AstroForge, fondată în 2022 și susținută cu 56 de milioane de dolari în finanțare de risc, a lansat două nave spațiale prototip, ambele suferind anomalii care le-au împiedicat să își atingă majoritatea obiectivelor misiunii. În 2025, nava sa Odin a fost lansată în spațiul adânc, dar compania a avut dificultăți în comunicarea cu ea. Există un număr limitat de antene pe Pământ suficient de mari pentru a transmite către nave spațiale aflate la sute de mii de mile distanță, iar ferestrele de timp pentru a face acest lucru sunt mici. În cele din urmă, AstroForge nu a putut prelua controlul asupra lui Odin, dar experiența a determinat compania să ia în considerare alternative: ar putea pune suficientă inteligență la bordul navei spațiale pentru ca aceasta să își rezolve singură problemele? „Ar fi fost recuperabil cu toate datele de pe navă? Nu știu, dar pot să vă spun că nimic de la bord nu a încercat, și mi-ar plăcea ca ceva de la bord să încerce dacă nava este irecuperabilă la lansare”, a spus Matthew Gialich, co-fondator și CEO al AstroForge. „Tranzacția pentru mine este: construiesc propria mea rețea de sol, care va costa în jur de 200 de milioane de dolari pentru a pune cinci antene în jurul lumii și apoi fac operațiuni pe ea, sau încerc să o elimin cu un model?”
Armand Awad, șeful software-ului de zbor al AstroForge, a declarat că compania a decis să valorifice progresele în modelele transformatoare conduse de laboratoarele de frontieră. A creat un stack care include algoritmi tradiționali de control, modele antrenate pe date de testare pentru subsisteme specifice, cum ar fi generarea de energie sau navigația, și un strat general de inteligență antrenat pe aproximativ 2.500 de senzori din navă. „Nu spun că voi face autonomie generală pentru nave spațiale sau autonomie generală pentru lume”, a spus Gialich. „Fac o autonomie constrânsă, cu un input senzorial foarte scăzut, urmând antrenamentul de bază al unui model transformator.”
În teorie, agentul care controlează nava spațială va îndeplini sarcini precum rezolvarea anomaliilor. Awad își imaginează că acesta își dă seama că a pierdut urma poziției sale în spațiu, corelează o anomalie de putere cu probleme în tracker-ul său stelar și repară totul — „probabil prin oprirea și pornirea lui în acest caz”. A treia navă a companiei, DeepSpace-2, este programată să se lanseze alături de a treia misiune lunară a Intuitive Machines, care se așteaptă să ajungă în spațiu până la sfârșitul anului 2026. Solo va fi la bordul acestui vehicul, zburând în „modul umbră”, astfel încât inginerii AstroForge să îl poată testa înainte de misiunea Autonomy-1. Va fi acesta cu adevărat un agent AI care operează o navă spațială independentă? „Nu intenționez să zbor cu radiouri care pot primi de pe Pământ pe Autonomy-1”, a spus Gialich. „Trebuie să mergem all-in chiar acum. Echipa probabil mă va convinge până când vom zbura. Dar acum, le spun fără radiouri.”
Această abordare radicală ridică întrebări importante despre viitorul explorării spațiale. În timp ce NASA și alte agenții spațiale au folosit autonomie pentru misiuni precum roverele de pe Marte, acestea depind încă de controlul de la sol pentru decizii critice. AstroForge împinge limitele, propunând o navă care să ia decizii singură, fără intervenție umană. Dacă va reuși, ar putea deschide calea pentru misiuni mai ieftine și mai frecvente în spațiul adânc, unde întârzierile de comunicare fac controlul în timp real imposibil. Pe de altă parte, riscul este enorm: o eroare a AI-ului ar putea duce la pierderea misiunii, iar fără posibilitatea de a interveni de pe Pământ, nu există plasă de siguranță.
CEO-ul AstroForge este conștient de acest risc, dar consideră că alternativa — construirea unei rețele de sol costisitoare — este mai puțin viabilă pentru o companie privată. „Am învățat din eșecul lui Odin că nu putem depinde de infrastructura terestră limitată”, a explicat Gialich. „Dacă vrem să minăm asteroizi, trebuie să avem nave care să se descurce singure.” Compania a investit masiv în dezvoltarea modelului Solo, care folosește tehnici de învățare automată avansate, similare celor din modelele de limbaj mari, dar adaptate pentru date senzoriale și control. „Este un salt de credință, dar credem că este singura cale de a face explorarea spațială comercială viabilă”, a adăugat el.
Experții în domeniu sunt împărțiți. Unii laudă îndrăzneala AstroForge, văzând-o ca pe o inovație necesară. Alții avertizează că rețelele neuronale pot fi imprevizibile, iar în spațiu, unde nu există posibilitatea de a repara sau actualiza software-ul, fiabilitatea este crucială. Totuși, succesul recent al utilizării rețelelor neuronale pentru controlul sateliților sugerează că tehnologia se maturizează. Dacă AstroForge va reuși să demonstreze că AI-ul poate gestiona o misiune spațială autonomă, ar putea revoluționa industria, permițând misiuni mai rapide și mai ieftine către asteroizi, Lună și chiar Marte.
Misiunea Autonomy-1, programată pentru 2027, va fi un test crucial. Fără radiouri, nava va trebui să își gestioneze singură toate operațiunile, de la navigație la colectarea datelor științifice. Dacă va reuși, AstroForge va deveni prima companie care operează o navă spațială complet autonomă în spațiul adânc. Până atunci, echipa va folosi misiunea DeepSpace-2 pentru a valida modelul Solo în modul umbră, observând cum se comportă în condiții reale, dar fără a-i permite să preia controlul. „Este ca și cum ai avea un copilot care învață, dar pilotul principal rămâne omul”, a explicat Awad. „Vrem să ne asigurăm că AI-ul face față scenariilor neașteptate înainte de a-i încredința cheile.”
De ce este important:
Această decizie a AstroForge marchează o schimbare fundamentală în modul în care gândim explorarea spațială. Dacă AI-ul poate conduce o navă spațială fără intervenție umană, costurile misiunilor ar putea scădea dramatic, deschizând ușa către mineritul asteroizilor și alte activități comerciale în spațiu. Mai mult, succesul ar putea influența agențiile spațiale guvernamentale să adopte tehnologii similare, accelerând ritmul descoperirilor științifice. Este un pariu îndrăzneț, dar care ar putea redefinește frontiera spațială.
