Filipinele nu sunt străine de dezastre naturale. Situat pe Cercul de Foc al Pacificului și în zona de taifunuri, arhipelagul se confruntă cu furtuni tropicale, inundații și alunecări de teren aproape în fiecare an. Dar ceea ce a devenit din ce în ce mai frustrant pentru comunități este că, în ciuda investițiilor masive în sisteme de drenaj, diguri și baraje, inundațiile par să devină mai frecvente și mai severe. În provincia Cagayan, de exemplu, râul Cagayan – cel mai lung din țară – a depășit nivelul de pericol de mai multe ori în ultimii ani, lăsând mii de oameni blocați în acoperișuri.
Locuitorii din orașele afectate, cum ar fi Tuguegarao, au declarat pentru Al Jazeera că au văzut cu ochii lor cum canalele de scurgere sunt înfundate cu nămol și gunoi, cum digiurile au crăpături și cum pompele de apă sunt nefuncționale. „Am plătit pentru aceste proiecte prin impozitele noastre, dar când vine ploaia, totul se întâmplă ca și cum nu ar fi fost făcut nimic”, spune un pescar local. „Ne-am săturat să fim promisiuni și să primim doar apă în case.”
Fondurile pentru controlul inundațiilor sunt gestionate de Departamentul de Lucrări Publice și Autostrăzi (DPWH) și de agenții locale. În ultimii ani, guvernul filipinez a alocat miliarde de pesos pentru proiecte de mitigare a inundațiilor, dar multe dintre aceste proiecte sunt întârziate, subfinanțate sau prost proiectate. Un raport al Comisiei pentru Audit din 2022 a găsit nereguli în contractele de construcție, inclusiv lucrări nefinalizate și materiale de calitate inferioară. Aceste dezvăluiri au alimentat suspiciuni că o parte din fonduri au fost deturnate sau că proiectele au fost aprobate mai mult pentru beneficii politice decât pentru nevoile reale.
În timp ce musonul de sud-vest, cunoscut local ca „habagat”, aduce ploi torențiale în fiecare an, comunitățile spun că nu cer imposibilul. „Știm că nu putem opri natura, dar putem să ne pregătim mai bine”, spune o profesoară din provincia Isabela. „Vrem doar ca autoritățile să ne asculte și să ne spună unde au mers banii.” Această cerere de transparență este din ce în ce mai puternică, mai ales în contextul în care Filipine se confruntă cu o criză climatică care intensifică fenomenele extreme. Oamenii de știință avertizează că încălzirea globală va aduce ploi mai abundente și taifunuri mai puternice, ceea ce face ca infrastructura de protecție să fie mai critică decât oricând.
Pe lângă problemele de infrastructură, există și o problemă de coordonare. Agențiile naționale și locale adesea nu comunică eficient, iar planurile de urgență sunt depășite. În multe sate, sistemele de avertizare timpurie sunt inexistente sau nu funcționează, iar oamenii sunt lăsați să se descurce singuri. Un lider comunitar din Cagayan a explicat că, în timpul ultimei inundații, nu au primit niciun avertisment oficial; au aflat de pericol doar când apa a început să crească. „Am fost nevoiți să ne salvăm singuri, cu bărci improvizate și frânghii.”
Guvernul filipino, condus de președintele Ferdinand Marcos Jr., a promis să investigheze plângerile și să îmbunătățească sistemul. Într-un discurs recent, el a recunoscut că „există probleme” și că „trebuie să facem mai mult”. Dar comunitățile sunt sceptice. Ei au auzit promisiuni similare de la predecesorii săi, inclusiv de la Rodrigo Duterte, care a fost criticat pentru gestionarea dezastrelor. În plus, alegerile locale din 2025 se apropie, iar unii locuitori se tem că proiectele de infrastructură vor fi folosite ca instrumente electorale, nu ca soluții reale.
Un aspect care adaugă la frustrare este faptul că Filipine este una dintre țările cele mai vulnerabile la schimbările climatice, dar și una dintre cele mai puțin pregătite. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, țara pierde în medie 1,5% din PIB anual din cauza dezastrelor naturale. În timp ce guvernul a creat un fond de adaptare la climă, banii sunt adesea insuficienți și nu ajung la nivel local. În plus, multe comunități sărace locuiesc în zone de risc, cum ar fi malurile râurilor sau versanții, pentru că nu au alternative. Acestea sunt primele care suferă atunci când sistemele de protecție eșuează.
În timp ce ploile continuă să cadă, iar prognozele anunță mai multe furturi, locuitorii din nordul Filipin nu își mai permit să aștepte. Ei au început să se organizeze, să formeze comitete de monitorizare a proiectelor și să ceară audieri publice. Unii au depus plângeri la ombudsman, cerând investigații asupra contractelor de construcție. Alții au folosit rețelele sociale pentru a expune imagini cu digiuri crăpate și canale blocate, sperând să atragă atenția presei și a autorităților.
„Nu suntem împotriva guvernului, dar vrem să ne facem auziți”, spune un lider local. „Am plătit pentru aceste lucruri, avem dreptul să știm de ce nu funcționează.” Această cerere de responsabilitate este un semn al unei societăți civile care se trezește, dar și al unei frustrări profunde. În timp ce guvernul promite să revizuiască proiectele și să aloce mai multe fonduri, comunitățile rămân cu întrebarea: când vor vedea rezultate concrete?
De ce este important:
Această situație evidențiază o problemă globală: gestionarea fondurilor pentru infrastructura de protecție împotriva dezastrelor naturale. În contextul schimbărilor climatice, care intensifică fenomenele extreme, este crucial ca guvernele să asigure nu doar alocarea de bani, ci și implementarea eficientă și transparentă a proiectelor. Pentru Filipine, o țară cu vulnerabilitate ridicată, eșecul în controlul inundațiilor nu este doar o problemă locală, ci un semnal de alarmă pentru întreaga regiune. Cetățenii care cer răspunsuri nu sunt doar victime ale naturii, ci și victime ale unei administrații care nu își respectă promisiunile. Această poveste arată că, fără responsabilitate și implicare civică, chiar și cele mai bine finanțate proiecte pot eșua, lăsând oamenii să plătească cu viețile și casele lor.
