Între anii 1960 și 1990, cel puțin 4.000 de inuite din Groenlanda – inclusiv fete de numai 12 ani – au primit dispozitive intrauterine (DIU) sau injecții contraceptive, adesea fără consimțământul lor sau chiar fără să știe. O anchetă comună danezo-groenlandeză, publicată anul trecut, a stabilit că practica a fost intenționată să reducă natalitatea și dimensiunea familiilor, pe care autoritățile daneze de atunci le considerau o modalitate de a îmbunătăți nivelul de trai și condițiile sociale și de sănătate din Groenlanda, o insulă arctică cu statut de teritoriu semisuveran al Danemarcei, cu o populație de aproximativ 57.000 de locuitori.
Guvernul groenlandez a însărcinat în 2024 o comisie formată din patru membri să investigheze campania, care a provocat unor victime infecții grave, cicatrizarea trompelor uterine sau chiar îndepărtarea uterului. Unele dintre ele nu au mai putut avea copii. Dar experții nu au reușit să ajungă la o concluzie unanimă, a declarat vineri ministrul justiției din Groenlanda, Marianne Paviasen. Unul dintre rapoarte susține că nu a existat genocid, iar celălalt afirmă că amploarea încălcărilor nu poate fi stabilită. „Nu putem spune, în numele guvernului, dacă a fost genocid. Acesta este un subiect pe care putem continua să-l dezbatem”, a spus Paviasen.
Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a subliniat că comisia de reconciliere „nu va fi despre atribuirea vinovăției, ci despre descoperirea adevărului, cu scopul unei reconcilieri autentice”. La rândul său, premierul danez Mette Frederiksen a promis că Copenhaga va „gestiona procesul politic împreună cu guvernul Groenlandei”. Partidul groenlandez Siumut a cerut însă ca problema genocidului să fie soluționată de „o instanță internațională competentă și independentă”.
Victimele au contestat faptul că niciun inuit groenlandez nu a fost numit expert, în timp ce comisia a scos la iveală povești dureroase. „Pentru mine, aceasta nu este doar despre istorie sau politică. Este corpul meu, viața mea și dreptul meu la autodeterminare”, a declarat Henriette Berthelsen pentru AFP. „Și, din nou, văd că alții sunt cei care investighează și definesc ceea ce mi s-a făcut mie și altor femei inuite”, a adăugat ea.
Inger Platou, în vârstă de 70 de ani, a povestit pentru Reuters că s-a trezit dintr-o operație minoră, despre care i s-a spus că era necesară, doar pentru a descoperi că i s-a introdus un DIU fără consimțământul ei. „Se pare că am fost tratate ca niște animale”, a spus ea. „Fără consimțământ, voiau doar să oprească femeile să nască sau să aibă copii. A fost un act extrem de inuman.”
Danemarca și-a cerut scuze anul trecut pentru acest program, Frederiksen descriind „discriminarea sistematică” împotriva groenlandezilor. Joi, parlamentul danez a aprobat ca femeile afectate de campania de contracepție forțată să poată solicita compensații de până la 300.000 de coroane daneze (aproximativ 46.758 de dolari) fiecare.
Această decizie marchează un pas important, dar rămâne o rană adâncă în relația dintre Danemarca și fosta sa colonie. Groenlanda a fost o colonie daneză până în 1953, iar apoi a devenit un teritoriu cu autonomie extinsă, dar controlul asupra politicilor sociale și de sănătate a rămas mult timp la Copenhaga. Programul de contracepție forțată a fost implementat într-o perioadă în care autoritățile daneze considerau că populația inuită era „suprapopulată” și că reducerea natalității ar aduce beneficii economice și sociale. Această viziune paternalistă și rasistă a dus la suferințe enorme pentru mii de femei, care au fost private de dreptul fundamental de a decide asupra propriului corp.
Comisia de reconciliere, deși întârziată, este un semnal că guvernul groenlandez încearcă să abordeze trecutul cu onestitate. Totuși, lipsa unui consens între experți cu privire la genocid arată cât de dificil este să se stabilească o concluzie juridică clară într-un caz atât de complex. Unii specialiști în drept internațional susțin că intenția de a reduce populația unui grup etnic poate fi considerată genocid, în timp ce alții consideră că este nevoie de dovezi mai clare privind intenția de a distruge grupul în întregime sau în parte. Victimele, însă, nu au nevoie de etichete juridice pentru a-și valida suferința. Ele cer recunoaștere, scuze sincere și măsuri concrete pentru a preveni ca astfel de abuzuri să se mai repete.
În plus, această situație ridică întrebări mai largi despre modul în care statele foste coloniale își tratează populațiile indigene. De la sterilizările forțate din America Latină până la experimentele medicale pe comunități vulnerabile, istoria este plină de exemple în care „binele” presupus al statului a călcat în picioare drepturile individuale. Groenlanda, cu populația sa mică și dependența economică de Danemarca, a fost un teren propice pentru astfel de politici. Acum, prin comisia de reconciliere, se încearcă o curățare a rănilor, dar procesul va fi lung și dureros.
Pe de altă parte, compensațiile financiare, deși binevenite, nu pot șterge traumele. Femeile care au suferit intervenții medicale fără consimțământ au trăit decenii întregi cu rușine, furie și neîncredere în sistemul medical. Multe dintre ele nu au vorbit despre experiențele lor până recent, de teama stigmatizării sau a neîncrederii în autorități. De aceea, comisia de reconciliere trebuie să ofere un spațiu sigur pentru ca vocile lor să fie auzite, iar adevărul să fie stabilit, indiferent de concluziile juridice.
În final, decizia de a înființa comisia este un pas înainte, dar nu este suficientă. Guvernul groenlandez și cel danez trebuie să se asigure că recomandările comisiei vor fi implementate, că victimele vor primi sprijin psihologic și medical pe termen lung și că educația despre aceste abuzuri va fi inclusă în programele școlare. Doar astfel se poate construi o reconciliere reală, bazată pe respect reciproc și pe recunoașterea demnității fiecărei persoane.
De ce este important:
Această problemă scoate la lumină o pagină întunecată a colonialismului danez și a politicilor de control al populației asupra comunităților indigene. Ea subliniază necesitatea de a proteja drepturile reproductive ale femeilor și de a asigura consimțământul informat în orice intervenție medicală. De asemenea, demonstrează că adevărul și justiția sunt esențiale pentru vindecarea traumelor istorice, iar comisiile de reconciliere pot juca un rol crucial, chiar și atunci când concluziile lor sunt contestate. Pentru România, aceasta este o lecție despre importanța respectării drepturilor omului și a demnității tuturor cetățenilor, indiferent de etnie sau statut social.
