Ascultând oficialii israelieni, ai putea crede că operațiunile militare și coloniile israeliene din Cisiordania sunt o reacție. Dar nu sunt. Ele sunt o strategie – o strategie de colonizare. Timp de ani de zile, prezența armatei israeliene în Cisiordania a fost justificată de prezența coloniștilor israelieni. Poate că acest lucru a avut o oarecare valabilitate în trecut, dar în ultimii cinci ani, distincția dintre un soldat și un colonist israelian obișnuit s-a redus la faptul că unul poartă uniformă și are o ierarhie de comandă, în timp ce celălalt se îmbracă în blugi și poate trage la impuls. Poate că există puține diferențe între cei doi, dar fiecare joacă un rol specific într-o importantă succesiune strategică.
Mai întâi, armata israeliană slăbește comunitățile palestiniene prin operațiuni militare care mătură satele și orașele, distrugând infrastructura, reținând, torturând și chiar ucigând palestinieni. Apoi, incursiunile coloniștilor se intensifică, iar în final, brațul administrativ al guvernului consolidează reconfigurarea teritorială. Exact asta s-a întâmplat în Jenin. Armata israeliană a lansat mai multe ofensive letale asupra orașului și a taberei de refugiați, cea mai recentă fiind „Operațiunea Zidul de Fier” în 2025. Apoi au venit coloniștii. Astăzi, trei noi colonii israeliene sunt construite lângă oraș, iar altele sunt în curs de realizare în Tulkarem.
Nu doar că guvernul israelian și aparatul de securitate oferă protecție coloniștilor israelieni, dar este adevărat și invers. Timp de ani de zile, soldații israelieni care au comis torturi, violuri și crime împotriva palestinienilor au fost achitați datorită sprijinului și lobby-ului din partea grupurilor de coloniști. Tocmai de aceea, raportarea violenței israeliene din Cisiordania drept „violență a coloniștilor” nu spune întreaga poveste. „Violența coloniștilor” sugerează o ilegalitate sporadică care operează în afara statului, mai degrabă decât o strategie bine gândită de colonizare a unui teritoriu ocupat ilegal.
Timp de ani de zile, palestinienii au vorbit despre violența coloniștilor ca pe un avertisment cu privire la ceea ce ar putea urma. Fiecare an din ultimul deceniu a stabilit noi recorduri în extinderea coloniilor, deposedarea de pământ, frecvența violenței israeliene și numărul palestinienilor uciși. Fiecare recoltă de măsline perturbată, fiecare avanpost care se extindea peste dealuri era înțeles ca parte a unei încălcări treptate, ale cărei consecințe finale rămâneau dincolo de orizont. Astăzi, acel orizont s-a prăbușit. Palestinienii trăiesc într-o stare constantă de teroare colonială, asediați și abandonați. Li se cere să supraviețuiască în condiții în care femeile sunt forțate să sufere avorturi spontane blocate la punctele de control, unde școlile sunt atacate cu gaze lacrimogene de armată, unde copiii nu ajung niciodată la școală pentru că coloniștii le atacă autobuzul. În fiecare zi, spațiul de a exista în siguranță se micșorează.
În timp ce pământul este furat, corpurile palestinienilor sunt tratate ca obiecte prin care israelienii își exercită dominația, public și repetat. Poveștile de strămutare, tortură și umilință punctează viața de zi cu zi a palestinienilor. Poate tocmai de aceea, săptămâna trecută, Forouq Ramadan, un locuitor din Tal, a decis să captureze o armă de la un colonist israelian care invadase și să îl împuște. Acel moment este semnificativ, deoarece răspunsul violent al Israelului în Cisiordania de weekend nu a fost cu adevărat din cauză că un israelian a fost ucis. A fost din cauza ideii că un bărbat palestinian a putut captura cu succes arma unui colonist israelian înarmat și să-l împuște mortal.
În orice caz, acest episod violent este acum folosit ca o altă oportunitate de a accelera proiectul de colonizare. De aceea, nu ar trebui identificat drept o „escaladare”. Nu este un incident separat de violență a coloniștilor; face parte integrantă dintr-o strategie de colonizare. Ceea ce s-a întâmplat în Tal joi și ceea ce se întâmplă în Cisiordania astăzi nu poate și nu trebuie separat de ceea ce se întâmplă la nivel regional. Violența coloniștilor, campaniile militare genocidare, ordinele ilegale de evacuare pentru comunități întregi, detențiile în masă – toate funcționează în aceeași logică strategică: achiziția teritorială.
Israelul va căuta constant justificări și va recicla aceeași narațiune de securitate care l-a protejat eficient de scrutinul internațional timp de decenii. Evenimentele recente din Cisiordania nu sunt extraordinare, ci servesc drept o reflectare a realității generale. Fragmentarea teritorială și cucerirea avansează mai repede decât este lumea dispusă să recunoască. Aceasta nu este o problemă de securitate. Este un proiect teritorial. Deși metodele diferă, Israelul remodelează peisajul în Gaza, în Cisiordania, în Ierusalim și chiar în Siria și Liban în aceeași direcție. A fost o vreme când expansiunea teritorială israeliană în Cisiordania era un semnal de alarmă pentru lume. Astăzi, este o realitate care depășește cu mult teritoriul palestinian ocupat. Și totuși, lumea încă o prezintă drept o problemă de „securitate israeliană”.
De ce este important:
Acest articol dezvăluie mecanismul prin care violența coloniștilor nu este un fenomen izolat, ci o componentă esențială a unei strategii sistematice de colonizare a Cisiordaniei. Înțelegerea acestui fapt este crucială pentru a nu mai reduce conflictul la simple „incidente de securitate”, ci pentru a recunoaște natura colonială a proiectului israelian. Fără această perspectivă, comunitatea internațională riscă să legitimeze, prin tăcere sau prin cadru greșit, o realitate care încalcă zilnic dreptul internațional și drepturile fundamentale ale palestinienilor.
