Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat pe platforma X, în care guvernul columbian afirmă că recunoaște suveranitatea israeliană asupra acestui teritoriu și dreptul statului evreu de a se proteja împotriva amenințărilor externe. Mai mult, documentul subliniază că menținerea controlului israelian asupra Golanului este o componentă esențială a apărării naționale a Israelului. O declarație care a stârnit imediat reacții vehemente, atât în lumea arabă, cât și în rândul organizațiilor pentru drepturile omului.
Ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, nu a pierdut timpul și a mulțumit public „bunului său prieten” de la Espriella pentru această recunoaștere „istorică”. Potrivit lui Saar, cei doi au căzut de acord asupra acestei mișcări în orașul columbian Barranquilla, cu o zi înainte de inaugurarea noului președinte. O sincronizare care spune multe despre prioritățile politice ale noului lider de la Bogota.
Contextul istoric este esențial pentru a înțelege gravitatea acestei decizii. Israelul a capturat cea mai mare parte a Înălțimilor Golan de la Siria în timpul Războiului de Șase Zile din 1967, iar în 1981 a anexat ilegal teritoriul. Comunitatea internațională, în marea sa majoritate, a respins această anexare, considerând-o o încălcare a dreptului internațional. Singura excepție a fost Statele Unite, care au recunoscut formal pretenția israeliană în 2019, în timpul primului mandat al lui Donald Trump. Națiunile Unite continuă să considere regiunea ca parte integrantă a Siriei, iar secretarul general Antonio Guterres a reiterat luna trecută că ocupația israeliană este „total inacceptabilă”.
Siria a încercat să recupereze Golanul în războiul arabo-israelian din 1973, dar a fost respinsă. Un armistițiu a fost semnat în 1974, iar zona a rămas relativ liniștită de atunci, până la recentele evoluții. Recunoașterea Columbiei vine într-un moment extrem de tensionat, când Israelul își extinde amprenta militară în Siria, profitând de prăbușirea guvernului lui Bashar al-Assad din decembrie 2024. Trupele israeliene au intrat în zona tampon monitorizată de ONU și au capturat poziții strategice, inclusiv partea siriană a Muntelui Hermon, care domină capitala Damasc.
Cine este însă Abelardo de la Espriella? Noul președinte columbian a condus o campanie zgomotoasă, promițând relații strânse cu Statele Unite și Israel ca modalitate de a combate grupurile armate din țara sa. Susținut financiar de Washington, milionarul a promis să restabilească legăturile cu Israelul, după ce predecesorul său, Gustavo Petro, a criticat dur războiul genocidar din Gaza, a rupt relațiile diplomatice și a oprit importurile de arme israeliene. De asemenea, de la Espriella a anulat planurile lui Petro de a deschide o ambasadă la Ramallah, în Cisiordania ocupată.
Această schimbare bruscă de politică externă ridică semne de întrebare serioase. Pe de o parte, este o încercare clară a noului președinte de a se alinia cu tabăra occidentală condusă de SUA și Israel, într-o regiune a Americii Latine unde multe țări au adoptat poziții critice față de acțiunile Israelului. Pe de altă parte, decizia ignoră complet dreptul internațional și suferința poporului sirian, care își vede teritoriul național sfâșiat de ocupație.
Analiștii internaționali consideră că această recunoaștere este mai degrabă un gest simbolic, cu impact practic limitat, dar cu o încărcătură politică uriașă. Ea oferă Israelului un sprijin moral într-un moment în care este tot mai izolat pe scena internațională, iar pentru Columbia, înseamnă o repoziționare clară în geopolitica globală. Însă, dincolo de calculele politice, rămâne întrebarea fundamentală: poate o singură țară să rescrie istoria și să legitimeze o anexare condamnată de întreaga lume? Răspunsul este nu, dar fiecare astfel de gest erodează normele internaționale și creează precedente periculoase.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Siria a denunțat decizia ca fiind „nulă și neavenită”, iar Liga Arabă a cerut Columbiei să revină asupra acestei poziții. Organizațiile pentru drepturile omului au avertizat că recunoașterea anexării ar putea încuraja alte țări să urmeze exemplul, subminând eforturile de pace în regiune. În același timp, susținătorii Israelului au salutat mișcarea ca pe o victorie diplomatică, subliniind importanța securității israeliene într-o regiune instabilă.
Pentru Columbia, această decizie ar putea avea consecințe interne. Țara are o comunitate arabă semnificativă, iar opinia publică este împărțită. De asemenea, relațiile cu lumea arabă și cu țările din Sudul Global ar putea avea de suferit. În timp ce de la Espriella pare hotărât să meargă pe linia Washingtonului, rămâne de văzut dacă această politică va aduce beneficii reale Columbiei sau doar va adânci izolarea sa în anumite forumuri internaționale.
În fond, recunoașterea suveranității israeliene asupra Golanului nu este doar o chestiune juridică, ci una profund politică și morală. Ea trimite un semnal clar că, pentru anumite guverne, alianțele strategice contează mai mult decât respectarea dreptului internațional. Iar într-o lume deja marcată de conflicte și duble standarde, astfel de decizii nu fac decât să adâncească prăpastia dintre retorică și realitate.
De ce este important:
Această decizie a Columbiei reprezintă un precedent periculos în dreptul internațional, legitimând o anexare ilegală condamnată de ONU. Ea vine într-un moment critic, când Israelul își extinde ocupația în Siria, iar sprijinul unei țări din America Latină ar putea încuraja alte state să urmeze exemplul. Mai mult, schimbarea de politică externă a Columbiei sub noul președinte de extremă dreapta arată cum alianțele geopolitice pot răsturna decenii de poziții principiale, afectând echilibrul de putere în Orientul Mijlociu și încrederea în normele internaționale.
