Totul a început în 1962, în Chile, când Anglia și Argentina s-au întâlnit pentru prima dată într-un meci oficial la Cupa Mondială. Atunci, englezii s-au impus cu 3-1 în faza grupelor, un rezultat care le-a asigurat calificarea în sferturi în detrimentul sud-americanilor. Deși partida a fost una corectă, fără controverse majore, ea a pus bazele unei rivalități care avea să explodeze patru ani mai târziu.
În 1966, la Cupa Mondială găzduită de Anglia, cele două echipe s-au întâlnit în sferturile de finală la Wembley. Meciul a rămas în istorie sub numele de „El Robo Del Siglo” (Jaful Secolului) în Argentina. Totul a început când căpitanul argentinian Antonio Rattin a fost eliminat după ce a primit două avertismente în doar câteva minute. Confuzia a fost amplificată de bariera lingvistică – Rattin a cerut un interpret, dar arbitrul german Rudolf Kreitlein nu a cedat. A urmat o pauză de opt minute, iar Rattin a refuzat să părăsească terenul, fiind în cele din urmă escortat de poliție. Pe drum, a mototolit fanionul de colț și s-a așezat pe covorul roșu destinat Reginei Elisabeta, gesturi care au inflamat și mai mult spiritele. Anglia a câștigat cu 1-0, grație unui gol marcat de Geoff Hurst, dar argentienii au contestat vehement faza, susținând că Hurst era în offside. La final, antrenorul englez Alf Ramsey a refuzat ca jucătorii săi să facă schimb de tricouri, numindu-i pe argentinieni „animale” în conferința de presă. Acest meci a transformat rivalitatea într-una personală și viscerală.
După câteva amicale tensionate în anii '70, următorul moment de referință a venit în 1986, la Cupa Mondială din Mexic. Contextul politic era exploziv: la doar patru ani după Războiul din Falkland (sau Malvine, cum îl numesc argentinienii), care a costat peste 900 de vieți, cele două națiuni s-au reîntâlnit în sferturi. Stadionul Azteca a fost martorul a două dintre cele mai iconice momente din istoria fotbalului. Mai întâi, Diego Maradona a marcat cu mâna – faimosul „Mâna lui Dumnezeu” – un gol pe care l-a descris ulterior ca fiind „puțin cu capul, puțin cu mâna lui Dumnezeu”. Apoi, la doar patru minute distanță, a urmat „Golul Secolului”: Maradona a preluat mingea în propria jumătate, a driblat cinci jucători englezi și a înscris un gol spectaculos. Argentina a câștigat cu 2-1 și a continuat să cucerească trofeul. Pentru englezi, acea seară a fost o rană adâncă, iar pentru argentinieni, o răzbunare dulce.
În 1998, la Cupa Mondială din Franța, cele două echipe s-au întâlnit din nou, de data aceasta în optimi. Meciul a fost un adevărat roller-coaster emoțional: Gabriel Batistuta a deschis scorul din penalty, Michael Owen a egalat tot din penalty, apoi a marcat un gol senzațional de la mijlocul terenului. Javier Zanetti a restabilit egalitatea înainte de pauză, iar în a doua repriză, David Beckham a fost eliminat după o reacție impulsivă la faultul lui Diego Simeone. Anglia a luptat eroic în zece oameni, iar Sol Campbell a crezut că a marcat golul victoriei în minutul 90, dar reușita a fost anulată pentru un fault în atac. Argentina a câștigat la penalty-uri, iar Beckham a devenit ținta presei britanice. Acest meci a consolidat ideea că, atunci când se întâlnesc Anglia și Argentina, nimic nu este previzibil.
Răzbunarea lui Beckham a venit în 2002, la Cupa Mondială din Japonia și Coreea de Sud. În faza grupelor, Anglia avea nevoie de o victorie după un egal cu Suedia. În minutul 44, Michael Owen a fost doborât în careu de Mauricio Pochettino, iar Beckham a transformat penalty-ul cu sânge rece. De data aceasta, el și Simeone au strâns mâinile la final, iar Anglia s-a impus cu 1-0. Argentina a fost eliminată prematur, pentru prima dată din 1962, iar englezii au savurat revanșa.
După 2002, cele două echipe s-au mai întâlnit doar într-un amical în 2005, la Geneva, când un tânăr Lionel Messi, în vârstă de 18 ani, a fost suspendat. Anglia a câștigat cu 3-2, venind de la 1-2. Acum, în 2026, Messi este cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale și vrea să ducă Argentina înapoi în finală. De partea cealaltă, Anglia are o generație de aur, cu jucători precum Jude Bellingham, care a fost decisiv în sferturi împotriva Norvegiei.
Semifinala de miercuri din Atlanta este prima întâlnire oficială dintre cele două echipe după 21 de ani. Miza este uriașă: un loc în finala Cupei Mondiale. Fanii argentinieni cântă în continuare despre Anglia în tribune, iar istoria sângeroasă și rivalitatea aprinsă vor fi din prezente pe teren. De la „Mâna lui Dumnezeu” la „Golul Secolului”, de la eliminarea lui Rattin la lacrimile lui Beckham, această rivalitate a oferit fotbalului momente de neuitat. Acum, o nouă generație de jucători este gata să scrie istorie.
De ce este important:
Această semifinală nu este doar un meci de fotbal, ci o confruntare între două națiuni cu o istorie comună marcată de război, mândrie și pasiune. Rezultatul va influența nu doar parcursul Cupei Mondiale, ci și modul în care fanii din ambele tabere își vor aminti de această generație. Pentru Argentina, este șansa de a-și apăra titlul și de a-i oferi lui Messi un ultim dans glorios. Pentru Anglia, este ocazia de a sparge blestemul semifinalelor și de a aduce acasă primul trofeu după 1966. Indiferent de rezultat, această partidă va rămâne în istorie ca un nou capitol al unei rivalități legendare.
