Zona pilot, stabilită prin intermediul unor negocieri delicate mediate de ONU și de actori internaționali, reprezintă un test crucial pentru viabilitatea acordului de încetare a focului. Armata libaneză, sprijinită de forțele UNIFIL, trebuie să demonstreze că poate asigura securitatea și să prevină reapariția violențelor. Soldații au fost desfășurați în puncte cheie, iar patrulele mixte verifică fiecare colț al satelor eliberate. „Este un moment istoric”, a declarat un ofițer libanez pentru Al Jazeera, sub protecția anonimatului. „Am jurat să ne protejăm pământul și oamenii. Acum avem șansa să dovedim că Libanul poate fi stăpân pe propriul său destin.”
Însă realitatea de pe teren este mult mai complexă. Bombardamentele israeliene au lăsat în urmă un peisaj lunar: clădiri dărâmate, drumuri spulberate și câmpuri minate. Echipele de geniști libanezi, ajutate de experți internaționali, lucrează contra cronometru pentru a curăța zonele de munițiile neexplodate. În sate precum Kfar Kila și Mays al-Jabal, oamenii se întorc la ruine. „Nu mai am casă, dar am pământul”, spune Umm Hassan, o femeie în vârstă care își strânge nepoții la piept. „Vom reconstrui, așa cum am făcut întotdeauna.”
Acordul-cadru prevede retragerea treptată a forțelor israeliene la sud de râul Litani, în timp ce armata libaneză preia controlul. Hezbollah, care a fost principala forță de rezistență în zonă, a acceptat să se retragă la nord de Litani, o mișcare care a stârnit dezbateri aprinse în rândul susținătorilor și criticilor săi. Liderii mișcării au declarat că nu vor permite ca sudul Libanului să devină o „zonă tampon” sub control israelian, dar au subliniat că prioritatea acum este reconstrucția și stabilitatea.
Pentru familiile care așteaptă, fiecare zi pare o eternitate. Taberele temporare, improvizate în școli și clădiri abandonate, sunt pline de copii care nu au mai văzut școala de luni de zile. Organizațiile umanitare, precum Crucea Roșie și UNICEF, încearcă să ofere asistență, dar resursele sunt limitate. „Avem nevoie de apă, de alimente, de medicamente”, spune un voluntar. „Dar mai ales avem nevoie de pace.”
Pe plan politic, premierul Mikati a declarat că guvernul său este hotărât să implementeze acordul, dar a avertizat că provocările sunt uriașe. Economia libaneză este în colaps, iar instituțiile statului sunt slăbite. „Nu putem face minuni”, a spus el într-un discurs televizat. „Dar putem face primii pași.”
În timp ce soarele apune peste dealurile sudului, o coloană de vehicule militare libaneze se îndreaptă spre frontieră. În spatele lor, sute de oameni privesc cu ochii în lacrimi. Un bătrân țăran, care a refuzat să părăsească pământul său chiar și în cele mai negre zile, își flutură pălăria. „Au plecat”, șoptește el. „Acum, să vedem dacă putem trăi în pace.”
De ce este important:
Această desfășurare a armatei libaneze într-o „zonă pilot” este un test crucial pentru suveranitatea Libanului și pentru viabilitatea acordului de încetare a focului. După ani de conflicte și ocupații, revenirea armatei naționale în sud reprezintă o speranță pentru milioane de libanezi strămutați. Succesul sau eșecul acestei misiuni va influența nu doar soarta familiilor care așteaptă să se întoarcă acasă, ci și echilibrul de putere în întregul Orient Mijlociu. Dacă armata libaneză reușește să mențină ordinea și să prevină reapariția violențelor, s-ar putea deschide calea pentru o pace durabilă. În caz contrar, riscul unei reaprinderi a conflictului este iminent, iar prețul îl vor plăti, ca întotdeauna, civilii nevinovați.
