Impactul psihologic al violenței armate nu se limitează la victimele directe. Cercetătorii și specialiștii în sănătate mintală subliniază că cei care au fost martori – copii și adulți – și cei care plâng pierderea celor uciși sunt cei mai expuși riscului de a dezvolta simptome de sănătate mintală. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, iar apropierea de eveniment este un factor major. „Persoanele care se aflau efectiv în clădiri și au fost expuse direct sunt cele care ne preocupă cel mai mult”, explică psihologul Julie Kaplow, vicepreședinte executiv pentru programe și politici de traumă și doliu la Meadows Mental Health Policy Institute din Texas. „Știm că proximitatea față de un astfel de eveniment este unul dintre cei mai puternici predictori ai stresului post-traumatic.”
După o împușcătură, oamenii pot experimenta „reacții acute de stres”, care tind să apară în lunile următoare. Simptomele includ senzația că evenimentul se repetă, flashback-uri, coșmaruri, evitarea gândurilor sau discuțiilor despre cele întâmplate. La copii, aceste simptome se pot manifesta prin comportamente precum lipiciunea excesivă, refuzul de a se separa de părinte sau îngrijitor, iritabilitate sau regresii comportamentale. De exemplu, un copil care fusese deja educat să folosească toaleta poate începe să aibă accidente, iar unul care dormea singur poate deveni speriat să facă acest lucru. Chiar și copiii din comunitatea mai largă, care nu au fost la locul împușcăturii, pot resimți efecte. Un studiu din 2023 realizat de Spitalul de Copii din Philadelphia a arătat că copiii care locuiesc la mai puțin de cinci străzi distanță de o împușcătură au mai multe șanse să ajungă la urgențe în săptămânile următoare cu simptome de anxietate și gânduri suicidale. Cei cu traume anterioare sunt și mai predispuși.
„Un astfel de eveniment poate readuce amintiri traumatice pentru cei care au fost victime ale unor împușcături în masă sau ale altor tipuri de violență, sau chiar pierderi generale din trecut”, spune Kaplow. Este esențial să identificăm copiii care se luptă și să îi conectăm cu servicii de sănătate mintală. „Partea pozitivă a unor situații tragice la nivel comunitar este că, de obicei, furnizorii de servicii de sănătate comportamentală se mobilizează pentru a oferi îngrijire imediată”, adaugă ea, în special familiilor direct afectate. Un alt resurs este Lucine Center for Grief and Trauma, care oferă terapie online copiilor și adolescenților care au trecut prin traume sau pierderea unei persoane dragi.
Părinții și îngrijitorii joacă un rol uriaș în protejarea copiilor de astfel de traume. Totul începe cu ajutarea copiilor să își recapete sentimentul de siguranță, spune dr. Vera Feuer, psihiatru pentru copii și adolescenți și ofițer clinic șef la Child Mind Institute din New York. „Chiar dacă nu este un sentiment complet de siguranță fizică, măcar unul de siguranță psihologică, astfel încât să simtă că atunci când sunt speriați, când au dificultăți, au la cine să apeleze.” Uneori, adulții bine intenționați evită să menționeze situația de teamă să nu îi facă pe copii mai anxioși. „Dar copiii pot avea îngrijorări și întrebări”, spune Feuer. „Este întotdeauna în regulă să vină la mama sau la tata să vorbească despre aceste lucruri când nu înțeleg ceva, când sunt confuzi sau speriați. Asta creează un mediu de siguranță.”
Kaplow sugerează ca părinții să deschidă discuția spunând ceva de genul: „Știu că s-a întâmplat un lucru foarte înfricoșător și tragic. Ce întrebări sau griji ai pentru mine? La ce te-ai gândit?” Acest lucru îi oferă copilului un sentiment de control asupra conversației. „Îl întâlnești acolo unde este și îi permiți să exprime orice întrebări, abordând direct orice nelămuriri.” Este important să nu oferi nici prea multe informații, care pot copleși, nici prea puține, care pot sugera că subiectul nu este deschis discuției. „Personalizează informațiile în funcție de vârsta și nevoile copilului”, recomandă Kaplow.
Pe lângă discuții, părinții pot ajuta prin restabilirea rutinelor zilnice, care oferă un sentiment de normalitate și predictibilitate. Activitățile obișnuite, cum ar fi mesele, temele sau joaca, pot fi un ancoraj. De asemenea, este util să limitezi expunerea la știri sau imagini violente, care pot amplifica anxietatea. Dacă copilul prezintă simptome persistente – coșmaruri frecvente, retragere socială, schimbări bruște de comportament – este recomandat să consulți un specialist în sănătate mintală. Organizații precum Child Mind Institute sau centrele locale de traumă pot oferi sprijin.
În final, este vital să ne amintim că reacțiile copiilor sunt normale în fața unor evenimente anormale. Cu sprijinul potrivit, majoritatea copiilor se recuperează. Dar comunitățile trebuie să rămână unite și să ofere resurse. Așa cum a spus Kaplow, „partea pozitivă este că furnizorii de servicii se mobilizează”. Noi, ca părinți și îngrijitori, putem face același lucru: să fim prezenți, să ascultăm și să oferim siguranță.
De ce este important:
Înțelegerea modului în care violența armată afectează copiii și știința de a le oferi sprijin emoțional nu este doar o chestiune de sănătate mintală individuală, ci una de coeziune socială. În România, deși incidentele de acest tip sunt mai rare, globalizarea informației face ca și copiii noștri să fie expuși la știri despre tragedii similare. Fie că este vorba de un atac din străinătate sau de un eveniment local, efectele psihologice pot fi profunde. Acest articol oferă instrumente practice pentru părinți, educatori și comunități, subliniind că prevenirea traumei și sprijinul timpuriu pot face diferența între o recuperare sănătoasă și o suferință prelungită. Ignorarea acestor aspecte poate duce la consecințe pe termen lung, cum ar fi anxietatea cronică, depresia sau tulburarea de stres post-traumatic. De aceea, este esențial să fim informați și să acționăm.
