Assal Rad, cunoscută pe rețelele sociale drept „reparatoarea de titluri” – pentru că a corectat public numeroasele greșeli jurnalistice ale marilor publicații – a transformat observațiile sale într-o analiză profundă a modului în care presa mainstream a contribuit la dezumanizarea palestinienilor și la albirea campaniei genocidare a Israelului în Fâșia Gaza. Într-un interviu acordat jurnalistului Richard Gizbert, la emisiunea The Listening Post de la Al Jazeera, Rad explică mecanismele prin care limbajul folosit de jurnaliști modelează realitatea și, mai grav, justifică violența.
Cartea sa nu este doar o colecție de exemple de jurnalism părtinitor, ci o disecție a modului în care instituțiile media, de la CNN la BBC, au adoptat o terminologie care inversează rolurile: ocupanții devin apărători, iar ocupații devin teroriști. Rad subliniază că termeni precum „conflict” sau „război” sunt folosiți în mod deliberat pentru a ascunde dezechilibrul masiv de putere și intenția de exterminare. Când un stat cu un arsenal nuclear atacă o populație închisă într-o încăpere în aer liber, nu vorbim despre un conflict între egali, ci despre un genocid în timp real. Dar mass-media, cu rare excepții, a ales să prezinte lucrurile ca pe o dispută teritorială, în care ambele părți au „dreptul de a se apăra”.
Unul dintre cele mai puternice exemple pe care le oferă Rad este modul în care au fost relatate atacurile asupra spitalelor și a școlilor. În loc să se întrebe de ce un stat modern bombardează civili neînarmați, jurnaliștii au adoptat limbajul armatei israeliene, vorbind despre „ținte militare” și „daune colaterale”. Această tehnică de distanțare emoțională a permis publicului occidental să privească imaginile cu copii sfâșiați ca pe un peisaj abstract, nu ca pe o crimă oribilă. Mai mult, atunci când un jurnalist îndrăznea să folosească cuvântul „ocupație” sau „apartheid”, era imediat acuzat de antisemitism, o etichetă care a devenit o armă de tăcere a oricărei critici la adresa Israelului.
Rad nu se oprește doar la analiza limbajului. Ea investighează și structurile de putere care controlează mass-media, de la consiliile de administrație pline de donatori pro-israelieni până la presiunile politice exercitate asupra redacțiilor. În cartea sa, ea demonstrează că nu este vorba de o conspirație globală, ci de o rețea de interese care se autoalimentează: politicienii au nevoie de sprijinul lobby-ului, iar media are nevoie de acces la oficiali. Astfel, se creează un cerc vicios în care adevărul este sacrificat pentru a menține status-quo-ul.
În timp ce Rad își prezintă concluziile, realitatea de pe teren continuă să ofere dovezi tragice. În ultimele săptămâni, Israelul și-a intensificat eforturile de a face viața insuportabilă în Cisiordania ocupată, unde coloniștii – protejați de armata israeliană – asediază, atacă și ucid palestinieni. Jurnalistul Ameed Shehade, corespondent al Al Araby TV, a vorbit cu noi despre ce înseamnă să trăiești și să lucrezi cu o țintă pe spate. Shehade, care a fost amenințat și hărțuit de forțele israeliene, descrie o atmosferă de teroare în care orice reportaj poate fi ultimul. El subliniază că, în timp ce mass-media internațională se concentrează pe Gaza, Cisiordania este transformată într-o zonă de război tăcut, iar comunitatea internațională privește în altă parte.
Această dublă măsură – atenția excesivă asupra unor aspecte și ignorarea totală a altora – este exact ceea ce Assal Rad critică în cartea sa. Ea arată că media nu doar relatează evenimentele, ci le și construiește, alegând ce să arate și ce să ascundă. Atunci când un jurnalist palestinian este ucis, știrea este îngropată la pagina 20, dar când un soldat israelian este răpit, toate titlurile sunt dedicate acestui subiect. Această selecție nu este întâmplătoare; ea reflectă o ierarhie a valorilor umane care îi plasează pe palestinieni în categoria „ceilalți”, a căror viață nu merită aceeași compasiune.
Cartea lui Rad vine într-un moment crucial, când dezinformarea și propaganda au atins cote alarmante. În era rețelelor sociale, oricine poate verifica faptele, dar marile instituții media continuă să se agațe de narațiuni învechite, de teamă să nu piardă audiență sau sponsorizări. Totuși, există o schimbare în curs: tot mai mulți jurnaliști independenți și cetățeni obișnuiți folosesc platformele alternative pentru a expune adevărul, iar presiunea publică a forțat unele publicații să-și revizuiască limbajul. Dar, așa cum subliniază Rad, această schimbare este prea lentă și prea superficială. Ea cere o reformă radicală a jurnalismului, care să pună demnitatea umană mai presus de interesele politice.
În final, „Don’t Say Palestine” nu este doar o carte despre mass-media, ci o chemare la acțiune. Ne provoacă să ne întrebăm: de ce acceptăm ca un genocid să fie numit „conflict”? De ce ne lăsăm manipulați de cuvinte care ascund crime? Și, mai important, ce putem face pentru a sparge acest zid de tăcere? Răspunsul nu este simplu, dar începe cu educație, cu gândire critică și cu refuzul de a accepta narațiunile oficiale fără a le verifica. Asal Rad ne arată că fiecare dintre noi are puterea de a corecta titlurile greșite, de a amplifica vocile celor care nu sunt auziți și de a cere responsabilitate din partea celor care ne informează. Pentru că, dacă mass-media a fabricat consimțământul pentru genocid, atunci tot prin mass-media – dar prin una onestă și curajoasă – putem construi o lume în care astfel de crime să devină de neconceput.
De ce este important:
Această analiză este crucială pentru că dezvăluie mecanismele prin care propaganda și limbajul părtinitor modelează opinia publică și permit comiterea de crime împotriva umanității fără a stârni o reacție internațională adecvată. Înțelegerea acestor mecanisme ne ajută să devenim consumatori critici de informație și să sprijinim jurnalismul independent, care pune adevărul mai presus de interese. Într-o lume în care dezinformarea este la putere, a cunoaște adevărul este primul pas spre a acționa.
