Emad Khater, șeful consiliului local din Ein Siniya, a declarat că acest incident face parte dintr-o serie de atacuri sistematice care au afectat anterior satul, inclusiv incendieri deliberate de copaci, case și mașini, precum și furturi și agresiuni fizice asupra cetățenilor și muncitorilor din fabrici. Ein Siniya se află în zona B conform Acordurilor de la Oslo, ceea ce ar trebui să însemne că se află sub control civil palestinian și control de securitate mixt israeliano-palestinian. Cu toate acestea, coloniștii acționează nestingheriți, iar armata israeliană pare să le ofere protecție, nu să îi oprească.
Abdul Samad Abdul Aziz, proprietarul fabricii din Ein Siniya, a relatat că, la sfârșitul lunii iulie, israelieni din așezările ilegale au pătruns în incinta industrială și au dat foc echipamentelor grele. O mașină de spart pietre a fost grav avariată, cauzând pierderi estimate la 700.000 de dolari. Coloniștii au înființat un avanpost pe drumul care duce la fabrică, aducându-și animalele după ce au alungat păstorii palestinieni locali. Abdul Aziz a subliniat că, de la sosirea coloniștilor, vehiculele și birourile au fost atacate în mod repetat, cu scopul vădit de a restricționa activitatea fabricii și de a-i determina pe proprietari să părăsească zona.
Situația se repetă în alte zone ale Cisiordaniei. Khaled al-Zaarir, din orașul as-Samu, la sud de Hebron, a declarat că aproximativ 30 de coloniști au atacat pe 21 august o fabrică industrială pe care o deține, după ce au primit amenințări repetate cu moartea. Atacatorii au distrus două excavatoare mecanice, trei mașini de tăiat piatra, trei buldozere și un birou de pază. Incendiul provocat de coloniști a lăsat peste 90% din echipamentele grele ireparabile, iar pagubele au afectat 55 de persoane care depindeau direct sau indirect de fabrică pentru venituri.
Economistul Moayad Afanah a declarat pentru Al Jazeera că facilitățile industriale din zonele B și C ale Cisiordaniei ocupate sunt vizate „colectiv și deliberat” de coloniști. Atacurile recente asupra fabricilor de lactate al-Junaidi din zona Tulkarem par să facă parte din această tendință. „Volumul pierderilor financiare este enorm, deoarece arderea unui singur buldozer sau excavator costă investitorul sute de mii de șekeli (zeci de mii de dolari), ceea ce duce în cele din urmă la epuizarea economiei palestiniene și la diminuarea continuă a resurselor și facilităților sale”, a explicat Afanah. „Astfel, aceste atacuri reușesc să creeze un mediu care respinge investițiile și viața.”
Economistul a avertizat că sabotajul deliberat al industriei palestiniene de către coloniști adâncește criza economică din Cisiordania, unde șomajul a ajuns deja la 29%. Această cifră alarmantă reflectă impactul devastator al violenței coloniștilor asupra unei economii deja sufocate de ocupație, restricții de mișcare și blocaj militar.
Amir Dawoud, oficial al Comisiei pentru Colonizare și Rezistență la Zid (CRRC), a declarat că organizația sa a documentat 798 de atacuri ale coloniștilor doar în luna iulie. Acestea au inclus 440 de incidente de distrugere a proprietăților și nivelare a terenurilor, 67 de confiscări și furturi, precum și vandalizarea sau otrăvirea a 5.027 de copaci. Pe 25 martie, coloniștii au ridicat un cort lângă o fabrică de beton din Taybeh. Pe 16 august, coloniștii au vizat o mașină de tăiat piatra din Sinjil, tăindu-i cablurile și furând o placă electronică valoroasă.
Dawoud a avertizat că astfel de pagube pot duce la pierderea veniturilor pentru zeci de familii, totul cu intenția de a controla pământul din Cisiordania și de a forța palestinienii să-și părăsească casele. „Terorismul coloniștilor are o dublă funcție: provoacă pierderi economice directe și produce un mediu coercitiv care îi împinge pe palestinieni să se retragă de pe pământ, deschizând calea expansiunii coloniale și controlului asupra acestuia”, a adăugat el.
Această strategie nu este nouă, dar s-a intensificat semnificativ în ultimii ani, în special după atacurile din 7 octombrie 2023 și începutul războiului din Gaza. Coloniștii, adesea înarmați și protejați de armata israeliană, acționează cu impunitate aproape totală, transformând viața palestinienilor din Cisiordania într-un coșmar cotidian. Atacurile asupra fabricilor și terenurilor agricole nu sunt acte izolate de violență, ci o campanie coordonată de epurare economică și demografică.
Fabricile palestiniene nu sunt doar surse de venit; ele sunt simboluri ale rezistenței și ale prezenței palestiniene pe pământul lor. Distrugerea lor are un impact psihologic profund asupra comunităților, care se simt abandonate de comunitatea internațională și lipsite de orice protecție. Fiecare fabrică incendiată, fiecare măslin tăiat, fiecare excavator distrus reprezintă o lovitură nu doar economică, ci și existențială.
Comunitatea internațională condamnă în mod regulat violența coloniștilor, dar nu ia măsuri concrete pentru a opri această campanie. Statele Unite și Uniunea Europeană au impus sancțiuni simbolice unor coloniști extremiști, dar acestea nu au avut niciun efect descurajator. Israelul, care are responsabilitatea legală de a proteja populația civilă din teritoriile ocupate conform dreptului internațional, nu doar că nu își îndeplinește obligațiile, dar pare să încurajeze și să sprijine aceste atacuri.
În timp ce lumea își îndreaptă atenția către Gaza, Cisiordania este supusă unei colonizări accelerate și unei epurări etnice lente, dar constante. Fabricile care sunt atacate astăzi ar fi putut oferi locuri de muncă și speranță pentru mii de palestinieni. În loc de aceasta, ele devin morminte ale unei economii sufocate, iar pământul lor este pregătit pentru extinderea așezărilor ilegale.
De ce este important:
Această campanie sistematică a coloniștilor israelieni împotriva fabricilor și terenurilor agricole palestiniene reprezintă o escaladare periculoasă a violenței în Cisiordania ocupată, cu scopul declarat de a paraliza economia locală și de a forța strămutarea populației. Atacurile nu sunt incidente izolate, ci o strategie coordonată de epurare economică și demografică, care adâncește criza umanitară și face imposibilă soluția celor două state. Distrugerea infrastructurii industriale palestiniene nu doar că privează mii de familii de venituri, dar elimină orice șansă de viabilitate economică a unui viitor stat palestinian. Comunitatea internațională trebuie să înțeleagă că aceste atacuri, comise cu complicitatea armatei israeliene, reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și necesită o intervenție urgentă, nu doar condamnări simbolice.
