Saar s-a născut în 1926 în cartierul Watts din Los Angeles, un loc care avea să-i modeleze profund viziunea artistică. Tatăl ei a murit când ea avea doar cinci ani, iar mama ei, croitoreasă, a crescut-o în Pasadena. Vizitele frecvente la bunica din Watts au fost decisive: acolo a văzut pentru prima dată arta adevărată, în timp ce artistul Simon Rodia construia monumentalele „Turnuri Watts”. „Avea o mașină mare și vedea grămezi de moloz și le cerceta”, a povestit Saar. „A ridicat aceste structuri de oțel și le-a acoperit cu ciment, presând cioburi de ceramică, farfurii. Am văzut acolo și coji de porumb, unelte. Cred că acesta a fost începutul devenirii mele ca asamblagist sau reciclator.”
După ce a studiat designul la Universitatea din California, Los Angeles, și a absolvit în 1949, Saar a lucrat ca designer de felicitări, bijuterii și obiecte de uz casnic. Apoi s-a lansat ca gravor profesionist, explorând teme mistice precum chiromanția, frenologia și simbolurile astrologice. „Majoritatea conținutului lucrărilor mele era mistic: diagrame de citit în palmă, frenologie, lucruri astrologice, semne și simboluri”, a scris ea într-un articol pentru Frieze în 2016. Dar adevărata cotitură a venit în 1972, când, la vârsta de 46 de ani și mamă a trei fiice, a creat lucrarea care avea să o propulseze în prim-planul scenei artistice: „The Liberation of Aunt Jemima” (Eliberarea Mătușii Jemima).
Această operă de artă mixtă este o replică directă la stereotipurile rasiale ale „mammy” – imaginea sclavei domestice, zâmbitoare și supusă, promovată de filme, reclame și emisiuni TV. Saar a plasat o figurină a unei femei negre cu un zâmbet larg, îmbrăcată într-o rochie florală stridentă și cu un batic pe cap, în fața unui perete tapetat cu etichetele vechi ale siropului de clătite Aunt Jemima. Într-o mână ține o mătură, iar în cealaltă o pușcă. „Era vorba despre modul în care femeile afro-americane erau tratate ca obiect sexual, ca soldat domestic”, a explicat Saar. Lucrarea a devenit un simbol al rezistenței și al recuperării identității, iar Saar a continuat să creeze o serie întreagă de piese care deconstruiau imaginile negative ale oamenilor de culoare.
Christophe Cherix, directorul Muzeului de Artă Modernă (MoMA) din New York, care a găzduit o expoziție solo a Saar în 2019, a declarat: „Toată viața, Betye a demontat imagini rasiste, transformându-le într-un monument al puterii negre, al rezilienței și al rezistenței.” Saar a fost o pionieră a artei de asamblaj – practica de a crea opere tridimensionale din obiecte găsite și obiecte de zi cu zi. Ea a spus că „Aunt Jemima” a inspirat-o să lanseze o serie de lucrări menite să recupereze imaginile negative ale oamenilor de culoare.
De-a lungul carierei, Saar a expus în unele dintre cele mai prestigioase muzee americane: Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles, Muzeul Whitney de Artă Americană, Institutul de Artă Contemporană din Miami și, bineînțeles, MoMA. În 2017, lucrarea sa mixtă „Ragtime” a fost expusă la Centrul Take a Stand al Muzeului și Centrului Educațional al Holocaustului din Illinois. Curatoarea independentă Lizzetta LeFalle-Collins, care a organizat mai multe expoziții cu lucrările Saar, a spus: „Vizitele în atelierul ei erau întotdeauna inspiratoare. Să fii în atelierul ei, să bei o ceașcă de ceai înconjurat de asamblaje în curs de dezvoltare sau finalizate, îmi permitea întotdeauna să văd lucrările ei în moduri noi.”
Saar a trăit suficient pentru a vedea cum arta ei a fost redescoperită de noi generații. Cu ocazia împlinirii a 80 de ani, acum 20 de ani, ea a spus că a încetat să mai considere vârsta o mare realizare după ce a văzut o femeie de 104 ani într-o reclamă TV. „Și am spus: «Uite o doamnă cool!»”, a glumit Saar. Moștenirea ei rămâne vie: arta ei continuă să inspire și să provoace, iar mesajul ei despre reciclarea emoțiilor și a materialelor rămâne la fel de relevant ca întotdeauna.
De ce este important:
Betye Saar a fost mai mult decât o artistă; a fost o activistă care a folosit arta ca armă împotriva rasismului și sexismului. Lucrările ei, în special „The Liberation of Aunt Jemima”, au redefinit modul în care privim stereotipurile rasiale și au deschis calea pentru generații întregi de artiști de culoare. Ea a demonstrat că obiectele banale pot deveni purtătoare de mesaje puternice, iar arta de asamblaj poate fi un vehicul pentru schimbare socială. Moartea ei marchează sfârșitul unei ere, dar influența ei va continua să inspire lupta pentru egalitate și demnitate umană.
