În anul 2026, peisajul energetic global se află într-un punct de inflexiune fără precedent. Întrebarea care stăruie în mintea liderilor din Silicon Valley, dar și a responsabililor de politici energetice de la Washington până la Beijing, este simplă, dar cu implicații existențiale: ce va alimenta rețeaua electrică în 2035? Răspunsul, care părea de domeniul trecutului doar cu un deceniu în urmă, este acum o cursă larg deschisă, un teren de luptă unde tehnologiile vechi și cele de ultimă oră se confruntă pentru supremație.
Motorul acestei transformări radicale este inteligența artificială (IA). Cererea sa nesățioasă de putere a transformat gigantele tehnologice în exploratori moderni, adevărați vânători de noi surse de energie. Această căutare a alimentat o competiție acerbă și a redirecționat fluxuri masive de capital investițional către startup-uri din domeniul fuziunii și fisiunii nucleare. Pentru mulți analiști și industriași, gazul natural a reprezentat, mult timp, răspunsul facil pentru necesitatea unei puteri de bază (baseload power) disponibile 24 din 7. Este o tehnologie testată, relativ ieftină și larg disponibilă. Totuși, aparența de siguranță a gazului natural s-a spulberat brutal sub impactul realităților geopolitice.
Războiul din Orientul Mijlociu a expus fragilitatea lanțului de aprovizionare după ce atacurile cu drone iraniene au scos din funcțiune o porțiune semnificativă a infrastructurii de gaz natural din Qatar, unul dintre principalii exportatori mondiali. Această criză a demonstrat că dependența de gazul natural liquefiat (GNL) este un pariu riscant. În paralel, cererea explozivă a generat o listă de așteptare pentru turbinele pe gaz atât de lungă încât comenzile plasate astăzi, în 2026, probabil nu vor fi onorate decât la începutul anilor 2030. Aceste întârzieri nu reprezintă doar un risc operațional pentru companiile tehnologice care au nevoie disperată de energie pentru centrele lor de date, ci și o amenințare existențială pentru industria gazelor naturale însăși. În Statele Unite, 40% din gazul natural consumat astăzi este utilizat pentru generarea electricității. Până când penuria de turbine se va remedia, industria s-ar putea trezi confruntată cu o recoltă proaspătă de competitori mult mai agili și mai puțin poluanți.
În această breșă strategică intră reactoarele nucleare modulare mici (SMR) și startup-urile de putere prin fuziune. Ambele tabere plănuiesc să conecteze primele lor centrale comerciale la rețea în următorii cinci până la șapte ani, un orizont temporal care coincide, aproape ironic, cu timpul necesar pentru achiziționarea pieselor și construcția unei noi centrale pe gaz natural.
Startup-urile SMR par să aibă cel mai bun șanse de a disloca centralele pe gaz natural. În multe cazuri, tehnologia lor reprezintă o rafinare a design-ului reactoarelor de fisiune existente, bazându-se pe o fizică fundamentală dovedită și utilizată pe scară largă timp de decenii. Siguranța și predictibilitatea sunt atuurile lor principale. Mai multe companii SMR își propun să aibă reactoare operationale înainte de sfârșitul deceniului. Kairos Power, care îl are pe Google ca viitor client, este un exemplu elocvent. Compania a primit aprobarea pentru reactorul său de demonstrație Hermes 2 în 2024, iar construcția este în plin desfășurare. Oklo, care s-a fuzionat cu compania de achiziții a lui Sam Altman în 2024, țintește anul 2028 pentru primele operațiuni comerciale, conform raportului său anual. Alți jucători speră să urmeze la câțiva ani distanță. X-energy, care îl are pe Amazon ca investitor, își propune începutul anilor 2030, în timp ce TerraPower, fondată de Bill Gates și care are un acord cu Meta, plănuiește să înceapă operațiunile comerciale în 2030.
Pentru a disloca gazul natural ca sursă de generare preferată, SMR-urile vor trebui să se extindă rapid, realizând economiile de scară pe care modelele lor de afaceri le impun. Acest lucru nu va fi ușor, dar companiile tehnologice par suficient de încrezătoare încât să investească direct în startup-uri sau să semneze acorduri pentru gigawați de putere.
Cealaltă tehnologie care captează imaginația și portofelele investitorilor este puterea prin fuziune. Deși nu este la fel de dovedită ca fisiunea, fuziunea nucleară promite să livreze cantități uriașe de energie folosind puțin mai mult decât apă de mare drept combustibil. Startup-urile din acest domeniu vizează, de asemenea, începutul anilor 2030 — sau chiar mai devreme — pentru a-și implementa primele reactoare.
