Tirul, fondat în jurul anului 2750 î.Hr., a fost unul dintre cele mai importante orașe feniciene, un centru comercial și cultural care a dominat Marea Mediterană timp de secole. De aici au pornit coloniști care au fondat Cartagina, iar legenda spune că aici a fost descoperită culoarea purpurie, un simbol al regalității. Astăzi, ruinele sale – un hipodrom roman impresionant, un acvaduct, băi publice și un sit arheologic vast – atrag turiști și cercetători din întreaga lume. Însă, în urma atacurilor, o parte din aceste structuri au fost grav avariate. Fotografiile și mărturiile arată cratere uriașe lângă zidurile antice, iar unele clădiri istorice din apropiere s-au prăbușit sub impactul rachetelor.
„Este o tragedie nu doar pentru Liban, ci pentru întreaga umanitate”, a declarat un arheolog local, care a preferat să-și păstreze anonimatul din motive de securitate. „Aceste pietre poartă amprenta a mii de ani de civilizație. Să le vezi distruse de bombe moderne este ca și cum ai rupe o pagină din cartea istoriei.”
Atacurile israeliene au vizat, de asemenea, și alte situri istorice din sudul Libanului, inclusiv fortăreața Beaufort, un castel cruciat din secolul al XII-lea, situat pe o stâncă deasupra râului Litani. Beaufort a fost un punct strategic în multe conflicte, iar acum poartă și el cicatricile războiului. De asemenea, orașul Nabatieh, cunoscut pentru piețele sale tradiționale și moscheile vechi, a fost ținta unor bombardamente intense, care au distrus clădiri istorice și au forțat mii de oameni să fugă.
Contextul acestor atacuri este escaladarea conflictului dintre Israel și Hezbollah, care a început în octombrie 2023, odată cu războiul din Gaza. Hezbollah, o grupare militantă și politică libaneză susținută de Iran, a lansat rachete asupra nordului Israelului, iar Israelul a ripostat cu atacuri aeriene masive asupra sudului Libanului. Deși Israelul susține că vizează doar infrastructura militară a Hezbollah, realitatea arată că loviturile au afectat grav zone civile, inclusiv situri istorice protejate de convențiile internaționale.
UNESCO a cerut în repetate rânduri protejarea patrimoniului cultural în timpul conflictelor, iar Convenția de la Haga din 1954 interzice atacurile asupra bunurilor culturale. Cu toate acestea, în haosul războiului, astfel de prevederi sunt adesea ignorate. „Distrugerea deliberată sau neglijentă a siturilor istorice este o crimă de război”, a declarat un expert în drept internațional, citat de Al Jazeera. „Dar, din păcate, justiția internațională este lentă și rareori trage la răspundere pe cei responsabili.”
Pentru locuitorii din sudul Libanului, aceste atacuri reprezintă o nouă traumă. Mulți dintre ei își amintesc de războiul din 2006, când Israelul a bombardat aceleași zone. Acum, zeci de ani de eforturi pentru restaurarea siturilor istorice au fost anihilate în câteva secunde. „Am muncit atâta timp să păstrăm aceste comori pentru copiii noștri”, spune un localnic, cu lacrimi în ochi. „Și acum, totul s-a dus.”
Pe lângă pierderile culturale, impactul umanitar este devastator. Sute de mii de oameni au fost strămutați, iar infrastructura de apă, electricitate și sănătate este grav afectată. Organizațiile umanitare avertizează că Libanul, deja în criză economică profundă, nu poate face față unui nou val de refugiați și distrugeri.
În ciuda apelurilor internaționale la încetarea focului, violențele continuă. Israelul susține că acțiunile sale sunt necesare pentru a-și apăra cetățenii, în timp ce Hezbollah promite să continue lupta până când agresiunea asupra Gaza se va opri. În acest cerc vicios, siturile istorice ale Libanului – mărturii ale unei civilizații care a supraviețuit imperii, cutremure și invazii – riscă să devină victime colaterale ale unui conflict care pare fără sfârșit.
De ce este important:
Distrugerea siturilor istorice din Liban nu este doar o pierdere pentru această țară, ci pentru întreaga umanitate. Aceste locuri sunt arhive vii ale trecutului nostru comun, iar protejarea lor în timpul conflictelor armate este o obligație morală și legală. Fiecare piatră distrusă șterge o parte din memoria colectivă a omenirii. În plus, aceste atacuri subliniază eșecul comunității internaționale de a impune respectarea dreptului internațional umanitar. Dacă nu protejăm patrimoniul cultural în timp de război, ce speranță mai avem să protejăm viețile oamenilor?
