SUA rămâne cel mai important partener militar extern al Golfului. Parteneriatele sale de apărare, legăturile de informații, sistemele de arme, capacitățile navale și prezența militară rămân esențiale pentru securitatea regională. Timp de ani, Washingtonul a măsurat influența chineză în raport cu propria putere militară. După aceste standarde, China rămâne departe de a putea înlocui SUA. Dar aceasta este măsura greșită a succesului strategic.
China a arătat puțin interes să concureze cu SUA în ceea ce privește raza militară în Golf. Asta pentru că a beneficiat direct de securitatea pe care Washingtonul a asigurat-o în regiune. Timp de decenii, Marina americană a ajutat la securizarea rutelor maritime prin care energia din Golf ajungea pe piețele asiatice. Puterea militară americană în regiunea Golfului a contribuit la stabilitatea care a permis companiilor chineze să facă comerț, să investească, să construiască infrastructură și să cumpere energie. Din perspectiva chineză, această aranjare a costat puțin și a adus beneficii semnificative. Înlocuirea sistemului de securitate american ar însemna asumarea costurilor politice, financiare și militare de a deveni garantul securității Golfului, ceea ce nu ar fi în interesul său.
În schimb, China s-a concentrat pe sectoare în care poate construi pârghii economice, căutând să devină la fel de importantă pentru economiile statelor din Golf precum este Washingtonul în arhitectura de securitate a regiunii. Astăzi, companii de stat chineze dețin participații în infrastructura cheie din Golf, cum ar fi porturile. De exemplu, COSCO Shipping Ports deține o participație de control în joint-venture-ul care operează terminalul CSP Abu Dhabi din portul Khalifa din EAU. Companiile chineze sunt, de asemenea, tot mai conectate la sectoare care vor modela viitorul regiunii, inclusiv energie regenerabilă, telecomunicații, producție, logistică, vehicule electrice și infrastructură digitală. Odată ce aceste sisteme devin interconectate prin finanțare, contracte și comerț, deconectarea implică costuri economice substanțiale. Un portavion poate pleca, iar un contingent de trupe poate fi redus, dar pârghiile și participațiile în porturi, fabrici, rețele de telecomunicații și lanțuri de aprovizionare sunt mult mai greu de anulat.
Abordarea Chinei nu cere guvernelor din Golf să devină pro-Beijing din punct de vedere politic. Are nevoie doar ca o poziție deschis anti-chineză să devină prea costisitoare din punct de vedere economic. Pentru statele din Golf, nu există nicio contradicție în a căuta legături puternice cu ambele puteri. Arabia Saudită, EAU și Qatar doresc fiecare cooperare în domeniul securității cu SUA și tehnologie occidentală avansată, căutând în același timp piețe chineze, capacitate de producție, investiții și acces la rețelele economice asiatice. Obiectivul lor este să evite dependența excesivă de oricare dintre puteri. Strategia lor este diversificarea, acoperirea riscurilor și autonomia strategică într-un sistem internațional tot mai multipolar.
Războiul SUA-Israel împotriva Iranului, care a perturbat transportul maritim prin Strâmtoarea Hormuz și a deteriorat bazele americane din Golf, inclusiv Al Udeid din Qatar, a demonstrat de ce această strategie este atât de crucială. Dependența excesivă de un singur actor sau domeniu creează vulnerabilitate, fie că acea dependență implică un singur furnizor de securitate, o piață de export, o rută de transport maritim, un ecosistem tehnologic sau o sursă de capital. Pentru statele din Golf, diversificarea este, prin urmare, o necesitate, o formă de gestionare a riscurilor. Ele se poziționează pentru un sistem internațional în care puterea americană rămâne importantă, dar nu mai este singura sursă de influență economică, politică și tehnologică.
Diversificarea este urmărită nu doar în sfera securității. Arabia Saudită, EAU, Qatar și alte state regionale încearcă să construiască economii dincolo de hidrocarburi. Inteligența artificială, producția avansată, energia regenerabilă și logistica devin centrale pentru strategiile lor naționale. Inteligența artificială (IA) în special arată ce este în joc. HUMAIN din Arabia Saudită și G42 din EAU reflectă ambițiile naționale de a construi industrii de IA. IA, la rândul său, depinde de cipuri avansate, centre de date, energie, infrastructură de calcul, capital și muncitori calificați. Statele din Golf caută parteneri care pot contribui la capitalul, tehnologia, infrastructura și parteneriatele industriale necesare pentru a construi aceste economii mai diversificate.
Întrebarea decisivă s-ar putea să nu mai fie câte baze deține o țară într-o regiune, ci cât de dificil este să fie eliminată din sistemul regional. SUA rămâne profund încorporată în Golf prin relații de apărare, cooperare în domeniul informațiilor, instituții financiare, universități, companii de tehnologie și parteneriate diplomatice. China creează o formă diferită de integrare, în care comerțul, infrastructura, tehnologia și investițiile generează interese pe termen lung pe care piețele le pot transforma în pârghii. Washingtonul nu trebuie să forțeze guvernele din Golf să aleagă între SUA și China în fiecare sector. Există preocupări legitime de securitate în ceea ce privește semiconductoarele avansate, inteligența artificială, telecomunicațiile, datele sensibile și tehnologiile cu dublă utilizare. Acele sectoare necesită garanții clare.
Cea mai bună opțiune a SUA este să concureze. Ar trebui să ofere tehnologie superioară, finanțare credibilă și parteneriate industriale mai profunde, jucând un rol semnificativ în transformarea economică a Golfului. Garanțiile de securitate rămân esențiale, dar nu mai garantează primatul în fiecare sector. Părerea exprimată în acest articol aparține autorului și nu reflectă neapărat poziția editorială a Al Jazeera.
De ce este important:
Această analiză arată că dinamica puterii în Golf nu se reduce la o simplă înlocuire a SUA de către China. Înțelegerea strategiei chineze – bazată pe comerț, tehnologie și integrare economică – este crucială pentru a anticipa evoluțiile regionale. Pentru România și Europa, aceasta subliniază necesitatea de a urmări cu atenție cum se reconfigurază alianțele într-o regiune vitală pentru securitatea energetică globală. De asemenea, evidențiază importanța diversificării parteneriatelor și a gestionării riscurilor într-o lume multipolară, o lecție valabilă și pentru statele din estul Europei, care caută echilibrul între marile puteri.
