Contextul este unul exploziv. Președintele american Donald Trump a declarat că prevenirea producerii unei arme nucleare de către Iran este un motiv central al operațiunii militare în desfășurare împotriva acestei țări. De partea cealaltă, Teheranul insistă că programul său nuclear are scopuri exclusiv pașnice, civile. În realitate, Israelul și Statele Unite au bombardat siturile nucleare iraniene anul trecut, iar starea infrastructurii și soarta stocurilor de uraniu îmbogățit rămân un mister. Grossi a subliniat că „este foarte important să reangajăm dialogul”, într-o declarație scrisă adresată Consiliului Guvernatorilor AIEA, cerând Teheranului să coopereze „constructiv” pentru a facilita implementarea deplină și eficientă a garanțiilor în Iran.
În paralel, Statele Unite, alături de Marea Britanie, Franța și Germania, au cerut Consiliului să adopte o rezoluție care să oblige Iranul să ofere informații precise despre siturile bombardate și despre uraniul îmbogățit. Proiectul de rezoluție, conform agenției AFP, solicită Iranului să prezinte „informații precise privind contabilitatea materialelor nucleare și instalațiile nucleare protejate” și să acorde AIEA „acces deplin” pentru inspecții și verificări. Se așteaptă ca rezoluția să fie adoptată, așa cum s-a întâmplat și în noiembrie anul trecut, dar aceasta ar putea complica eforturile de mediere conduse de Pakistan pentru a negocia un acord între Washington și Teheran.
Misiunea Iranului la AIEA a avertizat deja, într-o declarație pe X, că „coerciția și confruntarea nu duc la cooperare”, ci „subminează perspectivele unei soluții diplomatice”. Declarația a adăugat că „Consiliul nu trebuie instrumentalizat pentru a-i absolvi pe cei care au efectuat aceste atacuri de responsabilitatea lor”, referindu-se la bombardamentele americane asupra instalațiilor sale. În iunie anul trecut, în timpul războiului de 12 zile al Israelului împotriva Iranului, Statele Unite au bombardat siturile nucleare de la Fordo, Natanz și Isfahan, într-un atac cunoscut sub numele de Operațiunea „Ciocanul de Miezul Nopții”. De atunci, AIEA nu a mai avut acces la aceste situri, iar Teheranul nu a explicat ce s-a întâmplat cu materialul nuclear depozitat acolo.
Situația s-a agravat și mai mult după 28 februarie, când a început noul război dintre SUA-Israel și Iran. Atacurile asupra instalațiilor nucleare au forțat AIEA să suspende inspecțiile care continuaseră la siturile nebombardate. De atunci, agenția a inspectat doar centrala electrică în funcțiune de la Bushehr. Bombardamentele din iunie au avariat sau distrus unele facilități de îmbogățire a uraniului, dar se crede că o mare parte din uraniul înalt îmbogățit a supraviețuit. AIEA estimase anterior că Iranul deținea aproximativ 440 de kilograme (970 de lire) de uraniu îmbogățit la 60%, aproape de nivelul de 90% necesar pentru a construi o bombă nucleară.
Grossi a regretat, vorbind luni cu jurnaliștii, că „canalul de comunicare este rupt” cu liderii iranieni. „Desigur, când ai bombardamente active, inspecțiile nu sunt posibile, dar există multe lucruri care pot fi făcute. Și important este acest dialog”, a spus el. În acest peisaj sumbru, rezoluția cerută de puterile occidentale riscă să adâncească prăpastia dintre părți, în loc să construiască punți. Pe de o parte, comunitatea internațională are nevoie de garanții că Iranul nu își va transforma programul nuclear în armament. Pe de altă parte, Teheranul consideră că este victima unor agresiuni militare și că orice presiune suplimentară este o încălcare a suveranității sale.
În timp ce războiul continuă, iar negocierile par să fie în impas, rămâne de văzut dacă diplomația va reuși să învingă logica armelor. Pakistanul încearcă să medieze un acord, dar fără un angajament real din partea tuturor părților, șansele sunt mici. Iranul a demonstrat că nu va ceda sub presiune, iar Statele Unite și aliații lor nu par dispuși să facă concesii majore. În acest context, apelul lui Grossi pentru reluarea cooperării nucleare sună mai mult ca o speranță decât ca o certitudine.
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru înțelegerea dinamicii complexe dintre securitatea nucleară, diplomația internațională și conflictele armate. Situația Iranului nu este doar o problemă regională, ci una globală, cu implicații majore pentru neproliferarea nucleară, stabilitatea în Orientul Mijlociu și relațiile dintre marile puteri. Fără o soluție diplomatică, riscul unei escaladări militare și al unei crize nucleare rămâne extrem de ridicat.
