Bandar Abbas, sediul principalelor forțe navale iraniene, ocupă una dintre cele mai sensibile poziții strategice din Golf. Locația sa pe Strâmtoarea Hormuz l-a făcut central atât pentru poziția militară a Iranului, cât și pentru confruntarea mai largă cu SUA. Iată ce știm:
Bandar Abbas se află pe coasta de sud a Iranului, pe partea nordică a Strâmtorii Hormuz, calea navigabilă îngustă care leagă Golful Persic de Golful Oman și Marea Arabiei. Orașul, cu o populație de peste 526.000 de locuitori la recensământul din 2016, se află la aproximativ 60-70 km nord de punctul cel mai îngust al strâmtorii. Poziția sa oferă Iranului supravegherea uneia dintre cele mai importante rute maritime din lume. Aproximativ o cincime din livrările globale de petrol și gaze tranzitează Strâmtoarea Hormuz în timp de pace.
De la anunțarea armistițiului pe 8 aprilie, Iranul a continuat să controleze navigația prin Strâmtoarea Hormuz, în timp ce forțele americane au impus o blocadă asupra porturilor iraniene. Bandar Abbas este cartierul general atât al marinei convenționale iraniene, cât și al brațului naval al Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Marina convențională îl folosește ca bază din 1977, când Iranul a mutat o mare parte a flotei sale de la Khorramshahr, la marginea de vest a coastei iraniene a Golfului, la Bandar Abbas, transformând orașul în principalul centru de comandă navală sudic al țării. Potrivit Middle East Institute, marina IRGC și-a mutat ulterior cartierul general de la Teheran la Bandar Abbas pentru a îmbunătăți controlul operațional de-a lungul Strâmtorii Hormuz.
Deși Trump și oficialii israelieni au pretins că capacitățile navale ale Iranului au fost grav avariate în atacurile recente, Teheranul menține încă o flotă de bărci de atac rapide operate de marina IRGC. Aceste ambarcațiuni sunt concepute pentru tactici de „roi” și sunt folosite împotriva navelor comerciale care nu au autorizația Iranului să navigheze prin îngusta Strâmtoare Hormuz. Recent, au fost folosite împotriva a două nave indiene și a două nave container străine – MSC Francesca (sub pavilion Panama) și Epaminondas (sub pavilion Liberia) – pe care Iranul le-a acuzat că nu au primit aprobarea de a tranzita calea navigabilă.
Strâmtoarea Hormuz nu este doar un punct de strangulare militar, ci și o linie vitală economică. Analiștii estimează că peste 90% din transporturile de țiței iranian tranzitează strâmtoarea. Acest lucru face ca Bandar Abbas și infrastructura din apropiere a Golfului să fie cruciale pentru veniturile guvernamentale, inclusiv pentru rețelele comerciale care ajută Iranul să ocolească sancțiunile, în special prin exportul de petrol către China.
Samir Puri, lector invitat în studii de război la King’s College London, a declarat pentru Al Jazeera că armistițiul nu s-a prăbușit încă formal, în ciuda acestor schimburi de focuri recente. El a descris incidentele drept „limitate” comparativ cu loviturile efectuate înainte de 8 aprilie. Aceste atacuri pot fi caracterizate drept „angajamente militare de tipul ochi pentru ochi, mai degrabă decât atacuri asupra infrastructurii sau distrugeri în masă”, a spus el. „Ceea ce încearcă armata americană este să exploreze dacă poate nega fizic IRGC și Iranului capacitatea de a controla Strâmtoarea Hormuz”, a adăugat Puri.
Operațiunile diplomatice și militare se desfășoară simultan, în timp ce Iranul și SUA au făcut schimb de propuneri și contrapropuneri de pace de la începutul armistițiului. „Acest lucru se desfășoară pe două căi paralele: o cale militară și una de negociere, toate în același timp”, a spus Puri. Aceste lovituri limitate sunt, așadar, lansate ca parte a negocierilor. „Negociatorii pot prezenta doar pârghiile pe care le au de pe câmpul de luptă. Se va poziționa SUA într-o situație în care poate spune negociatorilor iranieni că nu controlează Strâmtoarea Hormuz? Pentru că, dacă încerci să aduni forțe în jurul Bandar Abbas și să lansezi atacuri din acea zonă de coastă, putem riposta. Dar Iranul nu va dori să fie împins în această poziție și va dori să spună că păstrează capacitatea de a lovi navele și bazele americane găzduite de aliații și partenerii din Golf. Deci aceasta este dualitatea care se desfășoară acum.”
Puri a spus că atât Washingtonul, cât și Teheranul par să aibă în continuare stimulente pentru a continua medierea, dar cele două părți abordează negocierile cu obiective foarte diferite. „Trump și administrația americană vor să impună o pace a învingătorului asupra Iranului. Lectura Iranului asupra aceluiași scenariu pe care îl primesc este foarte diferită, iar Iranul probabil vrea să prelungească aceste negocieri cât mai mult posibil, fără a ceda.” „Așadar, ajungem din nou într-o situație pe care au cunoscut-o și alte războaie – negocieri fără un punct final sau chiar promisiunea unui punct final, dar totuși un stimulent pentru ambele părți de a participa, deocamdată.”
De ce este important:
Înțelegerea importanței strategice a portului Bandar Abbas și a Strâmtorii Hormuz este crucială pentru a descifra dinamica conflictului dintre SUA și Iran. Acest punct de strangulare controlează o parte semnificativă a fluxului global de energie, iar orice escaladare militară în zonă poate avea consecințe economice și geopolitice majore, inclusiv creșterea prețurilor la petrol și perturbarea lanțurilor de aprovizionare. De asemenea, atacurile limitate, dar repetate, arată că armistițiul este fragil și că negocierile de pace sunt strâns legate de acțiunile de pe teren. Pentru cititorii români, acest subiect este relevant deoarece stabilitatea în Orientul Mijlociu influențează direct securitatea energetică și economică a Europei, inclusiv a României.
