Alegerile din noiembrie 2023, desfășurate sub controlul armatei, au fost condamnate pe scară largă ca o farsă. Occidentul a refuzat să le recunoască, iar sancțiunile s-au înăsprit. Cu toate acestea, junta a mers înainte, iar acum, cu un nou președinte, Myint Swe, un general în rezervă, la conducere, regimul încearcă să spargă izolarea diplomatică. Vizita în India a fost un pas calculat: New Delhi, deși public critică junta, menține relații economice și de securitate cu Myanmar, văzând în această țară un partener important pentru contracararea influenței Chinei în regiune.
Pe frontul militar, situația este la fel de complexă. După o perioadă în care forțele de opoziție – formate din grupuri etnice armate, miliții locale și organizații pro-democrație – au câștigat teren, armata a ripostat puternic. În ultimele luni, Tatmadaw a lansat ofensive masive în statele Shan, Kayah și Rakhine, folosind artilerie grea și raiduri aeriene. Orașe precum Loikaw și Myitkyina au fost teatrul unor lupte sângeroase, iar civilii suferă din plin. Potrivit rapoartelor ONU, peste 3 milioane de oameni au fost strămutați, iar sute de mii sunt în pericol de foamete.
Un aspect adesea trecut cu vederea este sprijinul extern de care beneficiază junta. În ciuda sancțiunilor occidentale, Rusia și China continuă să furnizeze arme și asistență tehnică Myanmarului. De asemenea, Thailanda și Laos, vecini care se tem de instabilitate, mențin relații pragmatice cu regimul. Acest sprijin permite armatei să-și mențină capacitatea de luptă, chiar dacă economia este în ruină și moralul trupelor este scăzut.
Dar ascensiunii armatei i se opune o rezistență tot mai organizată. Guvernul de Unitate Națională (NUG), format din aleșii depuși de juntă, coordonează din umbră o armată de eliberare națională, care include luptători din diverse grupuri etnice. Opoziția folosește tactici de gherilă, atacând convoaiele militare și infrastructura cheie. În plus, protestele civile continuă în zonele rurale, deși cu riscuri teribile.
Războiul uitat al Myanmarului nu este doar o tragedie umanitară, ci și un test pentru ordinea globală. Pe măsură ce Occidentul se concentrează pe alte crize, autocrațiile din regiune își consolidează alianțele. Succesele juntei sunt relative: ele vin pe fondul unei economii paralizate, al unei populații terorizate și al unei legitimități internaționale aproape nule. Cu toate acestea, faptul că armata poate organiza ofensive și vizite diplomatice arată că nu este vorba doar de supraviețuire, ci de o strategie de redresare.
În concluzie, ascensiunea armatei din Myanmar este un semnal de alarmă pentru comunitatea internațională. Ignorarea acestui conflict nu face decât să întărească mesajul că dictatura poate funcționa cu sprijinul marilor puteri. Pentru poporul birman, care a luptat pentru democrație de zeci de ani, aceasta este o lovitură grea. Dar, așa cum istoria a arătat, nicio juntă nu este eternă. Rezistența continuă, iar speranța trăiește în satele arse și în orașele bombardate.