Unul dintre favoriți, Commonwealth Fusion Systems, este pe cale să pornească reactorul său de demonstrație anul viitor. Primul său reactor comercial, Arc, de 400 de megawați, se așteaptă să înceapă generarea de energie în Virginia la începutul anilor 2030. Un alt startup, Inertia Enterprises, o relativă nou-venită, speră să înceapă construcția unei centrale la scară de rețea în 2030, bazându-se pe design-ul reactorului folosit de National Ignition Facility, care a fost primul care a demonstrat că reacțiile de fuziune nucleară controlată pot genera mai multă energie decât consumă.
Totuși, Helion ar putea avea cel mai agresiv calendar dintre toate. Susținută de Sam Altman, startup-ul se întrece cu timpul pentru a construi Orion, prima sa centrală de putere la scară comercială, până în 2028, pentru a furniza electricitate către Microsoft. Compania este, de asemenea, în discuții cu OpenAI pentru a furniza până la 5 gigawați până în 2030 și 50 de gigawați până în 2035. Pentru a atinge aceste cifre, Helion va trebui să construiască 800 de reactoare până la sfârșitul deceniului și încă 7.200 în următorii cinci ani. Dacă startup-ul poate livra energie în aceste cantități, ar rescrie complet piața energetică. Anul trecut, S.U.A. au adăugat 63 de gigawați de capacitate nouă de generare din toate sursele. Dacă Helion poate construi aproape 10 gigawați de capacitate nouă în fiecare an, compania singură ar adăuga mai multă energie decât întreaga industrie a gazelor naturale anul trecut.
Totuși, provocarea pentru toate aceste companii — inclusiv pentru producătorii de turbine pe gaz — rămâne costul. Startup-urile SMR se bazează pe producția în masă pentru a reduce costurile, dar această ipoteză nu a fost încă demonstrată. Astăzi, energia nucleară este una dintre cele mai scumpe forme de capacitate nouă de generare, în jur de 170 de dolari pe megawați-oră, conform Lazard. Fuziunea se confruntă cu o provocare similară de creștere, deși se lovește de și mai multe necunoscute. Unii experți prezic că un megawați-oră de la o centrală de fuziune ar putea costa inițial în jur de 150 de dolari. Noile centrale de bază pe gaz natural costă, în medie, aproximativ 107 dolari pe megawați-oră, deși prețurile au avut o tendință de creștere în ultimii ani, ceea ce le-ar putea pune pe o traiectorie de coliziune cu noile reactoare de fisiune și fuziune.
Însă, surpriza majoră ar putea veni dintr-o direcție mai puțin spectaculoasă, dar extrem de eficientă: energiile regenerate asociate cu baterii. Costurile energiei eoliene și solare au scăzut precipitat în ultimul deceniu. Deși energia eoliană pare să fi atins un platou, prețurile solare continuă să scadă. Bateriile, la rândul lor, au devenit mai ieftine, ajungând la punctul în care rețelele instalează cantități masive — 58 de gigawați-oră anul trecut. Chiar și fără subvenții, solarul asociat cu baterii variază între 50 și 130 de dolari pe megawați-oră, suprapunându-se peste fuziune, fisiune și gazul natural.
Aceste cifre se bazează pe tehnologia actuală a bateriilor, derivată din chimii destinate vehiculelor electrice. Noi design-uri vizând direct conexiunile la rețea ar putea reduce și mai mult prețurile. Form Energy, de exemplu, a semnat recent un acord pentru a furniza energie către Google dintr-o baterie fier-aer de 30 de gigawați-oră. O altă companie, XL Batteries, poate reutiliza vechi rezervoare de petrol pentru a stoca fluidul său organic ieftin — dimensiunea bateriei fiind limitată doar de mărimea și numărul tancurilor. Deoarece aceste noi baterii renunță la utilizarea mineralelor critice precum litiul, cobaltul sau nichelul, ele promit să reducă dramatic costul stocării energiei pe termen lung, la un punct în care ar fi greu de argumentat pentru orice altceva. Cursa pentru viitorul energetic este deschisă, iar câștigătorul nu este încă clar, dar cert este că vechiul monopol al gazelor naturale se apropie de sfârșit.
Ce va alimenta rețeaua energetică în 2035? Cursa este larg deschisă
