Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară, iar tonul lor a fost unul de o rară duritate. Ministrul canadian de Externe, Anita Anand, a calificat decizia drept „inacceptabilă”. Guvernul australian s-a declarat „indignat”. Ministerul de Externe al Poloniei a transmis că este „dezamăgit”. Iar în Marea Britanie, oficialii au vorbit despre o decizie „rușinoasă”. Dar dincolo de declarațiile ferme și de comunicatele de presă pline de reproșuri, rămâne o întrebare esențială: ce fac aceste state mai departe?
Pentru că, să fim sinceri, cuvintele nu au salvat niciodată vieți. Iar dacă Occidentul este cu adevărat nemulțumit de modul în care Israelul și-a anchetat propriile forțe, atunci are la dispoziție instrumentele legale și instituționale pentru a face ceva concret. Canada, Marea Britanie și Australia au atât capacitatea instituțională, cât și dreptul legal de a investiga ele însele acest atac. Dacă nu o fac, atunci acceptă tacit impunitatea Israelului pentru uciderea propriilor lor cetățeni.
Imaginile surprinse în urma atacului sunt cutremurătoare. O gaură carbonizată străpunge acoperișul vehiculelor organizației, chiar lângă logo-ul WCK. Cele trei mașini din convoi erau clar marcate, iar deplasarea lor prin Fâșia Gaza era coordonată în timp real cu forțele israeliene. Nu a fost suficient. Lalzawmi Frankcom din Australia, Damian Sobol din Polonia, Saifeddin Issam Ayad Abutaha din Palestina, Jacob Flickinger cu dublă cetățenie americană și canadiană, precum și britanicii John Chapman, James Henderson și James Kirby au plătit cu viața. Ei sunt doar șapte dintre cei peste 1.000 de lucrători umanitari uciși în Gaza din 2023 încoace.
Atacul asupra convoiului WCK poartă toate semnele unui potențial crimă de război. Anita Anand a sugerat acest lucru atunci când a invocat legile conflictelor armate, afirmând că „Canada se așteaptă ca dreptul internațional umanitar să fie respectat”. Și aici intervine un aspect crucial: chiar dacă atacul a fost comis din eroare, așa cum susține Israelul, el poate constitui totuși o crimă de război. A numi un atac drept „greșeală tragică” nu este o baghetă magică care absolvă făptașii de responsabilitate. Dacă cei implicați în atac au acționat cu nesăbuință, cu un dezinteres vădit față de viața civililor, ei pot fi trași la răspundere pentru crime de război conform dreptului internațional.
Și aici lucrurile devin și mai tulburătoare. Comandantul care a ordonat atacurile asupra convoiului WCK, colonelul Nochi Mendel, a declarat într-un interviu: „Nu îmi pare rău pentru ceea ce am făcut”. Un ofițer israelian care nu manifestă nicio remușcare pentru uciderea de civili nu mai surprinde pe nimeni. O cultură a impunității se dezvoltă tocmai în astfel de condiții, în care făptașii nu se tem de consecințele acțiunilor lor. Iar armata israeliană aproape sigur a calculat că furia Occidentului este doar aer cald, că nu va fi urmată de acțiuni concrete. Tocmai de aceea, aceste puteri trebuie să le demonstreze că se înșală.
Londra, Canberra și Ottawa au anunțat că vor „continua să caute răspunsuri” în numele familiilor celor uciși în atacul WCK. Dar nu ar trebui să-și piardă timpul căutând răspunsuri de la cei care au demonstrat clar că nu au niciun interes să tragă la răspundere vinovații. Ar trebui să acționeze ele însele. Regatul Unit, Canada și Australia au autoritatea legală, expertiza și resursele necesare pentru a-și exercita jurisdicția asupra crimelor atroce comise în Gaza. Pot face acest lucru prin ceea ce se numește jurisdicție universală, care permite statelor să investigheze și să urmărească penal crime internaționale – crime de război, crime împotriva umanității și genocid – chiar și atunci când acestea au fost comise în străinătate, de străini împotriva altor străini.
În acest caz, însă, victimele includ propriii lor cetățeni. Obligația și interesul lor de a urmări răspunderea penală sunt astfel și mai evidente. Deci, ce ar trebui să se întâmple în continuare? Canada, Marea Britanie și Australia ar trebui să anunțe o anchetă penală comună privind suspectele crime de război comise în atacul WCK. Pot invita și alte state să li se alăture. Polonia, de exemplu, are și ea capacitatea legală de a exercita jurisdicție universală.
Canada a făcut deja câțiva pași în această direcție. În 2024, poliția canadiană a lansat o „anchetă structurală” privind crimele internaționale comise în Gaza. Acest proces colectează probe care pot fi folosite ulterior în cazuri împotriva făptașilor care intră sub jurisdicția canadiană. Desigur, deschiderea unei anchete penale nu înseamnă neapărat că cineva va fi urmărit penal. Dar ar putea oferi familiilor victimelor cea mai bună șansă de a obține dreptate. Ar fi un semn că statele sunt dispuse să aloce resurse pentru a trage la răspundere făptașii. Mai mult, dacă în cele din urmă Canada, Marea Britanie și Australia emit mandate de arestare, iar vreunul dintre suspecți călătorește în străinătate, ar putea fi supus extrădării către una dintre aceste țări pentru a fi judecat.
Decizia de a respinge o anchetă penală privind atacurile WCK este într-adevăr inacceptabilă. Iar statele ai căror cetățeni au fost uciși trebuie să-și desfășoare propria anchetă penală privind suspectele crime de război comise împotriva lucrătorilor umanitari din Gaza. Pentru că, dacă nu o fac, mesajul pe care îl transmit este unul clar: viața lucrătorilor umanitari valorează mai puțin decât considerentele diplomatice. Iar acesta este un preț pe care nimeni nu ar trebui să fie dispus să îl plătească.
De ce este important:
Această analiză evidențiază un moment de cotitură în ceea ce privește responsabilitatea internațională și protecția lucrătorilor umanitari în zonele de conflict. Decizia Israelului de a nu deschide o anchetă penală pentru uciderea celor șapte angajați WCK nu este doar o problemă bilaterală între Israel și statele ai căror cetățeni au fost uciși – este un test al ordinii internaționale bazate pe reguli. Dacă marile democrații occidentale nu acționează, ele trimit un mesaj periculos: că impunitatea este tolerată atunci când vine vorba de aliați strategici, că viețile lucrătorilor umanitari pot fi sacrificate fără consecințe, și că dreptul internațional umanitar este doar o formalitate goală. În plus, exercitarea jurisdicției universale de către Canada, Marea Britanie și Australia ar stabili un precedent crucial pentru protejarea civililor și a personalului umanitar în toate conflictele viitoare, nu doar în Gaza. Este un moment în care principiile declarate trebuie să devină acțiuni concrete, altfel rămân doar vorbe goale.
