În orașul Deir el-Balah, Esad Darwish, o femeie de 42 de ani, stă cu dosarul medical strâns la piept, într-un coridor aglomerat al Spitalului Medical Yafa. Fiecare vizită la medic este o călătorie epuizantă, plină de incertitudine. Povestea ei a început la începutul lunii iulie, când a observat primele semne ale bolii. Dar într-o Gaza sfâșiată de război, unde spitalele sunt ținte și resursele sunt aproape inexistente, amânarea a devenit o normalitate tragică. „Am simțit că ceva nu este în regulă, dar aparatul de mamografie nu era disponibil”, mărturisește Esad. „În fiecare zi îmi spuneam că voi merge mâine, dar responsabilitățile de acasă, de la gătit și spălat până la îngrijirea familiei, îmi ocupau tot timpul.”
Această amânare forțată nu este doar o inconvenientă; este o condamnare la moarte lentă. De la începutul războiului din octombrie 2023, asediul s-a strâns ca un laț în jurul Gazei, blocând intrarea medicamentelor, echipamentelor medicale și a serviciilor specializate de diagnostic. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că în Gaza există aproximativ 10.000 de cazuri de cancer, cu peste 2.000 de noi diagnostice în fiecare an. Cancerul de sân rămâne unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer în rândul femeilor, iar prognosticul depinde în mod crucial de diagnosticarea precoce și de accesul la tratament adecvat. Într-o zonă de război, aceste condiții sunt un lux imposibil.
Aparatul de mamografie de la Spitalul Yafa este deseori „scoasă din funcțiune”, iar piesele de schimb sunt imposibil de găsit. Dr. Hala al-Buhaisi, medic la acest spital, descrie situația femeilor ca fiind un „ciclu de confuzie și epuizare”. „Războiul a blocat accesul la serviciile de sănătate responsabile cu depistarea și tratarea cancerului de sân”, explică ea. În timpul conflictului, al-Buhaisi a observat o creștere alarmantă a numărului de femei care ajung la spital cu stadii avansate de cancer. Femeile sunt adesea prea ocupate să-și țină familiile în viață – cărând apă sau gătind – pentru a ajunge la spital, sarcini care au devenit și mai consumatoare de timp, epuizante și periculoase pe măsură ce războiul continuă.
De la începutul războiului, Spitalul Yafa a înregistrat o creștere cu 40% sau mai mult a cazurilor de cancer în stadii avansate. Al-Buhaisi subliniază că peste 4.000 de femei așteaptă încă să călătorească în afara Gazei pentru a-și finaliza tratamentul, iar această întârziere are consecințe grave asupra stării pacienților. „Din fiecare 100 de cazuri, pierdem cinci pacienți din cauza întârzierilor în călătorie, iar acesta este un indicator periculos”, avertizează ea. Lipsa radioterapiei și penuria de medicamente oncologice duc, de asemenea, la rate mai lente de recuperare. Pacienții au nevoie și de sprijin psihologic esențial, iar condițiile de trai din Gaza, cu toate anxietățile, tulburările și durerile lor, pun o presiune psihologică suplimentară asupra pacienților și le afectează recuperarea.
Dr. Omar al-Za’anin, medic oncolog la spital, explică faptul că mamografia este prima linie de apărare pentru depistarea precoce a cancerului de sân. Diagnosticul întârziat înseamnă mai puține opțiuni de tratament sau intervenții medicale mai serioase. „Aparatul poate detecta tumori mici și microcalcifieri înainte de apariția simptomelor clinice, în stadii în care tratamentul este mai eficient”, spune el. „Cu cât boala este depistată mai devreme, cu atât șansele de recuperare și supraviețuire sunt mai mari, ratele de supraviețuire ajungând la peste 95% în unele cazuri.”
Povestea lui Marah, o mamă a unei fetițe de patru ani, este un exemplu sfâșietor al acestei crize. Diagnosticată cu cancer de sân în stadiul doi, ea aștepta o trimitere medicală care să o ajute să părăsească Gaza pentru tratament. În timpul așteptării, s-a confruntat cu dificultăți în a accesa tratamentul adecvat din cauza penuriei de medicamente, iar conform familiei sale, a fost tratată cu medicamente expirate. În drum spre ieșirea din Gaza, Marah a suferit două opriri cardiace și a fost dusă la Complexul Medical Nasser din Khan Younis, unde a murit. „Am văzut-o agățându-se de speranță în ciuda durerii”, spune mama ei, Samaher Aldeni. „Aștepta doar o șansă să primească tratament și să se întoarcă la fiica ei. Cel mai greu a fost să privesc cum timpul trece în timp ce starea ei se înrăutățea.”
Fiica lui Marah, Esraa, de patru ani, se confruntă acum cu viața fără mama ei, în mijlocul războiului continuu al Israelului asupra Gazei. „Obisnuia să întrebe de mama ei și să aștepte să se întoarcă”, spune Samaher. „Nu înțelegea de ce mama ei întârzie și de ce nu se întoarce.”
Această criză nu este doar o problemă medicală; este o încălcare flagrantă a drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar. Asediul Israelului, care blochează accesul la tratament medical vital, transformă o boală tratabilă într-o sentință capitală. Femeile din Gaza sunt prinse între ciocanul războiului și nicovala unei boli care, în condiții normale, ar putea fi gestionată. Sistemul de sănătate, deja fragil, este acum în colaps total, iar cei mai vulnerabili – femeile și copiii – plătesc prețul suprem.
Comunitatea internațională privește în altă parte, iar această tăcere este complice la suferință. Este imperativ ca presiunea internațională să forțeze Israelul să ridice asediul și să permită accesul neîngrădit al ajutoarelor medicale și al personalului specializat. Fiecare zi de întârziere înseamnă mai multe vieți pierdute, mai multe mame care nu se mai întorc la copiii lor, mai multe familii distruse. Criza cancerului de sân din Gaza este o pată pe conștiința umanității, o dovadă că, în fața războiului, chiar și cele mai de bază drepturi – dreptul la viață și la sănătate – devin negociate.
De ce este important:
Această criză evidențiază impactul devastator al asediului israelian asupra sistemului de sănătate din Gaza, transformând o boală tratabilă precum cancerul de sân într-o condamnare la moarte pentru mii de femei. Este un exemplu clar al modului în care războiul și blocada nu doar ucid direct, ci și indirect, prin privarea de îngrijiri medicale esențiale. Această situație subliniază necesitatea urgentă a unei intervenții internaționale pentru a asigura accesul la tratament și pentru a preveni o catastrofă umanitară și mai mare. Este o problemă de drepturi fundamentale ale omului, care cere acțiuni imediate și responsabilitate din partea comunității globale.
