinieni nu înseamnă a urî evreii”.
Dincolo de controverse, discursul ei ridică o întrebare fundamentală: care este rolul unei universități? Să formeze profesioniști competenți sau să cultive cetățeni critici? Harvard, ca multe instituții, se zbate între aceste două misiuni. În cazul lui Ezzeddine, ea a ales să fie mai mult decât un medic: un activist, un martor al nedreptății.
Pentru Liban și Palestina, acest gest poate părea simbolic, dar simbolurile contează. În timp ce bombele cad și viețile se pierd, faptul că o voce tânără, educată la cel mai înalt nivel, refuză să tacă este o rază de speranță. Poate că, așa cum a spus ea, „sănătatea nu este doar absența bolii, ci și prezența justiției”.
De ce este important:
Acest discurs subliniază tensiunile dintre valorile academice și presiunile politice, arătând că tinerii profesioniști din domeniul medical nu pot ignora contextul social și politic în care își exercită meseria. Într-o perioadă în care războaiele din Gaza și Liban continuă să facă victime, iar dezbaterile despre libertatea de exprimare în universități sunt tot mai aprinse, gestul lui Leen Ezzeddine reamintește că echitatea în sănătate nu poate fi separată de dreptatea globală. Este un apel la conștiință pentru toți cei care cred că medicina și umanitatea trebuie să meargă mână în mână.
