Fondat în 1897, Bundul nu era doar un partid socialist, ci și o organizație care milita pentru drepturile culturale și naționale ale evreilor din diaspora, promovând idișul ca limbă a poporului evreu și respingând cu fermitate sionismul. Pentru bundiști, soluția „problemei evreiești” nu era un stat național în Palestina, ci autonomia culturală și politică în țările în care evreii trăiau deja. Ei credeau într-o lume în care muncitorii evrei, alături de ceilalți muncitori, puteau construi o societate socialistă, democratică și multinațională.
Dar ce a rămas din această viziune? În emisiunea UpFront de la Al Jazeera, jurnalistul Marc Lamont Hill a discutat cu artista și scriitoarea Molly Crabapple, câștigătoare a unui premiu Emmy, despre moștenirea Bundului și despre renașterea interesului pentru anti-sionismul evreiesc în contextul actual. Crabapple, cunoscută pentru ilustrațiile sale politice și pentru implicarea în mișcări sociale, a explicat cum ideile bundiste au fost aproape șterse din memoria colectivă, dar cum ele revin acum, în special în rândul tinerilor evrei care caută o alternativă la sionismul dominant.
Contextul istoric al Bundului
Pentru a înțelege relevanța Bundului astăzi, trebuie să privim la originile sale. La sfârșitul secolului XIX, evreii din Imperiul Rus trăiau în condiții de sărăcie extremă, persecuție și pogromuri. În acest mediu, ideile socialiste au prins rădăcini, iar Bundul a devenit principala forță politică evreiască din regiune. El a organizat greve, a creat sindicate și a promovat educația în idiș. În același timp, a luptat împotriva antisemitismului și a susținut drepturile minorităților.
Spre deosebire de sioniști, care vedeau Palestina ca singura soluție, bundiștii considerau că evreii trebuie să lupte alături de celelalte popoare oprimate pentru o societate mai justă. Ei au fost activi în Revoluția Rusă din 1905 și în cea din 1917, dar au intrat în conflict cu bolșevicii, care au suprimat orice formă de autonomie națională. După Revoluția din Octombrie, Bundul a fost interzis în Uniunea Sovietică, iar mulți dintre membrii săi au fost executați sau trimiși în gulaguri.
În Polonia interbelică, Bundul a continuat să existe, devenind unul dintre cele mai puternice partide evreiești din țară. A organizat școli, biblioteci, ziare și chiar miliții de autoapărare. Dar Holocaustul a distrus aproape complet această lume. Supraviețuitorii care au emigrat în Israel sau în Statele Unite au fost adesea asimilați în comunitățile sioniste, iar memoria Bundului a fost marginalizată.
Anti-sionismul evreiesc astăzi
În dialogul cu Marc Lamont Hill, Molly Crabapple a subliniat că, deși Bundul ca organizație a dispărut, spiritul său trăiește în mișcări precum Jewish Voice for Peace (JVP) sau IfNotNow, care militează pentru drepturile palestinienilor și critică politicile Israelului. „Există o tradiție evreiască lungă de anti-sionism, care nu este doar o reacție la ocupație, ci o poziție ideologică profundă”, a spus Crabapple. Ea a adăugat că această tradiție a fost suprimată de instituțiile evreiești mainstream, care au echivalat sionismul cu identitatea evreiască însăși.
Crabapple a vorbit și despre cum, în ultimii ani, tot mai mulți evrei tineri redescoperă idișul, cultura idiș și istoria Bundului. „Este o modalitate de a spune: există o altă cale de a fi evreu, una care nu implică naționalismul și militarismul”, a explicat ea. În același timp, ea a atras atenția asupra pericolelor de a reduce întreaga istorie evreiască la sionism, ignorând contribuțiile imense ale stângii evreiești la lupta pentru justiție socială.
Moștenirea Bundului în secolul XXI
Deși Bundul a fost aproape uitat, ideile sale au o relevanță surprinzătoare în lumea de azi. Într-o perioadă în care naționalismul și xenofobia sunt în creștere, modelul bundist de autonomie culturală și cooperare interetnică oferă o alternativă. De asemenea, în contextul conflictului israeliano-palestinian, anti-sionismul evreiesc devine o poziție din ce în ce mai vizibilă, deși controversată.
Molly Crabapple a subliniat că nu trebuie să confundăm critica la adresa Israelului cu antisemitismul. „A fi evreu și a critica Israelul nu este doar posibil, ci este o parte esențială a tradiției evreiești de a lupta pentru dreptate”, a spus ea. Ea a amintit de figuri precum Hannah Arendt, care a criticat sionismul, sau de rabinii care au susținut boicotul împotriva Israelului.
În final, întrebarea „ce s-a întâmplat cu stânga evreiască?” nu are un răspuns simplu. Ea a fost suprimată, marginalizată și aproape ștearsă din istorie. Dar, așa cum arată conversația dintre Marc Lamont Hill și Molly Crabapple, ea nu a murit. Ea renaște în fiecare generație, sub forme noi, adaptate contextului actual. Și poate că, într-o lume tot mai divizată, viziunea bundistă a unei societăți bazate pe solidaritate, democrație și respect pentru diversitate este mai necesară ca niciodată.
De ce este important:
Acest subiect este crucial pentru înțelegerea complexității identității evreiești și a relației acesteia cu sionismul și cu lupta pentru drepturile palestinienilor. Redescoperirea moștenirii Bundului oferă o alternativă la narativul dominant și arată că există o tradiție evreiască anti-sionistă care merită să fie cunoscută și respectată. Într-o perioadă în care dezbaterile despre Israel și Palestina sunt adesea polarizate, această perspectivă poate contribui la un dialog mai nuanțat și mai incluziv.
