Luis de la Fuente a construit o echipă tânără, cu o medie de vârstă de doar 26,19 ani – a șasea cea mai mică dintre cele 48 de națiuni participante. Doar șase jucători aveau peste 30 de ani. Comparați cu Brazilia, care avea 11 jucători peste 30 și o medie de 28,65 ani. Spaniolii au mizat pe tinerețe în loc de experiență, iar decizia s-a dovedit câștigătoare. Cei mai buni jucători ai lor sunt adolescenți: Pau Cubarsi și Lamine Yamal au doar 19 ani, Nico Williams (autorul pasei decisive în finală) are 24, iar Pedri, mijlocașul Barcelonei, 23.
Drumul spre trofeu nu a fost deloc lin. După acel 0-0 cu Capul Verde – unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate din istoria Cupei Mondiale – mulți s-au întrebat dacă Spania are șanse reale. Dar echipa a crescut de la meci la meci. A trecut lejer de Arabia Saudită, apoi a învins Uruguayul cu 1-0 la Guadalajara. În optimi, a dispus cu ușurință de Austria, dar apoi a avut nevoie de multă determinare pentru a trece de Portugalia și Belgia în fazele următoare. Super-sub-ul Mikel Merino a ieșit de pe bancă în ambele meciuri și a marcat golurile victoriei în prelungiri, trimițând Spania în semifinale.
În semifinală, Spania a dat lovitura. Franța, care trecuse lejer de primele trei meciuri eliminatorii, era favorită clară. Dar de la Fuente a pregătit un adevărat masterclass tactic. Mijlocașii Dani Olmo, Rodri și Fabian Ruiz au dominat posesia și au controlat ritmul jocului încă de la fluierul de start. Francezii nu au reușit să-și hrănească vedetele – Kylian Mbappe, Michael Olise – și au fost limitați la șuturi de la distanță. Spania a deschis scorul în prima repriză și a continuat să preseze, încheind cu un 2-0 categoric.
Finala cu Argentina a urmat aceeași rețetă. Spania a păstrat aceeași formulă de start și a controlat posesia (65%), frustrându-i pe sud-americani atât mental, cât și fizic. Argentina a reușit doar două șuturi în 120 de minute, niciunul pe poartă. Frustrarea a atins apogeul în prelungirile reprizei secunde, când Enzo Fernandez a intrat dur la Cubarsi, primind al doilea galben și fiind eliminat. Spania a continuat să domine și a spart gheața în minutul 106: Ferran Torres a trimis mingea în plasa porții, aducând trofeul.
„Nimeni nu-și va aminti dacă am marcat goluri, dacă ridicăm trofeul”, spusese Lamine Yamal după meciul cu Belgia, în care nu reușise să înscrie. Avea dreptate. Deși a marcat un singur gol și nu a dat nicio pasă decisivă, Yamal a fost omul meciului în sferturi și a câștigat penalty-ul care a deschis scorul în semifinală. Mikel Oyarzabal a fost golgheterul echipei cu cinci reușite, iar Merino și Pedro Porro au marcat câte două. Dar golul decisiv al finalei i-a aparținut lui Torres.
Spania a încheiat turneul cu un singur gol primit și fără înfrângere – o serie care a ajuns la 38 de meciuri. Această generație, cu jucători precum Yamal, Cubarsi, Pedri și Williams, este departe de apogeul carierei. Peste patru ani, la Cupa Mondială de acasă (2030), ei vor fi în plină maturitate fotbalistică. Stilul bazat pe posesie al Spaniei se va potrivi perfect condițiilor caniculare ale verii europene. Iar peste doi ani, la Campionatul European găzduit de Regatul Unit și Irlanda, „La Roja” va încerca să-și apere titlul continental.
Luis de la Fuente și-a prelungit contractul până în 2028, iar selecționerul spaniol pare pregătit pentru mai multe succese. Această echipă nu doar că a câștigat un trofeu, ci a demonstrat că unitatea, tinerețea și o viziune tactică clară pot învinge chiar și cea mai strălucită individualitate – fie ea și Lionel Messi.
De ce este important:
Victoria Spaniei la Cupa Mondială 2026 marchează începutul unei posibile dominații a fotbalului internațional de către o generație extrem de tânără și talentată. Cu o medie de vârstă sub 27 de ani, „La Roja” a demonstrat că poate învinge echipe experimentate precum Argentina și Franța printr-un joc colectiv disciplinat și o posesie copleșitoare. Acest succes confirmă că investiția în formarea tinerilor, precum Lamine Yamal și Pau Cubarsi, dă roade la cel mai înalt nivel. Pentru fotbalul românesc, este o lecție despre importanța răbdării și a coeziunii de echipă, mai presus de nume mari.
