Faten Nabhan, o mamă de 35 de ani din Gaza City, stă într-o clădire parțial distrusă, înconjurată de cei șase copii ai săi, toți de vârstă școlară. După o dimineață petrecută umplând recipiente cu apă de la camioanele care vizitează tabăra, încearcă să găsească activități educative sau plăcute pentru ei. Dar resursele sunt inexistente. „Nu avem activități, tabere, desen, culori – absolut nimic. Tot ce pot face este să-i învăț câteva versete din Coran. Atât pot să gestionez”, spune ea cu tristețe. Soțul ei, Raafat, a fost ucis într-un atac aerian israelian în octombrie 2024, iar Faten se simte copleșită: „Abia reușesc să-i hrănesc și să le asigur nevoile de bază. Copiii mei au fost nevoiți să prea ia poveri mult prea grele pentru vârsta lor – fac schimb la căratul apei, adunat lemne și ajută în lipsa tatălui. Simt o durere profundă că își petrec copilăria astfel. Aceasta ar trebui să fie o perioadă de joacă, nu de responsabilități.”
Faten nu este singura. Asmaa Saleh, o fostă manageră de caz pentru UNICEF, trăiește și ea în Gaza cu cei cinci copii, cu vârste între 8 și 17 ani. De la începutul războiului, a tot fugit dintr-un loc în altul, încercând să găsească siguranță și să-și educe copiii. Vara aceasta, a reușit să obțină locuri pentru doi dintre ei la o tabără organizată de o organizație caritabilă locală – dar doar o zi pe săptămână. „În ziua de tabără, se trezesc devreme cu o emoție neobișnuită, se grăbesc să facă duș, să se îmbrace și să-și aranjeze părul. Uneori nici nu mai mănâncă micul dejun de nerăbdare. Dar în restul săptămânii, aceeași entuziasm dispare, iar zilele trec monoton”, povestește Asmaa. Pentru celelalte șase zile, rutina este aceeași: trezit, mâncat, ajutat mama cu treburile zilnice în cort – spălat, gătit, frământat aluat, cărat apă.
Asmaa știe cât de importantă este joaca pentru dezvoltarea copiilor. „Activitățile de grup organizate în vacanță construiesc inteligența, dezvoltarea emoțională, cooperarea și legăturile. În schimb, statul prelungit în cort, fără nicio ieșire, acumulează tensiune care se transformă uneori în agresivitate și certuri între frați”, explică ea. Dă un exemplu concret: fiica ei mai mică, care nu merge la tabără, dă semne de tensiune și frecare cu frații, în timp ce fetele mai mari se întorc de la tabără „proaspete și fericite”. Pentru Asmaa, aceasta este o dovadă clară a importanței joacei și educației – drepturi fundamentale ale copilului, consacrate în convențiile internaționale. „Astăzi, copiii noștri din Gaza sunt privați de aceste drepturi, exact când ar trebui să le exercite în formele lor cele mai simple”, spune ea.
Problemele descrise de Faten și Asmaa fac parte dintr-o criză mai amplă, documentată de organizații internaționale precum UNICEF. Un raport publicat în mai 2025 arată că copiii mici din Gaza nu au „medii sigure și stimulatoare esențiale pentru dezvoltarea timpurie”, iar copiii mai mari suferă de „întreruperi prelungite ale învățării, cu perspective limitate de recuperare fără intervenții țintite” și o scădere a oportunităților de dezvoltare socială și psihologică. În februarie 2025, Jonathan Crickx, șeful comunicării UNICEF în Palestina, a subliniat că joaca este vitală pentru copiii din Gaza și „nu un lux”.
În ciuda tuturor obstacolelor, Asmaa încearcă să găsească soluții. Recent a primit o cutie de creioane colorate și hârtie de desen de la o organizație caritabilă. Acum stă cu copiii în mijlocul zilei și desenează. „Încerc să fac orice pentru a le folosi timpul verii. Și continui, pentru că simt schimbarea psihologică pe care chiar și o oră de joacă organizată și desen o produce”, spune ea.
Dar pentru majoritatea copiilor din Gaza, vara rămâne o perioadă de pierdere. Nu există inițiative comunitare sau instituționale care să ofere sprijin psihologic în taberele de deplasați. „Copiii noștri trăiesc într-un colț uitat al lumii”, spune Faten. „În fiecare zi citesc pierderea și tristețea în ochii lor. Chiar și joaca, cea mai simplă nevoie, lipsește.”
De ce este important:
Acest articol scoate la lumină o criză umanitară profundă care afectează generația viitoare a Palestinei. Copiii din Gaza nu sunt doar victime ale războiului, ci și ale unei lipse sistematice de sprijin psihologic și educațional. Privarea de joacă și activități recreative are consecințe pe termen lung asupra dezvoltării lor cognitive, emoționale și sociale. În timp ce comunitatea internațională discută despre încetarea focului și ajutoare umanitare, nevoile fundamentale ale copiilor – dreptul la joacă, la educație, la o copilărie normală – rămân neadresate. Fără intervenții urgente, acești copii vor crește marcați de traume și lipsuri, iar viitorul întregii regiuni va fi compromis.
