Un judecător federal a acceptat să elimine orice mențiune a noțiunii de „integrare" din reglementările federale legate de Secțiunea 504 a Legii Reabilitării — o lege emblematică a drepturilor civile care interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități. Decizia a venit după ce Departamentul Justiției a refuzat să-și apere propriile reguli într-un proces intentat de mai multe state care contestau legalitatea acestora. Cu alte cuvinte, guvernul federal, care fusese pârâtul inițial în cazul Texas v. Kennedy, a schimbat tabăra și a fost de acord cu statele că cerința integrării trebuie anulată.
Pentru Bruce Darling, președintele și directorul executiv al Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, vestea a fost devastatoare. „Se simte ca un cuțit în piept", a declarat el. „Pentru că ceea ce auzim, ceea ce oamenii aud, este că guvernul federal a decis că persoanele cu dizabilități nu au dreptul să trăiască în libertate, că pot fi închise împotriva voinței lor."
Decizia instanței elimină din Secțiunea 504 reglementările care obligau explicit programele finanțate federal să ofere servicii în „cel mai integrat cadru" posibil. „Această lipsă de claritate va afecta drepturile oamenilor. Va afecta probabil ce fac statele și cum se comportă", avertizează Jennifer Mathis, avocată specializată în drepturile persoanelor cu dizabilități și una dintre conducătoarele Centrului Bazelon pentru Dreptul Sănătății Mintale.
Mathis subliniază însă un lucru important: decizia instanței nu anulează protecțiile privind integrarea legate de Legea Americană pentru Persoanele cu Dizabilități (ADA) și nici pe cele stabilite prin decenii de jurisprudență, inclusiv celebra hotărâre a Curții Supreme cunoscută sub numele de Olmstead. Cu toate acestea, ea atrage atenția că există o diferență uriașă între dreptul scris pe hârtie și cel aplicat în realitate. „Îngrijorarea mea este că, în acest moment, persoanele cu dizabilități au dreptul la integrare pe hârtie. Este în lege, dar dacă se aplică în practică este o întrebare serioasă", spune Darling.
Organizația sa își concentrează eforturile pe susținerea unei legi propuse care ar consolida protecțiile privind integrarea, în timp ce alți activiști lucrează cu statele pentru a-și întări propriile legi privind dizabilitățile. Departamentul Justiției nu a răspuns la multiplele solicitări ale NPR de a explica de ce schimbă cursul după decenii de sprijin legal și bipartizan pentru serviciile bazate pe comunitate.
Pentru a înțelege amploarea momentului, trebuie să ne întoarcem în timp. În 1973, Congresul a adoptat prima lege a drepturilor civile pentru persoanele cu dizabilități: Secțiunea 504 a Legii Reabilitării. Dar a fost nevoie de ani de luptă din partea activiștilor — până în 1977 — pentru a obține reglementările reale care să facă legea aplicabilă. În 2024, sub administrația Biden, Departamentul Sănătății și Serviciilor Umane a actualizat aceste reglementări pentru a le face mai clare statelor ce trebuie să facă pentru a respecta legea. „Au considerat că este important să facă asta, pentru ca acele drepturi să fie cât mai clare posibil", explică Mathis.
În ultimele luni însă, administrația Trump a început să-și schimbe public poziția. Mai întâi, în iunie, Departamentul Justiției a emis o opinie prin care anunța că nu mai interpretează legea dizabilităților ca „obligând statele să trateze pacienții cu dizabilități mintale în cel mai integrat cadru adecvat nevoilor lor". Memorandumul recunoștea chiar că poziția sa este „în dezacord cu înțelegerea comună" a deciziei Olmstead. Apoi, în iulie, Departamentul Justiției a anunțat că nu se va mai baza pe propria îndrumare de lungă durată privind modul în care aplică mandatul integrării. Toate acestea au dus la schimbarea de tabără în cazul Texas v. Kennedy. Iar săptămâna trecută, un judecător federal a acceptat să elimine regulile privind mandatul integrării din Secțiunea 504, inclusiv formulări introduse pentru prima dată acum aproape 50 de ani.
Mathis spune că o asemenea întoarcere este extrem de neobișnuită. „Este destul de semnificativ și destul de fără precedent să vezi guvernul federal cerând unei instanțe să anuleze propriile reguli." Aceasta ar putea lăsa o parte mai mare din munca de definire și aplicare a dreptului la viața în comunitate în seama persoanelor cu dizabilități, a avocaților privați, a organizațiilor de advocacy și a instanțelor.
Și toate acestea se întâmplă într-un moment în care statele sunt deja supuse unei presiuni imense din partea guvernului federal de a reduce cheltuielile Medicaid — programul care plătește pentru multe dintre serviciile de care au nevoie persoanele cu dizabilități. „Statele caută lucruri de tăiat", spune Mathis. Ea se teme că, odată ce guvernul și-a schimbat poziția privind integrarea, statele vor avea mână liberă să reducă finanțarea programelor pentru viața în comunitate.
Unul dintre cele mai clare exemple ale efectelor acestei schimbări de poziție privește copiii cu nevoi medicale complexe din Florida. În 2013, Departamentul Justiției a dat în judecată statul Florida, argumentând că acesta nu a oferit servicii adecvate copiilor care aveau nevoie de îngrijire la domiciliu. Ca urmare, unele familii au fost forțate să-și plaseze copiii în centre de îngrijire. Alți copii au fost expuși riscului de a ajunge în aceeași situație. Acesta este genul de scenariu pe care activiștii se tem că se va repeta pe scară largă.
În ciuda indignării, comunitatea persoanelor cu dizabilități nu stă cu mâinile în sân. Sute de activiști s-au adunat la New York în 2025 pentru a protesta față de tăierile din Medicaid și pentru a cere aplicarea protecțiilor privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Alții lucrează cu statele pentru a întări legislația locală. Iar amintirea luptei din 1977 — când activiști precum Kitty Cone, Judy Heumann și Eunice K. Fiorito au ocupat timp de 28 de zile o clădire federală din San Francisco și au câștigat reglementările care au făcut posibilă integrarea — rămâne un simbol al rezistenței.
Această poveste nu este doar despre o decizie juridică. Este despre cine are dreptul să trăiască în libertate și cine este lăsat în urmă atunci când guvernul decide că drepturile pot fi negociate. Iar pentru milioane de oameni cu dizabilități și familiile lor, miza nu ar putea fi mai personală.
De ce este important:
Această decizie marchează una dintre cele mai semnificative răsturnări de poziție din istoria recentă a drepturilor civile americane. Timp de aproape 50 de ani, principiul integrării persoanelor cu dizabilități în comunitate — nu în instituții — a fost un consens bipartizan, susținut de legi, reglementări și decizii ale Curții Supreme. Faptul că guvernul federal alege acum să nu-și mai apere propriile reguli și chiar să se alăture statelor care le contestă reprezintă un semnal îngrijorător: drepturile câștigate cu greu pot fi erodate nu doar prin legi noi, ci și prin simpla retragere a voinței politice de a le apăra. Pentru persoanele cu dizabilități, consecințele sunt concrete și imediate — mai puține servicii la domiciliu, mai multă presiune spre instituționalizare, mai multă incertitudine. Iar într-un context în care statele caută deja să taie din Medicaid, această schimbare de poziție le oferă un pretext suplimentar. Dincolo de aspectul juridic, este o luptă despre demnitate, libertate și despre cine este considerat demn de a trăi în comunitate. Ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite este un avertisment pentru toate democrațiile: drepturile nu sunt veșnice, iar apărarea lor cere vigilență constantă.
