Atacul de la San Diego nu este un caz izolat. În Statele Unite, violența armată a devenit o realitate sumbră, iar copiii sunt adesea expuși, fie direct, fie prin intermediul știrilor sau al discuțiilor din comunitate. Potrivit psihologului Julie Kaplow, vicepreședinte executiv pentru programe și politici de traumă și doliu la Meadows Mental Health Policy Institute din Texas, „persoanele care au fost efectiv în clădiri și au fost expuse direct sunt cele care ne îngrijorează cel mai mult. Proximitatea față de un astfel de eveniment este unul dintre cei mai puternici predictori ai stresului post-traumatic.”
Copiii, în special, sunt vulnerabili. Simptomele pot apărea imediat sau în lunile următoare: coșmaruri, flashback-uri, evitarea discuțiilor despre eveniment, iritabilitate sau regresii comportamentale. De exemplu, un copil care fusese deja educat să folosească toaleta poate începe să aibă accidente, iar unul care dormea singur poate deveni brusc speriat. „Aceste comportamente sunt semnale de alarmă”, explică Kaplow.
Dar nu doar copiii aflați la fața locului sunt afectați. Un studiu din 2023 realizat de Spitalul de Copii din Philadelphia a arătat că cei care locuiesc la mai puțin de cinci străzi distanță de locul unei împușcături au mai multe șanse să ajungă la urgențe cu simptome de anxietate sau gânduri suicidare în săptămânile următoare. Cei care au avut traume anterioare sunt și mai vulnerabili. „Un astfel de eveniment poate readuce amintiri traumatice pentru cei care au fost victime ale unor împușcături în masă sau ale altor tipuri de violență, sau chiar pierderi generale din trecut”, adaugă Kaplow.
Ce pot face părinții? Dr. Vera Feuer, psihiatru pentru copii și adolescenți și ofițer clinic șef la Child Mind Institute din New York, subliniază că primul pas este restabilirea sentimentului de siguranță. „Chiar dacă nu este o siguranță fizică deplină, măcar una psihologică, astfel încât copiii să știe că atunci când sunt speriați, au la cine să apeleze.”
Unul dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții este să evite subiectul, de teamă să nu provoace anxietate. „Ca adulți grijulii, uneori evităm să menționăm situația sau să vorbim despre ea pentru că ne temem că vom face copiii mai anxioși”, spune Kaplow. Dar tăcerea poate fi la fel de dăunătoare. Copiii au nevoie de un spațiu sigur în care să își exprime întrebările și temerile.
Cum să deschidem discuția? Kaplow sugerează o abordare simplă: „Știu că s-a întâmplat ceva foarte înfricoșător și tragic. Ce întrebări sau griji ai pentru mine? La ce te-ai gândit?” Aceasta oferă copilului un sentiment de control asupra conversației. „Îi întâlnești acolo unde se află și îi lași să exprime orice întrebări au, abordând direct orice neliniște.”
Este important să adaptăm informațiile la vârsta copilului. Prea multe detalii pot copleși, iar prea puține pot lăsa loc speculațiilor. „Uneori, ca îngrijitori, oferim prea multe informații, ceea ce poate fi copleșitor. Alteori, oferim prea puține, trimițând mesajul că subiectul nu este deschis discuției”, explică Kaplow.
Pentru copiii mai mici, este util să folosim un limbaj simplu și să ne concentrăm pe siguranță: „Sunt aici să te protejez. Suntem în siguranță acum.” Pentru cei mai mari, putem discuta despre emoții și despre cum să facă față. De asemenea, este esențial să limităm expunerea la știri și imagini violente, care pot amplifica trauma.
Dacă simptomele persistă, este recomandat să apelăm la ajutor profesional. Kaplow menționează că, în astfel de situații comunitare, furnizorii de servicii de sănătate mintală se mobilizează adesea pentru a oferi îngrijire imediată. Un exemplu este Lucine Center for Grief and Trauma, care oferă terapie online copiilor și adolescenților care au trecut prin traume sau au pierdut pe cineva drag.
În final, este vital ca părinții să aibă grijă și de propria sănătate mintală. Copiii sunt foarte sensibili la stările emoționale ale adulților. Dacă părinții sunt anxioși sau copleșiți, copiii vor resimți acest lucru. „Cei mai buni profesori pentru copii suntem noi, adulții, atunci când ne gestionăm propriile emoții și oferim un model de reziliență”, conchide Feuer.
De ce este important:
Violența armată nu este doar o problemă de securitate publică, ci și una de sănătate mintală, mai ales pentru copii. Fie că sunt martori direcți sau doar aud despre astfel de evenimente, impactul psihologic poate fi devastator și poate dura ani de zile. Înțelegerea modului în care putem sprijini copiii să proceseze aceste traume este esențială pentru a preveni tulburări de stres post-traumatic, anxietate sau depresie pe termen lung. Părinții, educatorii și comunitățile au un rol crucial în crearea unui mediu sigur și deschis, în care copiii să se simtă ascultați și protejați. Ignorarea acestor nevoi poate avea consecințe grave asupra dezvoltării emoționale și sociale a celor mici.
