Migranții nu au creat criza șomajului din Africa de Sud. Ei nu au provocat colapsul administrației locale. Nu au dezindustrializat economia. Nu au tăiat cheltuielile publice, nu au închis fabrici, nu au privatizat serviciile publice, nu au slăbit protecțiile muncii și nu au permis corupției să înflorească. Rădăcinile multiplelor crize ale Africii de Sud sunt mult mai adânci. Inegalitatea extremă a țării este produsul secolelor de deposedare colonială, capitalism rasial și exploatare apartheid. Descoperirea democratică din 1994 a pus capăt apartheidului politic, dar nu a transformat fundamental structurile economice care continuă să concentreze bogăția, pământul și puterea economică în mâinile unei mici minorități.
Astăzi, milioane de sud-africani resimt consecințele acestui eșec. Creșterea economică a fost slabă de la criza financiară globală din 2008. Industria manufacturieră a scăzut. Locurile de muncă stabile au fost înlocuite cu muncă precară și informalitate tot mai mare. Tinerii intră pe o piață a muncii care oferă puține speranțe de angajare sigură. Frustrația generată de aceste condiții creează un teren fertil pentru țapii ispășitori. Istoria ne învață că perioadele de criză economică produc adesea încercări de a da vina pe grupuri vulnerabile, în loc să se confrunte cu sursele reale ale suferinței sociale.
În loc să se conteste pe cei care beneficiază de inegalitate, atenția este deviată către migranți, refugiați și alte comunități marginalizate. Acest tipar nu este unic în Africa de Sud. În Europa, mișcări politice de extremă dreapta au câștigat sprijin dând vina pe migranți pentru insecuritatea economică. În Statele Unite, retorica anti-imigrantă a devenit o trăsătură centrală a discursului politic. Tendințe similare au apărut în America Latină și în alte părți, pe măsură ce crizele economice se adâncesc și diviziunile sociale se intensifică.
Această strategie de distragere a atenției este remarcabil de consistentă. Oamenii sunt încurajați să-și îndrepte furia orizontal, către alți oameni din clasa muncitoare, mai degrabă decât în sus, către cei care dețin puterea economică și politică. Când muncitorii sunt divizați pe naționalitate, limbă, etnie sau rasă, cei care profită de exploatare ies mai puternici. Angajatorii care se bazează pe forță de muncă ieftină și vulnerabilă beneficiază atunci când muncitorii concurează între ei, în loc să se organizeze împreună. Politicienii corupți beneficiază atunci când frustrarea publică este redirecționată departe de eșecurile lor. Elitele economice beneficiază atunci când dezbaterea publică se concentrează pe migranți, mai degrabă decât pe inegalitate, șomaj și concentrarea bogăției.
Acest lucru nu înseamnă că guvernele ar trebui să ignore politica de imigrație sau gestionarea frontierelor. Fiecare țară are dreptul și responsabilitatea de a reglementa migrația în conformitate cu legile sale. Sistemul de imigrație al Africii de Sud necesită reformă. Departamentul de Afaceri Interne are nevoie de mai multă capacitate și resurse. Corupția din cadrul instituțiilor de imigrație și de aplicare a legii trebuie abordată decisiv. Rețelele de trafic de persoane și criminalitatea care exploatează oamenii vulnerabili trebuie dezmembrate. Angajatorii care exploatează în mod conștient lucrătorii fără documente pentru a eluda legile muncii trebuie să se confrunte cu consecințe severe.
În același timp, trebuie să fie clar pentru tinerii nemulțumiți că soluția nu poate fi vigilentismul, justiția populară sau violența xenofobă. Nicio societate nu poate rezolva șomajul atacând străinii pe străzi. Nicio economie nu va crea locuri de muncă prin intimidare și frică. Nicio comunitate nu poate deveni mai sigură atunci când statul de drept este înlocuit de vigilentism. Constituția Africii de Sud, născută dintr-o luptă împotriva opresiunii și excluderii, cere o cale diferită. Ea afirmă demnitatea tuturor ființelor umane și respinge discriminarea. Aceste principii nu sunt obstacole în calea justiției sociale; ele sunt fundamente esențiale pentru realizarea acesteia.
Mișcarea sindicală are o responsabilitate particulară în acest moment. Sindicatelor au fost construite pe principiul că o vătămare adusă unuia este o vătămare adusă tuturor. Muncitorii pot veni din țări diferite, pot vorbi limbi diferite sau pot avea identități diferite, dar împărtășesc un interes comun în muncă decentă, salarii corecte, locuri de muncă sigure și justiție socială. Mișcarea sindicală trebuie să insiste pentru politici de stat clare și eficiente privind crearea de locuri de muncă, industrializare, investiții publice, servicii publice de calitate și redistribuirea bogăției și oportunităților. Trebuie să facă presiuni asupra guvernului pentru a combate corupția, a aplica standardele de muncă și a răspunde nevoilor poporului său.
Sud-africanii se confruntă cu o alegere. Putem urma calea țapilor ispășitori, a fricii și a fragmentării sociale, sau putem înfrunta cauzele reale ale crizei noastre și putem construi solidaritate între comunități. Doar a doua cale oferă vreo speranță de justiție, egalitate și pace socială durabilă. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat politica editorială a Al Jazeerei.
De ce este important:
Acest articol este crucial pentru înțelegerea dinamicii sociale și politice din Africa de Sud, dar și pentru a trage un semnal de alarmă asupra pericolelor xenofobiei și ale discursului de ură. Într-o perioadă în care crizele economice și sociale se adâncesc la nivel global, tendința de a da vina pe migranți devine din ce în ce mai răspândită. Articolul demonstrează că adevăratele cauze ale suferinței sunt structurale – inegalitatea, corupția, lipsa de investiții – și că solidaritatea între muncitori, indiferent de naționalitate, este singura cale către o societate mai justă. Este o lecție valabilă nu doar pentru Africa de Sud, ci pentru întreaga lume.
