Conform documentelor depuse, consiliul de administrație al Centrului Kennedy intenționează să monteze o nouă placă care să ateste implicarea președintelui Trump în renovarea complexului. Textul propus ar urma să fie: „The John F. Kennedy Memorial Center for the Performing Arts, Restored and Renovated by President Donald J. Trump, Endowed by the Trump Kennedy Center Fund” – adică, în traducere, „Centrul Memorial John F. Kennedy pentru Artele Spectacolului, restaurat și renovat de președintele Donald J. Trump, finanțat prin Fondul Trump Kennedy Center”. Ultima parte, referitoare la fond, ar urma să fie adăugată doar dacă fondul respectiv va atrage donații de cel puțin 100 de milioane de dolari. În plus, consiliul dorește să redenumească întreaga suprafață a centrului în „Piața Președintelui Donald J. Trump”.
Această mișcare vine după ce, în luna iulie, consiliul a votat din nou pentru închiderea clădirii principale și pentru adăugarea numelui lui Trump, o decizie care a stârnit un val de critici și a dus la boicoturi din partea artiștilor și a publicului. În raportul depus marți, Centrul Kennedy a subliniat că nu va încerca să monteze numele înainte de 8 septembrie, dar a precizat că prelata care acoperă fațada, atât de discutată în ultimele săptămâni, este „un element necesar al activităților de construcție în curs” și că servește, printre altele, la protejarea panourilor de marmură în timpul renovării.
Avocații lui Joyce Beatty au cerut însă judecătorului Christopher R. Cooper, care supraveghează procesul, să se pronunțe înainte de 8 septembrie. În documentele depuse, echipa lui Beatty susține că „există toate motivele să credem că pârâții vor încerca să pună în aplicare, integral sau parțial, această nouă rezoluție ilegală la prima ocazie după 8 septembrie”. Mai mult, aceștia și-au exprimat îngrijorarea că „pârâții ar fi putut deja deteriora marmura istorică a fațadei prin atașarea inițială a numelui președintelui Trump deasupra numelui președintelui Kennedy”.
Beatty și echipa sa au contestat și argumentul conform căruia prelata ar fi necesară pentru construcție, susținând că, de fapt, consiliul „menține schelele și prelata pentru a acoperi fațada Centrului Kennedy, pentru a zădărnici intenția ordinului instanței ca Centrul să fie readus la statutul de memorial dedicat exclusiv președintelui Kennedy”.
Documentele depuse marți mai dezvăluie că, la începutul acestei luni, consiliului i-au fost prezentate două opțiuni diferite pentru închiderea Centrului, pregătite de o firmă din Virginia, Delta Consulting Group. Una dintre opțiuni prevedea o închidere totală a complexului, iar cealaltă o închidere parțială. Avocații lui Beatty susțin că Delta nu are experiență în managementul artelor. NPR a cerut comentarii atât de la Delta, cât și de la Centrul Kennedy, dar nu a primit un răspuns imediat. De altfel, de anul trecut, NPR a întrebat în mod repetat Centrul Kennedy despre experții consultați pentru acest proiect de renovare, dar nu a primit niciodată un răspuns.
Unele elemente ale documentelor depuse marți sunt sub sigiliu, inclusiv planurile clădirii și raportul consultantului. Această lipsă de transparență alimentează și mai mult speculațiile și nemulțumirile, atât în rândul publicului, cât și al artiștilor.
În mod separat, marți, Orchestra Simfonică Națională (NSO), care este unul dintre principalii chiriași ai Centrului Kennedy și ale cărei finanțe sunt profund interconectate cu ale complexului, și-a anunțat programul pentru sezonul 2026-2027. Orchestra va alterna concertele între șase locații diferite din regiunea Washington, D.C. Această decizie vine pe fondul unei crize financiare profunde în care a intrat orchestra, din cauza boicotului masiv al Centrului Kennedy, atât din partea artiștilor, cât și a publicului, potrivit mai multor surse interne din NSO, care nu sunt autorizate să vorbească public. Problemele financiare ale orchestrei au fost semnalate pentru prima dată de The Washington Post.
Schimbarea locațiilor poate reprezenta o provocare uriașă pentru organizațiile artistice, deoarece publicul trebuie să-și schimbe obiceiurile de a participa la concerte. În cazul NSO, însă, concertele în afara Centrului Kennedy s-ar putea dovedi mai atractive pentru potențialii spectatori, chiar dacă sala ar rămâne deschisă pe durata construcției. Aceasta pentru că mulți dintre cei care boicotează Centrul Kennedy ar putea fi dispuși să meargă la concerte în alte locații, unde nu se simt asociați cu deciziile controversate ale conducerii.
În esență, această dispută nu este doar despre un nume pe o clădire, ci despre identitatea și misiunea unei instituții culturale emblematice. Centrul Kennedy a fost creat ca un memorial viu dedicat președintelui John F. Kennedy, iar decizia de a adăuga numele lui Trump, precum și redenumirea pieței, sunt văzute de mulți ca o încercare de a rescrie istoria și de a politiza o instituție care ar trebui să rămână neutră și dedicată artei.
Pe de altă parte, susținătorii acestor schimbări argumentează că președintele Trump a fost implicat în renovarea clădirii și că este corect să i se recunoască contribuția. Cu toate acestea, criticii subliniază că nu există dovezi clare că Trump ar fi finanțat renovarea din fonduri proprii, iar implicarea sa pare mai degrabă una simbolică, menită să-și lase amprenta asupra unei instituții culturale importante.
În timp ce procesul continuă, iar termenul de 8 septembrie se apropie, rămâne de văzut ce va decide judecătorul Cooper. Cert este că această dispută a atras atenția națională și a scos la iveală tensiunile profunde din lumea culturală americană, unde arta și politica se întâlnesc adesea în moduri neașteptate. Publicul, artiștii și oficialii așteaptă cu sufletul la gură următoarea mișcare, iar viitorul Centrului Kennedy, așa cum îl știam, pare mai incert ca niciodată.
De ce este important:
Această dispută legală și culturală are implicații profunde asupra modului în care instituțiile publice sunt guvernate și asupra separației dintre artă și politică. Decizia de a adăuga numele unui președinte în funcție pe un memorial dedicat altui președinte, precum și redenumirea spațiului public, ridică întrebări esențiale despre patrimoniul cultural, memoria istorică și rolul guvernării în administrarea instituțiilor de artă. Mai mult, criza financiară a Orchestrei Simfonice Naționale și boicotul masiv arată că publicul și artiștii au un cuvânt greu de spus, iar deciziile luate de la vârf pot avea consecințe reale și durabile asupra vieții culturale. Este un caz de referință care ar putea stabili precedente legale și etice pentru alte instituții culturale din Statele Unite și din întreaga lume.
